Predici

Imaginaţi-vă o astfel de împrejurare neplăcută: Organizaţi o mare petrecere şi aţi trimis o serie de invitaţii pentru acest ospăţ, la prieteni, cunoscuţi şi toţi aceştia v-au promis că vor veni. Iată că a sosit ziua ospăţului, mâncarea şi băutura sunt preparate, dar oaspeţii lipsesc. Telefonaţi la toţi cei invitaţi, iar ei încep să se scuze, spunând că nu pot veni sub nici o formă din cauza unor probleme, pe care le au. Şi nimeni nu vine… Cât de trist ar fi pentru dumneavoastră un astfel de comportament din partea celor invitaţi! În viaţa de zi cu zi, faptul ca prietenii şi toţi cei invitaţi la o petrecere să lipsească este aproape cu neputinţă, în schimb atitudinea ignorantă faţă de invitaţia adresată de către Dumnezeu oamenilor este o regulă! Dumnezeu ne invită permanent la Sine, la ospăţul Său, dar foarte mulţi dintre semeni refuză…

În Sfânta Scriptură citim că Înţelepciunea lui Dumnezeu a preparat un ospăţ şi trimite pe servitorii Săi spunând:«Veniţi, şi mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul, pe care eu l-am amestecat cu mirodenii»(Pilde 9, 5). În Noul Testament, Isus Hristos a preparat un ospăţ minunat pentru toţi oamenii de pe pământ. Acest ospăţ este în Biserica Lui Sfântă, prin Sfintele Sacramente împreună cu darurile cereşti, mai ales prin Dumnezeiasca Liturghie în care primim mana cerească a Sfintei Cuminecări. «Eu sunt Pâinea vieţii. Cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine, nu va înseta niciodată»(Ioan 6, 35). Totul este dăruit pentru binele nostru pământesc şi fericirea veşnică. Veniţi!

În Sfânta Scriptură, Dumnezeu îi invită pe oameni la Sine adresându-le diferite cuvinte: «Veniţi la Mine» (Matei 11, 28), «Întoarceţi-vă către Mine, zice Domnul Savaot, “şi atunci Mă voi Întoarce şi Eu către voi”» (Zaharia 1, 3). «Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea»(Ioan 7, 37). Isus Hristos doreşte să-i fericească pe toţi oamenii. Evanghelistul, ne-a consemnat şi cuvintele de compătimire ale lui Hristos: «Milă îmi este de mulţime, că sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi nu au ce mânca»(Marcu 8, 2). Spunând aceste cuvinte, Mântuitorul a înmulţit pâinile în mod miraculos şi a hrănit mii de ascultători flâmânzi. Precum corpul are nevoie de hrană fizică, tot aşa şi sufletului îi este necesară hrana spirituală, divină.

Sfânta Liturghie reprezintă Ospăţul ceresc, al lui Dumnezeu. Sfânta Cuminecătură reprezintă mana cerească, pâinea îngerească, nutremântul vieţii eterne. «Cel ce mănâncă Corpul Meu şi bea Sângele Meu are viaţa veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Corpul Meu este adevărata mâncare şi Sângele Meu adevărata băutură»(cf. Ioan 6, 54-55). Dacă creştinii ar înţelege cu adevărat importanţa Liturghiei Dumnezeieşti şi a Sfintei Cuminecături, atunci Biserica ar fi suprapopulată în fiecare Duminică.

Domnul Dumnezeu, prin vocea conştiinţei se adresează oamenilor: “Trebuie să-ţi schimbi viaţa ta, eşti obligat să eviţi păcatul acela şi acela, eşti dator să-l ierţi pe semenul tău, trebuie să te rogi, să iei parte la Sfânta Liturghie şi să primeşti Sfintele Sacramente cât mai des. «Iată, stau la uşă şi bat», spune Domnul (Apocalipsa 3, 20). Aşa cum invitaţii din Evanghelie au ignorat chemarea gospodarului şi nu au venit la ospăţ, tot aşa şi creştinii devin surzi la chemarea lui Dumnezeu şi spun că nu au timp (uneori din cauză că este prea frig, ori că e prea cald, ori e noapte şi îi urmăreşte cine ştie ce fantasmă care le vrea răul, ori pur şi simplu plouă) şi în acest fel nu au timp pentru sufletul lor nemuritor. Pentru toate află timp oamenii, dar pentru Dumnezeu nu au. Stăpânul mâniindu-se a zis: «Zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi, nu va gusta din cina Mea» (Luca 14, 24). Neglijarea chemării lui Dumnezeu, neacceptarea graţiei Dumnezeieşti, este un lucru înspăimântător.

Autorul german Ignatie Klug în cartea sa: “Izvoarele eterne” a descris în mod poetic Judecata înfricoşătoare a lui Dumnezeu faţă de sufletul care a fost surd la chemarea vocii divine:

“Sufletul se apropie cu frică de tronul Cerescului Judecător şi aude vocea Lui: «Ridică-te şi priveşte!» Sufletul înfricoşat priveşte, ca la un film, cum a risipit graţiile lui Dumnezeu, trecând prin faţa lor asemenea oamenilor pe stradă, fără să-i pese.” Prima graţie a lui Dumnezeu apare în faţa sufletului sub forma unui copil mic, plăcut, asemenea mirosului proaspăt al unui splendid trandafir. Copilul întinde spre suflet mânuţa sa nevinovată şi cu o voce tristă spune: «Suflete, o sărmane suflet! Eu sunt puritatea Misterului Sfântului tău Botez. Spune-mi, de ce m-ai omorât?» Rostind aceste cuvinte, copilul a dispărut. Se arată a doua făptură, deasemenea sub chip de prunc, asemănător îngerului şi spune: «Suflete, o nefericitule suflet! Vezi: atât de frumos ai fost în ziua Primei tale Sfinte Cuminecări. Spune! De ce ai pierdut această puritate?» După aceste cuvinte copilul dispăru. Apoi apăru a treia înfăţişare sub chip de tânăr neprihănit, care începu să spună: «Suflete, sărmane suflet! Mă cunoşti? Eu sunt timpul de aur al tinereţii tale imaculate. Spune-mi, de ce ai neglijat marile idealuri, care ardeau de focul cel sfânt în inima ta?» Înaintea sufletului apăru de asemenea şi prima iubire tânără, care deplângea sufletul pentru că a fost trădată. Atunci se arătă în ascuns o altă înfăţişare, cu o carte în mână şi spuse: «Aceasta este cartea vieţii tale; cândva filele ei erau albe, strălucitoare, dar acum sunt întunecoase, pătate de păcatele tale. Toate paginile ei puteau să fie albe, dar tu nu ai dorit acest lucru».

După aceea apăru o siluetă impunătoare având o cunună de spini pe cap, cu o cruce grea pe umeri şi care cu durere în inimă, îi spuse: «Cât de des am dorit să te atrag pe tine la Mine, pentru a te face fericit, suflete, dar tu nu ai ascultat de îndemnul Meu». În cele din urmă, apăru înaintea sufletului încă o înfăţişare sub chip de copil mic şi cerşetor, care într-o clipă se prefăcu în prunc împărătesc, îmbrăcat în straie de aur. Privind la suflet, acest prunc îi spuse: «Nefericite suflet! Ştii cine sunt eu? Eu sunt ultima ta graţie Dumnezeiască. Dacă m-ai fi ascultat, într-o singură clipă tu, cerşetorul, ai fi devenit copilul Împăratului Ceresc… Dar nu ai ascultat de vocea lui Dumnezeu».

Atunci Împăratul şi Judecătorul a zis cu voce cutremurătoare: «Eu te-am căutat pe tine, suflete omenesc, cu nenumărate graţii. Te-am invitat la Mine, dar tu nu ai dorit să asculţi. De aceea pleacă de la Mine, pleacă de la lumina Mea şi din împărăţia cerească, căci tu M-ai nesocotit».

Judecata divină descrisă în mod poetic, se adresează creştinilor care nu au ascultat de chemarea lui Dumnezeu, au neglijat învăţătura Lui spunând: «Acum nu am timp pentru Domnul». În pilda despre invitaţii la ospăţ, stăpânul supărat a spus: «Zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia, care au fost chemaţi, nu va gusta din cina mea»(Luca 14, 24). Când Stăpânul Hristos s-a adresat poporului, unul dintre oameni a spus: «Fericit este cel ce va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu» (Luca 14, 15). Să nu uităm, creştinii pioşi şi zeloşi, care ascultă de vocea conştiinţei lor şi păzesc poruncile lui Dumnezeu, vor fi chemaţi la ospăţul veşnic al Mielului Imaculat în Împărăţia Cerească.

Rugăciune

Mulţumim Ţie întotdeauna şi pretutindeni, Doamne, Părinte Sfinte, Atotputernice Dumnezeule.

O Doamne, Tu eşti blând şi îndurător, infinit în bunătatea Ta. Eşti bun cu toţi, iar bunătatea Ta cuprinde toate lucrările Tale… Eşti credincios în toate cuvintele Tale sfinte. Tu Isuse, eşti Cel care vei veni! O, Isuse, Tu ai venit! Vei veni în ziua cea de pe urmă pentru a-i lua pe aleşii Tăi la odihna Ta cea veşnică. O, Isuse, Tu mergi şi vii neîntrerupt. Vii în inimile noastre şi faci să se simtă prezenţa Ta, ca pe o insuflare dulce, plăcută şi puternică. Iar Spiritul şi Mireasa spun: «Vino!», căci Tu, o, Isuse, vii la noi, atunci când şi noi venim la Tine. Şi noi îţi spunem: «Vino, Tu, care eşti dorinţa popoarelor, iubirea noastră şi speranţa noastră, puterea şi scăparea noastră, Mângâierea noastră pe calea vieţii, gloria şi odihna noastră în patria eternă. Amin.

(După J. B. Bossuet)

pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic Ritul bizantin