Start > Ritul bizantin > Femeia gârbovă

Femeia gârbovă

10 October 2009
1,917 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Duminica a X-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXVII-a după Rusalii)

Pe Muntele Sinai Dumnezeu a rostit cuvintele: «Adu-ți aminte de ziua odihnei, ca să o sfințești. Lucrează șase zile și-ți fă în acelea toate lucrurile tale. Iar ziua a șaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău» (Exodul 20, 8-10). Israelienii pedepseau cu moartea pe toți cei care ignorau ziua sâmbetei. În Cartea Numerilor citim că un om a adunat lemne în ziua odihnei. Sfânta Scriptură spune: «L-au scos toată obștea fiilor lui Israel afară din tabără și l-au ucis cu pietre!» (Numeri 15, 36). Aspră pedeapsă, însă uneori ordinea se menține cu o mână forte. În ziua de sâmbătă nici măcar mana nu cădea din cer, pentru ca strângerea manei să nu încalce ziua de odihnă a Sabatului.

Acest zel pentru păzirea zilei de odihnă a ajuns într-atât de departe, încât naivii învățători în lege au interzis ca în timpul sâmbetei să se facă chiar și lucruri de caritate; de regulă nu permiteau ca în această zi să fie vindecați oamenii bolnavi. De aceea, reprezentantul sinagogii a fost nemulțumit că Isus Hristos în ziua de sâmbătă a vindecat o femeie, care fusese gârbovă de optsprezece ani. Încă de la început creștinii au sărbătorit nu sâmbăta, ci duminica, ziua Învierii, pentru că duminica s-a înfăptuit cel mai mare mister al credinței noastre. Duminica, Dumnezeu-Creatorul a început să creeze lumea, duminica Fiul lui Dumnezeu a înviat din morți, duminica Spiritul Sfânt s-a coborât peste Apostoli. Unii scriitori spun că Isus Hristos S-a născut în Viflaim duminica și tot duminica a fost botezat în râul Iordanului. În faptele Apostolilor se precizează că primii creștini se adunau duminica la rugăciunea comună (Fapte 20). Romanii numeau duminica Ziua Soarelui «Dies Solis», denumire întâlnită și în prezent în limba unor popoare (Sunday – engleză, Sonntag – germană), iar această denumire corespunde într-un mod aparte creștinilor, deoarece Hristos, Soarele dreptății, duminica a ieșit din mormântul cel întunecat și tot duminica soarele Spiritului Sfânt s-a coborât peste apostoli și peste Biserica lui Hristos. De aceea, pentru noi duminica este sfântă.

Ziua Domnului este stabilită pentru repaus, deoarece organismul uman are nevoie de odihnă, dar duminica, înainte de toate este pentru întărirea sufletului, pentru Domnul Dumnezeu. Sfânta Scriptură menționează: «Iar ziua a șaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru»(Exodul 20, 9-10). Noi trăim pe pământ, dar nu pentru pământ. Pe pământ ne pregătim pentru viața veșnică în Dumnezeu. Domnul Dumnezeu ne poruncește să ne amintim de sufletul nostru nemuritor. Duminica, credinciosul creștin să-și amintească despre scopul întregii sale vieți pământești, gândindu-se la propriul său suflet grăbindu-se la biserică pentru rugăciunea comunitară. Șase zile, ne sunt oferite pentru nevoile de zi cu zi, dar a șaptea zi îi aparține Domnului. Șase zile lucrăm cu mâinile, dar a șaptea zi trebuie să ne unim în mod pios mâinile pentru rugăciune, spre a-L preamării pe Creatorul nostru.

Duminica suntem datori să participăm în Biserică la Sfânta Liturghie, Serviciul cuvenit lui Dumnezeu. Pe pământ nu există ceva mai frumos, mai sfânt, mai nobil și mai prețios decât Sacrificiul Liturgic. La Liturghie, Fiul lui Dumnezeu, în mod nesângeros, se oferă ca Sacrificiu pentru păcatele întregului neam omenesc. Participăm la Sacrificiul Crucii, actualizând sfintele patimi prin Liturghie. Duminica, ca într-o familie, ne rugăm, cântăm în onoarea lui Dumnezeu, primim în suflet pe Hristos Euharisticul și primim acea putere spirituală, prin intermediul căreia ducem o viață dreaptă. În același timp, a face bine și a te oferi în servirea aproapelui este plăcut Domnului.

Deseori auzim cuvintele: “Eu nu am nevoie să merg la Biserică, căci pot să mă rog mai bine în locuința mea”. Binențeles, că este bine să te rogi acasă, dar este necesară și rugăciunea comunitară în Biserica lui Hristos. Domnul Dumnezeu în Vechiul Testament a cerut să se construiască un mare templu în Ierusalim. Isus Hristos, Preacurata Fecioară Maria și Sfântul Iosif au făcut o lungă călătorie la templul Ierusalimului pentru rugăciunea și jertfa comună. Biserica este casa lui Dumnezeu, este casă de rugăciune: «Cortul lui Dumnezeu cu oamenii» (Apocalipsa 21, 3), în comuniunea Bisericii Domnul ascultă în modul cel mai plăcut rugăciunile noastre.

Este foarte trist atunci când creștinii se distrează până la miezul nopții, iar la biserică nu merg, spunând că sunt obosiți. Mulți creștini se acuză în fața lui Dumnezeu că în sfintele zile nu participă la Sfânta Liturghie. Statistica arată, că doar 38% dintre catolici merg la biserică în zilele sfinte. Spre exemplu în SUA există aproximativ 236 de mii de biserici, dar 70 de mii dintre aceste case de rugăciune sunt goale, cu excepția Sărbătorii Nașterii și Învierii Domnului Isus Hristos.

Tinerii spun că în biserică este pustietate, tristețe, dar dacă în ea s-ar afla muzică și dansuri, ar fi mult mai interesați să participe. Într-alte locuri se spune că serviciul liturgic din biserică este foarte lung, predica nu este interesantă, muzica nu este melodioasă și alte lucruri asemănătoare. Alteori se spune: “De ce să mă duc la Biserică? Cunosc vecini, care merg în fiecare duminică la Biserică, dar viața lor nu este dreaptă”. Biserica niciodată nu-i va mulțumi pe toți oamenii. În Biserică există două elemente: divin și uman. Elementul uman nu este perfect și de aceea pot să existe inconveniente, dar elementul divin este viu și neschimbabil; ne trebuie numai puterea de a gusta cât de bun este Domnul… Cine are credință merge cu bucurie la biserică. Psalmistul spune: «Fericitu-m-am de cei, care mi-au zis mie: “În casa Domnului vom merge!”» (Psalmul 122, 1).

În primele secole Biserica a emis o lege severă: ” Cine nu a fost la biserică timp de trei duminici consecutive, acela trebuie dat afară din Biserică”. În decretul Conciliului Vatican II referitor la Bisericile Răsăritene se spune: “Credincioșii sunt obligați ca în duminici și în sărbători să participe la Dumnezeiasca Liturghie” (vezi articolul 15). Este vinovat înaintea lui Dumnezeu cel, care din lenevie nu participă la Sfânt Liturghie.

Într-o localitate, nu departe de un spital, locuia o asistentă medicală necredincioasă, care zilnic trecea pe lângă biserică, ducându-se la serviciul ei medical. Într-o duminică a căzut multă zăpadă. Trecând strada, asistenta medicală a văzut un copil mic, care se grăbea la biserică prin zăpadă.

- Unde mergi, fiule? – L-a întrebat asistenta.

- Mă duc la Biserică, la Sfânta Liturghie, – a răspuns copilul.

- Dar ești obligat să mergi astăzi la Biserică? Căci strada este plină de zăpadă.

- O nu! Dumnezeu s-ar supăra pe mine, dacă nu aș merge duminica la Biserică. Mie îmi place zăpada și îmi place să particip la Sfânta Liturghie, a răspuns politicos copilul. Această asistentă necredincioasă, în timpul serviciului, s-a gândit toată ziua la acel copil pios. Întorcându-se acasă, din curiozitate a intrat în Biserică, gândindu-se: “Poate că este cu adevărat Dumnezeu în cer, iar eu nu cred în El ?” O anumită putere interioară o atrăgea în Biserică iar ea mergea în fiecare duminică acolo. A fost întâlnită de câteva ori de către preotul acelei Biserici care i s-a adresat în mod politicos făcându-i cunoscută învățătura Bisericii lui Hristos. Cu timpul asistenta respectivă a devenit catolică. Mai târziu s-a căsătorit cu un bărbat catolic, iar fiul ei cel mic, pe care l-a născut după căsătorie, se grăbea la Biserică, prin zăpada mare, pentru a participa la Sfânta Liturghie, ca și cel prin care Dumnezeu a salvat sufletul mamei sale. Exemplul micului copil a atras către Dumnezeu femeia necredincioasă.

Duminica reprezintă o zi sfântă. “Adu-ți aminte să sfințești ziua Domnului” – spune Domnul. Precum sfințești această zi tot așa va fi și ziua morții tale. Creștinii care în mod fidel onorează duminica și participă cu conștinciozitate la Sfânta Liturghie, câștigă pentru sine grația unei treceri fericite la viața veșnică.

Rugăciune

O Doamne, Iubirea noastră față de Tine, se bazează pe convingerea, că recompensa ei va fi iubirea lui Dumnezeu însuși, iar a te îndoi de ea este cu neputință, căci Tu ne-ai arătat-o prin nenumăratele Tale suferințe mergând până la vărsarea Sângelui Tău pe cruce, până la sacrificiul vieții Tale, Doamne, și aceasta numai, ca să ne convingi de iubirea Ta… Grăbește-te, o, Doamne, să ne oferi iubirea Ta, mai ales înainte de a muri! Ce mare mângâiere ar fi pentru noi în clipa morții noastre, dacă Te-am iubi înainte de toate numai pe Tine, care ne vei judeca! Stăm înaintea Ta cu încredere, chiar cu toată mulțimea păcatelor noastre, convinși, că nu vom merge într-un loc străin, ci în adevărata patrie, în împărăția Ta, pe care o iubim așa de mult și care ne iubește așa de mult pe noi. Amin.

(După Sf. Tereza a Pruncului Isus)

Ritul bizantin