Isus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Dacă pentru contemporanii săi, Isus este văzut ca om trăind printre ei în istorie, minunile înfăptuite arată că El este Hristosul, Unsul lui Dumnezeu, venit în lume pentru mântuirea noastră. Dacă minunile însoţesc puterea profetică a lui Isus, învierea morţilor este dovada plinătăţii revărsării Spiritului Sfânt asupra lui Hristos şi faptul că este Dumnezeu – având putere asupra vieţii şi morţii.

La fel este şi Evanghelia de astăzi, o mărturie a puterii lui Isus pe pământ şi un cuvânt de întărire a credinţei Bisericii din zilele noastre.

Condus de iubirea faţă de aproapele, Isus este impresionat de disperarea lui Iair, mai marele sinagogii, care se prăbuşeşte plin de durere şi totuşi cu speranţă, la picioarele Mântuitorului. Isus este un Profet mare şi are putere, de aceea Iair speră să-i fie ascultată cererea mai presus de orice speranţă, ca să-şi slaveze copila aflat în suferinţă şi în pragul morţii. Şi iată că pe drum, o femeie aflată în suferinţă de doisprezece ani, se apropie cu speranţă de Isus. Înconjurat din toate părţile de oameni, înghesuit de mulţimea curioşilor, Isus simte că cineva s-a apropiat cu credinţă şi a primit harul vindecării. El spune ce s-a întâmplat, iar femeia dă mărturie de credinţa care a mânat-o şi despre vindecarea primită prin atingerea de poala hainei Dumnezeiescului Mântuitor. “Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace.” Cât de bun este Domnul! Cât de mângâietoare sunt cuvintele Lui şi cât de mare este puterea lui Dumnezeu manifestată asupra neputinţelor noastre! Femeia primeşte vindecarea pentru că a crezut, a avut încredere în puterea Mântuitorului şi nu s-a îndoit…

Iată casa lui Iair şi vestea morţii fiicei sale care aduce durere şi confuzie, dar Stăpânul vieţii şi morţii este de faţă: “nu te teme; crede numai şi se va mântui.” Oamenii sunt slabi în credinţă şi dau crezare mai uşor aşteptărilor şi experienţei lor profane, de aceea îi vedem şi în situaţia de faţă plângând. Dar Stăpânul vieţii spune: “Copilă, deşteaptă-te! Şi spiritul ei s-a întors şi a înviat îndată.” Dumnezeu are putere asupra naturii pe care a creat-o şi poate interveni atunci când este spre binele sufletesc şi mântuirea noastră.

După înălţarea la Cer a lui Isus Hristos, întreaga putere a fost lăsată Bisericii, în care Spiritul Sfânt lucrează, făcându-l prezent în mijlocul creştinilor pe Cel ce este Capul Corpului mistic. Dumnezeu este şi va fi întotdeauna acelaşi, dar atunci de ce există atâta suferinţă şi boală printre oameni? De ce nu se mai înfăptuiesc mari fapte printre noi? Ceva s-a schimbat… Este omul de astăzi care se vede copleşit de spiritul scepticismului faţă de Dumnezeu şi viaţa spirituală, condus de pragmatism şi materie. Omul de astăzi merge la Biserică doar în virtutea tradiţiei, pentru a-şi boteza copiii, pentru a se cununa – nu din respect faţă de căsătorie, ci dintr-un orgoliu amestecat cu frică obscură ce transformă un sacrament într-un ritual magic – sau pentru a-şi conduce pe cei apropiaţi pe ultimul drum. De cele mai multe ori vine odată pe an, de Paşti, dar se declară plin de mândrie că este “drept – credincios”, ignorând viaţa sacramentală şi spirituală, participarea la Sfânta Liturghie şi poruncile, când singura atitudine credincioasă se opreşte la facerea semnul Sfintei Cruci când trebuie şi când nu trebuie sau la o lumânare aprinsă… Chiar şi cei catehizaţi, practicanţi, sunt agresaţi de lumea profană care sufocă prin grijile ei orice mişcare spre înalt, pierzându-se în mulţimea grijilor şi gândurilor deşarte. Merg la biserică şi sunt membrii ai Bisericii, însă viermele îndoielii sapă în profunzimea credinţei. Şi iată, că dacă primii credincioşi se atingeau de hainele Mântuitorului, sau erau umbriţi de Apostolii care treceau pe lângă ei, ori primeau fructul rugăciunii preoţilor şi a comunităţii prin Sacramentul Maslului, primind vindecarea neputinţelor corporale şi curăţirea sufletească, noi, oamenii de astăzi îl primim pe Isus ca hrană sufletească, ne atingem de el şi îl vedem în Sfânta Euharistie şi prin lucrările Sfintelor Sacramente, nu mai avem credinţa care să ne deschidă spre vindecare. Credinţa noastră este slabă.

Avem nevoie mai mult ca oricând de Dumnezeu şi de o lume care să trăiască după Voinţa divină. Omenirea se îndepărtează din ce în ce mai mult de calea Adevărului, astfel încât s-a ajuns la o criză acută a mediului înconjurător datorită poluării şi industrializării barbare care au condus la dispariţia unor specii, la modificarea climei, se joacă cu viaţa umană încercând selecţii genetice şi clonarea, se luptă pentru aşa zisele drepturi împotriva legilor naturale (homosexualii, drogodependenţii, sexualitatea în afara cadrului familiei, distrugerea prin divorţ şi libertinism a căsătoriei, etc.). Dar şi progresul “ştiinţei şi tehnologiei umane” doreşte să se rupă de Dumnezeu, omul uitând că se va duce în spaţiu, va cuceri mările şi oceanele învăţând să locuiască în ele, va coloniza probabil luna şi va călători spre alte planete, dar se va confrunta cu aceleaşi suferinţe, boli – uneori din ce în ce mai ucigătoare datorită mutaţiilor ajutate şi de intervenţia nesăbuită a omului – va avea aceleaşi limite legate de condiţionarea materială şi mai ales se va confrunta cu moartea. Fără credinţă şi speranţă în Dumnezeu, totul este fără sens şi nimic nu va reuşi să umple în inima omului golul produs de absenţa lui Dumnezeu determinat de scepticism şi ateism. De la Domnul vine salvarea şi singura şansă este să ne apropiem din nou de Dumnezeu. Este datoria noastră să-L descoperim şi să-L aducem în inimile altora, căci civilizaţia umană este pe moarte şi se îndreaptă spre un viitor fără o spiritualitate reală.

Să luptăm pentru răspândirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe Pământ, căci adevărurile revelate ne avertizează asupra schimbărilor profunde ce vor urma, însă credinţa va triumfa, iar omul, după frământări majore şi lupte apocaliptice, se va reîntoarce la Creatorul său, redobândindu-şi chipul şi viaţa din Paradis, distruse acum de păcat. Să întărim credinţa în sufletele noastre pentru a fi vindecaţi de toate neputinţele şi să luptăm pentru ca omenirea întreagă să audă glasul dătător de viaţă: “scoală-te” şi să învieze din somnul de moarte spre care se îndreaptă.

Rugăciune

Atotputernice Dumnezeule, care îngădui răul şi-l întorci spre bine, ascultă umilele rugăciuni, prin care cerem să rămânem credincioşi până la moarte, împlinind mereu voinţa Ta preasfântă. Amin.