Start > Ritul bizantin > Predica de pe câmpie

Predica de pe câmpie

10 October 2009
1,953 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Duminica a II-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XIX-a după Rusalii)

Isus Hristos îndeamnă pe discipolii Lui, pe creștini, să iubim pe dușmanii noștri. Este una dintre cele mai dificile porunci pentru oameni. Sunt însă și exemple de creștini care trăiesc cu adevărat respectând poruncile Mântuitorului.

În anul 1981 în Piața Sfântul Petru din Roma, un asasin plătit – un musulman racolat de anumite servicii secrete – l-a împușcat pe Papa Ioan Paul al II-lea, rănindu-l atât de grav încât era amenințat de moarte. Numai o minune, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, l-a salvat de la moarte, astfel încât după un tratament îndelungat Sfântul Părinte s-a reînsănătoșit. Într-o zi, Papa l-a vizitat pe răufăcător la închisoare și i-a spus: “Prietene, eu te iert”. Poziția creștinească față de un om ce s-a arătat dușman, l-a schimbat profund pe fostul asasin, schimbându-i viața umbrită de ură și prejudecăți într-o viață liniștită și senină a împăcării cu sinele și cu lumea înconjurătoare. Presa cu o oarecare surprindere a relatat despre acest gest de iubire față de dușman. Să ne întrebăm pe noi înșine dacă am avea puterea să îndeplinim cerința lui Isus Hristos – Iubiți pe dușmanii voștri! – într-o astfel de situație.

*

Pastorul luteran Richard Uermbrand, care a suportat rigorile închisorilor comuniste, își amintea că celula în care era închis, era suprapopulată. Într-o zi, gardienii au aruncat în această cameră încă un deținut. Avea pe el multe răni, fiind pe jumătate mort, din corpul său curgând sânge. “Noi i-am spălat rănile lui, mărturisea pastorul, îl compătimeam, iar unii dintre deținuți îi blestemau pe gardienii comuniști atei. În acele momente deținutul, cu o voce blândă ni s-a adresat nouă: “Vă rog foarte mult, nu-i blestemați! Liniștiți-vă, căci vreau să mă rog pentru ei!” Ce iubire eroică față de dușmani! Oare noi, am fi capabili, să ne comportăm astfel?

Isus ne amintește obligația de a-i iubi pe dușmanii noștri. Evanghelistul Marcu a consemnat aceste cuvinte: «Iar când stați de vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greșelile voastre.» (Marcu 11, 25-26). Să fim atenți la cuvintele lui Hristos: “Tatăl ceresc nu ne va ierta păcatele noastre, dacă noi nu iertăm semenilor noștri nedreptățile, pe care ni le-au cauzat”.

În Evanghelia după Sfântul Matei citim: «Eu însă vă spun vouă, că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de condamnare» (cf. Matei 5, 22). Mântuitorul își continuă învățătura, zicând: «Deci, dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul acolo, înaintea altarului și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău» (Matei 5, 23-24). Prin aceste cuvinte dumnezeiescul Mântuitor ne învață că sacrificiul și rugăciunile noastre nu sunt plăcute lui Dumnezeu, dacă în inima noastră domnește ura.

În rugăciunea Tatăl nostru…, Hristos ne învață să rostim cuvintele: «Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștrii»(Matei 6, 12). Dacă ne mâniem pe semenul nostru și nu dorim să-l iertăm, atunci conținutul rugăciunii noastre «Tatăl nostru», va fi de genul “Tatăl nostru! Nu-mi ierta greșelile mele, că nici eu nu le iert semenilor mei”.

Apostolul Ioan scrie: «Iubiților! Cine-l urăște pe fratele său, acela se află în întuneric, iar întunericul locuiește în el» (1 Ioan 2, 11). «Cine nu iubește, acela petrece în moarte» (Ioan 3, 14). «Cine nu iubește, acela nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este Iubire»(1 Ioan 4, 8). «Dumnezeu este iubire, și cine petrece în iubire, acela petrece în Dumnezeu, iar Dumnezeu locuiește în el»(1 Ioan 4, 16). Dumnezeu petrece în noi, iar noi petrecem în Dumnezeu, numai dacă-l iubim pe aproapele nostru. Evanghelistul Ioan adaugă următoarea învățătură, pe aceeași temă a iubirii: «Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, minicinos este! Pentru că cel, care nu-l iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Și această poruncă avem de la El : cine iubește pe Dumnezeu să iubească și pe fratele său» (1 Ioan 4, 20-21).

Foarte des auzim cuvintele: Nu-l voi uita până la moarte. Iertarea nedreptăților cauzate de dușmani trezește un anumit sentiment de mirare chiar și în rândul necredincioșilor.

După cel de-al doilea Război Mondial, în Italia au fost judecați cei care au colaborat cu naziștii. În mulțimea celor judecați, se afla o persoană care era numită «animalul sălbatic» datorită faptului că a ucis mulți oameni nevinovați. Capelanul închisorii, Părintele Rocca, a încercat de nenumărate ori să-l convertească pe acesta la Dumnezeu, dar toate încercările lui au fost în zadar. Până într-o zi, când pe neașteptate criminalul l-a chemat pe preot. Se înfăptuise o minune: răufăcătorul s-a convertit și a primit Sfintele Sacramente? Ce s-a întâmplat? El i-a vorbit preotului despre întoarcerea sa la Dumnezeu:

«Părinte, cuvintele dumneavoastră pioase și cărțile dumneavoastră religioase nu au avut nici o influență asupra propriului meu suflet. Astăzi am fost condamnat la moarte. Când judecătorul a rostit sentința morții, s-a apropiat de mine o femeie în doliu. Eu i l-am omorât pe fiul de 17 ani, nevinovat. Femeia cu lacrimi în ochi mi-a spus :”nefericit ești tu, domnule. Eu L-am rugat pe Dumnezeu și pe fiul meu cel mort, ca să nu fi condamnat la moarte”. Aceste cuvinte materne și iertarea ei eroică au produs o schimbare în sufletul meu. Părinte, am crezut în Dumnezeu! Cred în Dumnezeu… cred în Dumnezeu. Așadar, eu chiar cred în Dumnezeu.»

Iertarea nedreptăților cauzate atâtor oameni, făcută cu eroism, l-a convertit pe asasin în fața morții.

Oamenii L-au condamnat la moarte pe Hristos, L-au biciuit, I-au pus coroană de spini pe cap, L-au răstignit pe lemnul crucii, iar El, în timpul sfintelor sale patimi, S-a rugat pentru dușmani: «Tată, iartă-le lor, că nu știu ce fac» (Luca 23, 34). De la Hristos Cel Răstignit, toți avem datoria să învățăm ce înseamnă iubirea față de dușmani.

Apostolul Pavel scria creștinilor din Efes: «Soarele, să nu apună peste mânia voastră» (Efeseni 4, 26). În mănăstirile noastre, oficiul de seară, al Dupăcinarului cel Mic, se încheie cu o rugăciune ale cărei prime cuvinte sunt: «Pe cei ce ne urăsc și ne fac strâmbătate iartă-i, Doamne». Să nu uităm a-i aminti în rugăciunile noastre pe aceia, care ne urăsc pe noi, căci tuturor ne sunt adresate cuvintele lui Isus: «Iubiți pe dușmanii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc. Ca să deveniți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.» (Matei 5, 44-45).

Rugăciune

Dumnezeul nostru, tot ceea ce însuflețește inima și o face să salte de bucurie, se împlinește prin harul Tău divin, pe care îl reverși în ființa celui, ce aleargă cu adevărat la Tine și care Te recunoaște ca Domn al său. Nimic în această lume nu poate fi mai plăcut decât caritatea sau bunătatea care se înfăptuiește prin lucrarea Spiritului Tău, căci acesta îl poate face pe orice om să înțeleagă, cât de importantă este pentru el iubirea curată și cât de multe recompense eterne poate să-i aducă celui care o practică în viața lui. Și unde se poate arăta aceasta, Doamne, dacă nu în lucrurile bune pe care le putem face pentru aproapele nostru, pentru cei părăsiți, orfani sau neajutorați.

O, Doamne, ce bogăție ne-ai pregătit; putem să o primim prin acești oameni sărmani. Prin ei se revelează splendoarea florilor virtuților și mai ales ale iubirii și bunătății noastre. Prin ei, Tu aștepți de la noi darurile prin care Tu să fi lăudat, binecuvântat și preamărit, nu numai cu buzele ci mai ales cu inima și cu fapta.

De aceea, fă să înțelegem că bunătatea trebuie să trăiască în noi, precum avem nevoie să trăim în Tine și că ea se cuvine a fi hrănită cu faptele pe care Tu, Mântuitorul nostru, le-ai arătat față de noi și față de întreaga omenire. Amin.

Ritul bizantin