Start > Ritul bizantin > Duminica femeii cananeence

Duminica femeii cananeence

10 October 2009
1,017 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Duminica a XVII-a după Rusalii (a Canaanencei)

Primii creștini aveau conștiința sfințeniei care îl învăluie pe om în realitatea sa corporală și sufletească.

Sfântul Ignațiu din Antiohia scria creștinilor din Efes: “Voi îl purtați pe Dumnezeu, purtați templul Lui, îl duceți pe Hristos”. Când împăratul roman Traian îi defăima pe creștini, Sfântul Ignațiu, i-a răspuns:

- Nu ai voie să-i desconsideri pe purtătorii de Dumnezeu.

- Tu ești purtător de Dumnezeu? – l-a întrebat Traian, la care Sfântul i-a răspuns:

- Da, sunt purtător de Dumnezeu.

- De ce te consideri purtător de Dumnezeu? – l-a întrebat din nou împăratul?

- Sunt purtător de Dumnezeu, pentru că îl am în mine pe Dumnezeu, – i-a răspuns Sfântul Ignațiu.

Sfântul Leonid, tatăl teologului creștin Origene nu a putut să fie prezent odată la liturghia comunitară, de aceea aplecându-se asupra leagănului fiului său, l-a sărutat și a spus creștinilor prezenți: “Îl preamăresc pe Dumnezeu, prezent în trupul fiului meu, pentru că din momentul botezului, corpul său a devenit templu al lui Dumnezeu”.

Sfântul Vasile cel Mare scrie: “Sufletul este asemănător cerului, în el petrece Dumnezeu”. Astfel, corpul creștinului este sfințit de prezența vie a lui Dumnezeu. Sfântul Augustin are cuvinte foarte asemănătoare în acest sens: “Purtându-L pe Dumnezeul Ceresc, suntem cerul”.

Prezența lui Dumnezeu în noi este revelată de Scriptură. În prima epistolă către Corinteni Sfântul Pavel scrie: «Nu știți oare, că trupul vostru, este templu al Spiritului Sfânt, care este în voi?» (1 Corinteni 6, 19). În a doua epistolă către Corinteni Sfântul Pavel amintește creștinilor acest adevăr foarte important prin cuvintele: «Noi suntem templu al Dumnezeului celui viu» (2 Corinteni 6, 16).

Sfântul Apostol Ioan, atrage atenția asupra aceluiași adevăr: «Cine mărturisește că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne întru el și el în Dumnezeu. Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el» (1 Ioan 4, 15-16). Prin aceste cuvinte apostolul învață că Dumnezeu locuiește în inimi, în fiecare creștin care crede cu adevărat că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, și care trăiește precum învață Hristos în Evangehlie. Un astfel de creștin este un adevărat purtător de Dumnezeu, căci el îl poartă pe Dumnezeu în propriul său corp, în inima și sufletul său.

Acest lucru îl confirmă însuși Isus Hristos: «Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi, și vom veni la el și vom face locaș la el» (Ioan 14, 23). Să pătrundem acest mister… Hristos dorește cu ardoare să încheie o minunată prietenie cu fiecare om credincios. “Eu vă iubesc pe voi, iar voi Mă iubiți pe Mine! Pentru această iubire a voastră față de Mine, Eu vă voi fi recunoscător într-un mod cu totul aparte. Voi locui în inimile voastre, în corpul vostru, ca într-un templu, ca într-o casă, ca într-o biserică, astfel că veți fi o biserică vie, un templu viu, un tabernacol viu”.

Este greu să înțelegi că eternul, infinitul, atotputernicul și Preasfântul Dumnezeu, locuiește în noi, în inimile și în sufletele noastre. Isus spune: «Eu sunt calea, adevărul și viața» (Ioan 14, 6). Ce fericire, ce privilegiu și ce bucurie se ascunde în cuvintele Apostolului: «Fraților! Noi suntem templu al Dumnezeului celui viu» (2 Corinteni 6, 16).

Harul lui Dumnezeu îl învăluiește pe om; Dumnezeu Se coboară din Cer pentru a-l sfinți pe cel care-și deschide spiritul spre iubirea infinită a lui Dumnezeu. Sufletul intră în legătură cu lumea lui Dumnezeu prin potențele noastre spirituale (intelect și voință), pentru ca odată spiritualizat să reverse harul asupra corpului pe care îl însuflețește. Astfel omul, corp și suflet, este îndumnezeit prin har, devenind în locul și timpul în care trăiește, o prezență vie a lui Dumnezeu. Să nu uităm că drumul care Îl urmează pe Isus, este o cale a încercărilor prin care luptăm cu păcatul din noi, în timp ce cu ajutorul virtuților sădite de harul divin “urcăm” spre Dumnezeu. Dumnezeu Se coboară ca omul să poată urca în sfințenie.

Fiecare om tinde spre fericire, fiind însetat de bucurie, dar ea este oferită numai de către Dumnezeu. Dumnezeu liniștește această sete a inimii noastre printr-o fericire ce vine atunci când El locuiește în noi.

În timpul Dumnezeieștii Liturghii, Fiul lui Dumnezeu devine prezent pe altarele noastre sub chipul pâinii și al vinului, dar această minune nu poate fi percepută prin intermediul simțurilor noastre.

În Sacramentul Sfântului Botez, Preasfânta Treime “pătrunde” în sufletul copilului, dar nimeni dintre cei prezenți nu vede această lucrare a grației lui Dumnezeu. Acest mister este ascuns și numai prin intermediul ochilor credinței putem să-l cunoaștem.

Sfântul Pavel îi avertizează pe credincioși cu cuvintele: «Nu știți oare, că voi sunteți templu al lui Dumnezeu și că Spiritul lui Dumnezeu locuiește în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteți voi.» (1 Corinteni 3, 16-17).

Când Dumnezeu Se coboară în sufletul omului, îndumnezeindu-l prin grația Lui, acesta nu mai poate purta umbra suferinței. Sfântul Francisc de Assisi și alți sfinți care au purtat stigmatele Mântuitorului, au simțit durerea fizică care, prin grația divină, a devenit izvorul bucuriei nespuse și flacără mistuitoare a iubirii.

Grația lui Dumnezeu care se revarsă ca râuri de apă vie astâmpără setea noastră de fericire. Devenim Temple ale Spiritului Sfânt, indiferent dacă corpurile sunt înveșmântate în brocarturi scumpe sau în haine rupte, pentru că sfințenia nu trebuie judecată după aparențe. Apostolul Pavel ne învață: «Noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis: “Voi locui în ei și voi umbla și voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu”» (2 Corinteni 6, 16-17).

Rugăciune

O, Dumnezeule Creator, Tu ai deschis ochii inimilor noastre pentru a Te putea cunoaște pe Tine, Singurul, și Cel Preaînalt în ceruri, Sfântul, care domnește printre sfinți. Tu înjosești semeția celor orgolioși, potolești poftele păgânești, iar pe cei trufași îi umilești. Tu îmbogățești și sărăcești, ridici viața, mântuiești și creezi viața; Singurul binefăcător al sufletelor și Dumnezeul oricărui corp. Tu privești în abis.

Te uiți la faptele omenești, în primejdii devii Ajutor, iar pentru cei aflați în disperare Salvator. Creatorule și Păzitorule al tuturor sufletelor! Tu înmulțești popoarele pe pământ și dintre toate îl alegi pe cel mai plăcut Ție, prin Isus Hristos, Fiul Tău Preaiubit, prin care ne-ai învățat și sfințit…

Te rugăm, Doamne, fi ajutorul și sprijinul nostru. Pe cel apăsat de greutățile vieții întărește-l, pe cel înjosit mângăie-l cu harul Tău, pe cel căzut ridică-l, arată-Te îndurător, pe bolnav vindecă-l, pe cei rătăciți întoarce-i, oferă-le hrana necesară celor flămânzi. Fie ca să Te cunoască toate popoarele și să Te mărturisească, că Tu ești Dumnezeu Unul, iar Isus Hristos este Fiul Tău, și noi poporul Tău, oile Turmei Tale. Amin.

(După Sfântul Clemente Romanul)

Ritul bizantin