Start > Ritul bizantin > Iubirea riscă și câștigă

Iubirea riscă și câștigă

10 October 2009
1,474 afișări

Aceasta este una dintre puținele parabole pe care Isus o explică. Isus ne cheamă la o meditare atentă a cuvintelor Sale,în vederea convertirii inimilor noastre.

Isus se folosește de imaginea (tabloul) semănătorului care seamănă peste tot, pentru a ne face cunoscut că El dăruiește Cuvântul vieții tuturor oamenilor, din abundență.

Lipsa roadelor nu se poate pune pe seama unei sărace semănări. Sămânța este bună, iar semănătorul o seamănă din belșug. Diferența este dată de calitatea terenului, de capacitatea sa de a rodi.

Explicându-ne această pericopă, Isus ne arată felul în care trebuie să ascultăm Evanghelia.

Cele patru feluri de pământ sunt simbolul stărilor sufletești cu care primim Cuvântul. Sămânța căzută “pe cale” este inima rece, care nici nu vrea să asculte Evanghelia. Sămânța căzută în pământul “pietros” arată primirea superficială a Cuvântului, care nu reușește să încolțească. Este icoana omului care ascultă cu bucurie Evanghelia, dar neschimbându-și viața, ucide Vestea cea bună. Sămânța care încolțește între “spini” este Cuvântul Domnului care nu reușește să locuiască în inima omului, plină de preocupările și greutățile vieții. Sămânța căzută în pământul “roditor” este Cuvântul primit de inima bună. Este inima care știe să-și “ucidă” orgoliul propriu ca să aducă roadă pentru viața veșnică.

Observăm că semănătorul este generos în semănarea seminței (a Cuvântului). Isus ne învață că nu există nici un teren (inimă) care să fie nepregătit pentru a primi Cuvântul. Pământul este viața, inima fiecărui om, indiferent de cultura pe care acesta o are sau de etnia din care face parte. Drept urmare, Isus nu are intenția să facă o clasificare a oamenilor, în sensul că unii ar fi pământul bun (roditor) iar alții, cel rău (neroditor). De fapt, fiecare avem momente când putem spune că ne identificăm cu un fel de pământ sau cu altul: pietros, spinos, bătătorit sau roditor. Pericopa ne cheamă să primim Cuvântul și să avem grijă de El, căci și în vremea noastră – de cu dimineață – Domnul continuă să semene cuvântul Său în inimile oamenilor, până când va fi primit și va aduce roadă.

Semănatul – ocupația caracteristică țăranului – este un gest de speranță. Împrăștiind semințele, țăranul își face datoria fără ca să știe dacă vor încolți și câte roade vor aduce. El poate doar să pregătească cât mai bine pământul, dar nu poate prevedea eventualele piedici. Cum de se folosește imaginea nesigură de “roadă nesigură” a semănătorului, pentru a ne vorbi de Dumnezeu? Deoarece în “neputința” lui Dumnezeu înaintea refuzului oamenilor, se arată natura Sa, care este iubire. Iubirea Sa generoasă și abundentă depășește toată împotrivirea omului. Dumnezeu dorește colaborarea omului. Cuvântul Său, care este viață, îl dăruiește, nu îl impune.

Prin răbdarea de care semănătorul dă dovadă, Dumnezeu ne arată așteptarea îndelungată și iubirea necondiționată pe care o are față de noi, în vederea convertirii noastre. Semănând în toate tipurile de pământ, Dumnezeu arată că nu face deosebire între oameni, ci se adresează tuturor.

Evidențiind mai multe feluri de pământ, Evanghelia ne arată că nu este îndeajuns o inimă bună, ci sunt necesare roadele, însă la ele se ajunge cu răbdare și perseverență, practicând poruncile Domnului.

De ce Isus învață în parabole?

Parabola este un mod de a învăța pe alții cu ajutorul comparațiilor, folosindu-se de relatarea lucrurilor vizibile, cunoscute, de exemplele clare din viața cotidiană, pentru a vorbi de lucrurile invizibile ale Împărăției cerurilor. Prin urmare, cel care se folosește de parabole trebuie să cunoască viața concretă a lumii, dar și realitatea Împărăției. Astfel parabola pătrunde în inima mulțimii și o determină să mediteze la viața de apoi.

La terminarea povestirii, Isus, de obicei, nu explică parabolele, ci spune: “Cei care au urechi de auzit să audă“. Cu alte cuvinte invită ascultătorii, după ce au auzit povestirea, să încerce să o înțeleagă și să o practice. Iată că, fiecare om trebuie să depună un efort susținut, pentru a înțelege modul de a gândi al lui Dumnezeu.

Mulțimii îi plăcea acest mod de a predica, deoarece Isus arăta că se încrede în capacitatea lor de a înțelege. De fapt, Isus îi îndemna să învețe din experiența lor de viață, ca să nu se descurajeze în drumul către Împărăție.

Fraților! Observăm că parabola nu spune totul, ci invită omul să gândească și să-i descopere sensul. Omul descoperă mesajul pe care Dumnezeu dorește să i-l adreseze pornind de la propria-i experiență de viață. Dumnezeu dorește să fim creativi și înțelepți.

Adresându-se tuturor oamenilor care veniseră la El din toate părțile, Isus ne arată că nu alege pământul în funcție de oportunitate, de profit sau de conveniență. El a venit să mântuiască păcătoșii (cfr. Lc 5, 32), să vindece bolnavii (cfr. Lc 5, 31). Cuvintele Sale sunt adresate inclusiv dușmanilor celor mai răi și cu inimile cele mai împietrite.

De la “încrederea” și de la “optimismul” semănătorului, creștinii trebuie să învețe să-și însușească aceste sentimente în viața de zi cu zi: știind că Isus a biruit, ei trebuie să fie încrezători că și faptele lor bune vor aduce roadă, mai devreme sau mai târziu.

În ciuda ispitelor și a greutăților pe care un om le întâlnește în viața de pe pământ, la lumina pericopei acesteia, fiecare trebuie să înțeleagă că evanghelizarea, predicarea, facerea de bine nu sunt lucruri ușoare, căci omul bun – asemenea lui Isus – aduce roadă numai după ce mai înainte experimentează falimentul. La urma urmei, ceea ce contează este intrarea – împreună cu Isus cel Înviat – în Împărăția cerurilor. Amin.

Ritul bizantin