“Porunca noua va dau voua; sa va iubiti unii pe altii
precum v-am iubit si eu” Io. 13,34

Cand Isus este intrebat de un invatator al Legii, care este cea mai mare porunca, spune: “sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau…si pe aproapele, ca pe tine insuti.” si aceasta din considerentul dragostei lui Dumnezeu pentru creaturile sale, deoarece stim bine ca Dumnezeu este, deopotriva, si in semenul nostru dupa cum este si in noi. Si, daca-l iubim sincer pe Creatorul nostru, trebuie sa-l iubim, cu aceasi iubire si pe aproapele nostru, in care este Dumnezeu, la fel ca in noi.

Diferenta intre mine si, uneori, aproapele meu consta in modul in care am permis sa intre in sufletul meu dragostea si stiinta lui Dumnezeu. Dar, dragostea de aproapele meu: rudenie, prieten sau chiar dusman, nu trebuie sa depaseasca dragostea dumnezeeasca.

Insa, daca aceasta dragoste ne duce la pacat si ne opreste din drumul nostru spre Dumnezeu, atunci trebuie intrerupta ca manifestare, dar nu trebuie intrerupta ca rugaciune pentru indreptarea lui.

Pentru a intelege mai bine voi enumara, incontinuare, cateva dintre faptele iubiri aproapelui, care devin si comori ale vesniciei noastre: rugaciunea pentru dusmani sau pentru cei ce ti-au facut raul. Numai omul care reuseste sa ajunga la aceasta stare este cu adevarat un om desavarsit; cel care ajuta pe cei bolnavi din inima si pe cei saraci din surplusul muncii sale; hraneste cu mancare, dar mai ales cu hrana spirituala, pe cel infometat; sufera alaturi de cel necajit si nu se bucura de starea lui; nu se poarta necuviincios cu saracii, copiii, vaduvele, orfani sau cu propri parinti; este rabdator in toate incercarile pe care i le trimite Dumnezeu si isi panseaza ranile sufletesti cu speranta, credinta si cu pansamentul sterilizat de sincere rugaciuni.

Sfantul Ioan evanghelistul in 1 Io. 4; 20,21, referitor la sinceritatea iubirii atrage atentia: “Daca va zice cineva; iubesc pe Dumnezeu, dar pe fratele meu nu-l iubesc, este un mincinos, deoarece, cel care nu-l iubeste pe fratele sau, pe care-l vede, pe Dumnezeu, pe care nu l-a vazut cum poate sa-l iubeasca!?”

Eu cred ca, daca nu-l vezi pe Dumnezeu este vina ta, pentru ca Dumnezeu este chiar acolo in fratele tau de langa tine, pe care-l vezi si despre care spui ca nu-l poti ierta pentru raul pricinuit. Daca si Dumnezeu ar gandi ca noi si s-ar supara pentu multitudinea pacatelor, cu care-l suparam, am mai putea avea, macar, nadejdea mantuirii?!

Daca suntem crestini, urmasi ai lui Cristos, si fii adoptivi ai Tatalui ceresc, frati ai lui Isus Cristos, daca dorim, cu adevarat, sa ne mantuim, trebuie neaparat sa-l imitam pe Isus, care de pe Cruce, a spus: “Iarta-le lor, ca nu stiu ce fac!” Amin.