Start > Ritul latin > Duminica a XXIX-a de peste an

Duminica a XXIX-a de peste an

26 September 2009
1,408 afișări

Autor: Diverși alți autori
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a XXIX-a de peste an (Anul B)

Liturgia cuvântului, propusă pentru această duminică, ne relatează tema morții răscumpărătoare a Mântuitorului nostru Isus Cristos prezentă în pericopa evanghelică (din Sfântul Marcu), în figura profetică a Slujitorului lui Iahve (din prima lectură) și în actualizarea valorii crucii lui Cristos glorificat la dreapta Tatălui din cea de-a doua lectură.

Fiul Omului nu a venit să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru cei mulți.

Aceste cuvinte ale lui Isus Cristos, luate din Evanghelia după sfântul Marcu din această duminică, sunt ca un fir roșu, călăuzitor, pentru întreaga viață creștină.

Isus Cristos însuși a dobândit mântuirea tuturor oamenilor, tocmai prin viața sa de ascultare și de slujire oferită Tatălui său ceresc. Evanghelia de astăzi ne arată singura cale pe care trebuie să o urmăm: calea slujirii. Această cale parcursă de Isus Cristos trece prin suferință și prin cruce; ea trebuie să treacă și prin viața discipolilor săi. Nu poate fi o altă cale.

Iată de ce Isus Cristos, la rugămintea mamei fiilor lui Zebedeu (pe care ne-o relatează evanghelia de astăzi), dorind să protejeze iubirea ei maternă, se adresează lui Iacob și lui Ioan spunându-le: “Puteți să beți paharul pe care îl beau eu?” Iar când ei au răspuns: “Putem!”, Mântuitorul a adăugat: “Paharul meu îl veți bea, dar eu nu pot dispune ca cineva să stea la dreapta sau la stânga mea, pentru că aceste locuri sunt ale acelora pentru care au fost pregătite”.

Scrierile Noului Testament confirmă promptitudinea răspunsului celor doi ucenici frați, care ulterior au dat, conform promisiunii lor, mărturie de credință cu prețul vieții lor. Într-adevăr, Iacob și-a dat viața pentru Cristos, fiind martirizat de Irod Agripa, iar fratele său, Ioan, a murit în exil.

Prin modul de a răspunde celor doi frați și mamei lor, Isus Cristos vrea să-i conștientizeze că atribuirea “locurilor” în patria cerească nu poate fi concepută ca un drept al omului sau ca o datorie, o obligație a lui Dumnezeu; această atribuire este un dar liber, pe care Dumnezeu îl face conform înțelepciunii, dreptății și libertății sale infinite.

Folosindu-se de această ocazie prilejuită de rugămintea celor doi frați și a mamei lor, Isus Cristos ne amintește tuturor că pentru a lua parte la triumful său nu trebuie să fim slujiți, ci să-i slujim pe alții așa cum a făcut El însuși. El ne prezintă “regula” pe care trebuie să o urmăm: de a ne opune mentalității acestei lumi bazată pe voința de dominare și de putere, pe rivalitate și violență. El ne indică “legea primară” a comunității creștine: “Cel ce vrea să fie mare între voi să fie servitorul vostru; cel ce vrea să fie primul între voi să fie sclavul tuturor”.

Ce vrea să spună Isus Cristos cu aceste lucruri? Care este mesajul acestor cuvinte? Vrea să spună că, în mijlocul comunității creștine, cei chemați să conducă trebuie să-și îndeplinească mandatul lor cu spirit de slujire, făcându-se “totul tuturor” și urmărind numai binele comun. Măreția vine din slujire, din caritate; dar slujirea trebuie să fie ca aceea a lui Isus Cristos. El este paradigma, idealul suprem de slujire. Isus Cristos nu numai că a venit pentru a se face “slujitorul tuturor”, dar a și îndeplinit această voință a sa într-un mod sublim: “…dându-și viața ca răscumpărare pentru cei mulți”. Într-adevăr, exemplul său personal este prezentat ca o probă și, în același timp, ca o normă pentru toți cei care vor să-l urmeze.

Astfel, în persoana sa se împlinește întocmai profeția “Slujitorului lui Iahve” prezentată în prima lectură. În această primă lectură se descrie moartea de ispășire a Slujitorului credincios. În lumina Noului Testament vedem realizată în Isus Cristos figura Slujitorului, a Slujitorului care suferă, așa cum ne descrie profetul Isaia.

Lectura a doua, din Scrisoarea către Evrei, este în perfectă concordanță cu celelalte două, prezentându-ni-l pe Isus Cristos din ceruri în actul mijlocirii sale veșnice și universale: Marele Preot care știe să înțeleagă slăbiciunea noastră, căci și El a fost încercat în toate asemenea nouă, cu singura deosebire că nu a păcătuit.

Cât privește psalmul responsorial din această duminică, trebuie spus că el este un act de credință în promisiunea făcută de Dumnezeu de a ne elibera de moarte. Versetele alese vestesc fidelitatea lui Dumnezeu în a-și îndeplini cuvântul dat. Făcând legătura cu prima lectură și evanghelia, alegerea versetelor este importantă căci proclamă eliberarea de moarte a aceluia care speră în harul Domnului.

Așadar, ideea principală ce rezultă din evanghelia duminicii de astăzi este aceea că fiecare dintre noi este chemat la slujire printr-o solidaritate fraternă. Odinioară, sfinții se solidarizau cu toți oamenii, în mod special cu cei bolnavi și neajutorați…, Cristos poartă crucea omenirii întregi…, iar noi? Noi ce facem? Care este slujirea noastră? Cum este ea?

Cu mai mult timp în urmă, un tânăr a reușit să ajungă pe o mică insulă din arhipelagul grecesc, vestită pentru frumusețea aranjamentelor sale florale. Era o insulă predilectă a regilor, iar oamenii de rând doar auziseră de ea. Pe această insulă trăia un singur om, un grădinar, căruia i se datora toată frumusețea aranjamentelor florale. Tânărul a vorbit câte ceva cu grădinarul, iar la un moment dat l-a întrebat: “Și de cât timp vă îngrijiți ca această insulă să fie atât de minunată?” “De vreo 27 de ani” – răspunse grădinarul. “Și în tot acest timp, câți regi au trecut să vadă aceste minunății?” – întrebă din nou tânărul. “Trei” – răspunse grădinarul. “Și când a fost regele pe aici ultima oară?” – insistă tânărul. “În urmă cu doisprezece ani. Mereu sunt singur și rar de tot se întâmplă ca cineva, așa ca dumneata, să ajungă aici”. Atunci tânărul, surprins peste măsură zise: “Și totuși, slujiți cu atâta devotament și sacrificiu, atât de îngrijit este totul încât Măria Sa regele ar putea veni chiar mâine!” La care grădinarul, zâmbind, îi răspunse: “Astăzi domnule, astăzi!”

Ce exemplu de slujire! Acest grădinar era mereu pregătit, gata oricând să facă dovada slujirii sale. Câți dintre noi pot spune că sunt pregătiți ca Regele să vină “astăzi”? Sau cât de mult seamănă slujirea noastră cu slujirea de care a dat dovadă acest simplu om, acest grădinar?

Sfântul Francisc din Assisi obișnuia să repete adesea: “Fericit este acela care iubește și nu așteaptă apoi să fie iubit; fericit este acela care slujește și nu așteaptă apoi să fie slujit”. Câtă dreptate în doar câteva cuvinte!

Într-adevăr, toată viața creștinului trebuie să fie o slujire, căci fericirea cerească se dobândește numai prin sacrificiu, prin dăruire de sine. Isus Cristos ne-a precedat: ni s-a dat exemplu de urmat. Acum, este rândul nostru, al tuturor. Să-l urmăm cu fidelitate!

Ciprian Roca

Ritul latin