“Nu am venit la Biserica pentru a trai ca ceilalti, ci pentru a trai asa dupa cum toti ar trebui sa traiasca” (sfantul Bonaventura).

In parabola Evangheliei de astazi, Isus, ne prezinta modul in care Dumnezeu interactioneaza cu omul, creatura sa cea mai de pret. Nu cred ca mai este nevoie a explica cine este Stapanul viei si nici lucratori carora le-a fost incredintata via. Acestea sunt Dumnezeu, stapanul si Creatorul tuturor, respectiv poporul lui Israel.

Din citirea acestui fragment evanghelic cu luare aminte putem observa ca Dumnezeu, inainte de a-i da vreo responsabilitate omului, se ingrijeste ca acesta sa aiba la indemana toate mijloacele necesare indepliniri acesteia. Mai intai este pusa grija Domnului: “… un proprietar care a plantat o vie pe care a inconjurat-o cu gard, a sapat in jurul ei un sant si a construit in mijlocul sau un turn de supraveghere. Dupa care a dat-o in arenda unor viticultori si a plecat in calatorie.” (v. 33). Cu alte cuvinte dupa ce omul a fost dotat cu toate cele necesare inclusiv cui increderea ca se va achita cu bine de sarcina primita, Stapanul pleaca si-l lasa singur. Din nefericire acesta nu face, intotdeauna, ceea ce trebuie si mai mult se aliaza cu diavolul si se umple de pacate despartindu-l de Dumnezeu. Dar, cu toate acestea, Stapanul nostru are rabdare cu omul si incearca indreptarea sa trimitandu-i profeti si prooroci care sa-l readuca la calea cea dreapta a lui Dumnezeu. Israelienilor le este trimis chiar Unicul sau Fiu pentru a aduce confirmare omului ca desi a pacatuit, Dumnezeu nu l-a lepadat de la fata sa, acordandu-i inca o sansa de indreptare. Daca el o va rata si pe aceasta la fel dupa cum au facut viticultori, il asteapta judecata si chiar moartea! In timp ce privilegiile acordate acestora se vor transfera altora mai promitatori

Daca cele aratate in aceasta parabola isi au radacina in ceea ce a facut poporul ales cu proorocii si profeti trimisi sa-l salveze si ceea ce avea sa faca, acest popor, Fiului lui Dumnezeu, nu peste multa vreme, aceasta devine profetia propriului Sau destin, in timp ce actul de acuzare adus conducatorilor iudei dealungul istoriei, stigmatul de calai a lui Isus. In drama condamnari la moarte a lui Isus de catre mai mari religiosi iudei se poate observa raportul dintre Dumnezeu – Tatal cu poporul lui Israel, pe care Biblia il marturiseste de la un capat la altul: neintelegerea vointei divine; infidelitatea acestuia fata de Dumnezeu; refuzul si chiar persecutatrea si moartea proorocilor si profetilor trimisi lor. Cu toate acestea planul lui Dumnezeu merge inainte chiar si cu aceasta oponenta a lui Israel, pentru ca: “Piatra pe care au aruncat-o zidari a ajuns in capul unghiului!” (v42). Isus condamnat si rastignit devine fundament si temelie pentru un nou inceput al noilor “viticultori” al unui nou popor nascut din coasta sangerand de pe cruce, care trebuie sa lucreze in asa fel “via” Domnului incat aceasta sa poata darui struguri dulci si placuti Stapanului ei.

Asadar, fiecare dintre noi, cei botezati in Cristos, suntem datori a traduce in viata de zi cu zi, valorile imparatiei lui Dumnezeu, adica: tot ceea ce este adevar; curatenia sufleteasca; dreptatea; cinstea si iubirea frateasca. Dar vedem cu durere ca nici noi nu ne indeplinim asa cum se cuvine datoria de crestin, deoarece uitandu-ne in jurul nostru, in societatea in care traim si comunitatea in care locuim, vom vedea ca multi dintre cei care frecventeaza astazi bisericile (indiferent de confesiune) nu vin cu gandul si dorinta de a se lasa transformati, de a li se modela modul de viata dupa invatatura lui Isus, ci vin, fie din obisnuinta (ceea ce nici nu ar fi atat de rau), fie din datoria pe care o au fata de Biserica, fie pentru ca vad si pe alti mergand la Biserica, fie chiar din frica sau rusine fata de concitadini. Si astfel, dupa cum vin, asa si pleaca! Nimic din ceea ce trebuia sa ramana in sufletul lor nu a ramas si inima le este la fel de saraca.

Dumnezeu asteapta, dar asteptarea sa este, cu regularitate, inselata! Dumnezeu ne ofera iubire, dar pentru aceasta primeste tradare! Dumnezeu ne cheama, mereu, prin Spiritul sfant, dar tot mereu primeste refuz! Haideti, iubiti mei, sa ne rugam de azi inainte pentru intelepciunea si curajul de a nu abuza niciodata de privilegiile primte de la Dumnezeu, ci sa folosim aceste daruri pentru a oferi Domnului rodul asteptat de la noi. Amin.