Start > Ritul bizantin > Lecția I: Pescuitul în ape limpezi

Lecția I: Pescuitul în ape limpezi

31 August 2009
1,165 afișări

Autor: Diverși alți autori
Copyright: Ziarul Lumina
Duminica I-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XVIII-a după Rusalii)

Textul citit în această duminică la Sfânta Liturghie, luat din Evanghelia după Sfântul Luca, istorisește momentul în care Măntuitorul cheamă la apostolat primii ucenici.

În capitolul al IV-lea din Evanghelia sa, Sf. Evanghelist Luca relatează despre conflictul Mântuitorului cu concitadinii săi, cauză din care a trebuit să părăsească Nazaretul și să se stabilească în Capernaum, oraș aflat pe malul nordic al lacului Ghenizaret. Aici a început să propovăduiască Evanghelia și a săvârșit mai multe minuni. Locuitorii Capernaumului l-au primit cu atâta bunăvoință, încît n-ar fi dorit, pur și simplu, să le părăseasă orașul (Lc. 4, 42).

Aflăm din fragmentul de mai sus că Iisus se afla pe malul lacului Ghenizaret și era îmbulzit de mulțimile care veniseră să asculte cuvântul lui Dumnezeu. Fericiți acei oameni care căutau să asculte Cuvântul lui Dumnezeu! Probabil că în acel moment Mântuitorul nu predica. Nu ni-L putem imagina pe Iisus ca nefăcând altceva fără numai să predice. Se va fi găsit pe malul lacului preocupat în acel moment de altele. Mulțimile au venit la el și i-au cerut cuvânt de învățătură. Le-a vorbit în așa fel, încît s-au adunat din ce în ce mai mulți ascultători, încât era de-a dreptul înbulzit de cei care voiau să-l asculte. Se pare că locul unde se afla Iisus în acel moment nu era Capernaumul, dar oricum era o localitate de pe malul lacului Genizaret unde malul lacului era amenajat pentru venirea și plecarea corăbiilor. Probabil era una dintre localitățile dintre Tabga și Capernaum, unde malurile lacului prezintă mici golfuri din care cineva care ar fi stat pe apă ar fi putut vorbi celor de pe mal ca într-un amfiteatru.

Petru “încalcă” manualul profesionistului

Iisus propovăduia de pe mal Cuvântul împărăției unui grup numeros de oameni, foarte interesați de acesta. La mică distanță, în apă, era un alt grup, pescari, care-și vedeau de treaba lor (întorși de la pescuit, își spălau mrejele) fie dezinteresați de ceea ce învăța tânărul rabin, fie că socoteau suficiente cele aflate de la Ioan Botezătorul, căruia unii dintre ei îi fuseseră ucenici. Cuvântul împărăției trebuia însă ascultat de toată lumea. De aceea, căutând să fie cât mai bine auzit și înțeles de cât mai mulți, profitând de configurația locului și de prezența pescarilor, a cerut acestora permisiunea să se așeze într-una din bărci și să învețe mulțimile din barcă. S-a urcat și s-a așezat în barca lui Simon (Petru), cerându-i acestuia să îndepărteze puțin barca de țărm și, în felul acesta și de acolo, a vorbit mulțimilor așezate în jurul micului golf.

Luciul apei favoriza transmiterea cuvintelor către auditori. Nu a fost vorba de o cuvântare prelungită, ci de una care s-a încheiat la un moment dat, moment care era, se pare amiaza. Terminând de vorbit mulțimilor, Mântuitorul a poruncit lui Simon să îndrepte barca mai la adânc și să arunce mrejele pentru pescuit. Porunca aceasta l-a surprins pe Simon. Cei doi se cunoșteau. Andrei, fratele lui Simon, fusese ucenicul lui Ioan și-l cunoscuse deja pe Iisus. Stătuse de vorbă cu el și i-l prezentase și pe fratele său, Simon. Se pare însă că relația dintre Iisus și Simon era doar la nivel de cunoștință. Așadar, pentru un pescar încercat, cum era Simon, a arunca mrejele pentru pescuit în miezul zilei era de-a dreptul de neconceput. În apele limpezi, cum sunt cele ale lacului Ghenizaret, pescuitul se făcea noaptea, nu ziua. A arunca mrejele în asemenea ape pe timpul zilei ar fi fost dovada celei mai naive nepriceperi, lucru semnalat de Simon, prin cuvintele: “Stăpâne, toată noaptea am trudit și n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele” (Lc.5, 5).

Uimirea pescarilor

Mrejele specifice pescuitului profesionist în lacul Ghenizaret erau lungi de cca. 15 metri, fiind alcătuite din trei părți suprapuse, legate de aceeași sfoară. Cea din mijloc are ochiurile mai mici față de celelalte două. Cele trei mreje sunt ținute plutind deasupra apei cu partea superioară, legate de bucăți de plută, pe când partea de jos a acestora este întinsă în jos prin bucăți de plumb. O asemenea mreajă nu poate fi lansată în apă și nici menținută la adânc de o singură persoană. Mreaja este pliată în spatele bărcii pe o platformă. Pe măsură ce barca avansează spre adânc, mreaja este lăsată încet spre fundul apei. După ce mreaja a fost lansată la apă, barca se va întoarce în direcția din care a venit, iar pescarii, în timp ce vâslesc, lovesc apa cu vâsla ca să sperie peștii care se găsesc la suprafață. Aceștia se afundă,pătrund prin ochiurile mai largi ale mrejelor exterioare,dar sînt opriți de mreaja cu ochiurile mici, vrând să se întoarcă, peștii își prind aripioarele în ochiurile mrejelor, cei mici în ochiurile mici, cei mari, în ochiurile mari. Când mreaja s-a umplut de pește, părțile exterioare se pliază spre interior, iar plutele de deasupra se afundă. Acesta era semnul pentru pescari de închidere a mrejei, de scoatere a ei la suprafață și de punere în barcă. O muncă deloc ușoară! De aceea, Simon semnalează Mântuitorului că îi supune pe pescari la o muncă inutilă, după ce, în condiții favorabile, de noapte, munciseră și nu prinseseră nimic. În același timp, se supune reverențios solicitării lui Iisus, căruia nu i se adresează cu apelativul “Stăpâne”. Aceasta arată că, în Capernaum, Mântuitorul nu era un simplu cetățean sau un dascăl ambulant, dotat și cu darul facerii de minuni, găzduit de o anumită persoană, ci era recunoscut ca om cu autoritate, fiind tratat ca atare.

Simon a depășit conștiința competenței sale într-ale pescuitului și va face act de reală supunere față de porunca lui Iisus. Consecința supunerii smerite a avut drept urmare prinderea unei impresionate cantități de pește, pentru care Simon a avut nevoie de concursul tovarășilor săi și de barca acestora. Modalitatea în care s-a obținut acea pradă l-a umplut de spaimă pe Simon, pe cei care erau împreună cu el și pe Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, care se găseau împreună cu Simon. Este momentul de totală schimbare a cursului vieții lui Simon, momentul în care el simte că tânărul rabin este mai mult decât pare, este mai mult decât îl crezuse Simon până în acel oment. De aceea, relatează evanghelistul, vine, se aruncă la picioarele lui Iisus și-I spune “Doamne, pleacă de la mine, că sunt om păcătos” (Lc.5,8). De data aceasta, Petru folosește cuvântul “Doamne”, care în Vechiul Testament se referea foarte des la Dumnezeu. Cu alte cuvinte, păcătoșenia lui Simon Petru nu putea sta alături de atotputrenicia și sfințenia lui Dumnezeu. Evlaviosul Simon, care mersese în Iudeea să fie botezat de Ioan, care acolo îl cunoscuse pe Iisus, care avea un frate, ucenic al lui Ioan, care, cu siguranță provenea dintr-o familie de evrei practicanți, acest Simon îi cere lui Iisus să plece din barca sa, să se îndepărteze, pentru că el nu poate sta în locuri în care se preumblă oameni ca Simon și ca ceilalți tovarăși ai lui.

Ascultarea și smerenia devin virtuți numai împreună

Reacția lui Simon și a celorlalți nu este una care să înțeleagă faptul că au avut parte de un dar al lui Dumnezeu, ci una nefirească, de spaimă. Este spaima celui care s-a întâlnit efectiv și cu totul altfel cu Dumnezeu, obișnuit fiind să-l perceapă pe Dumnezeu doar de departe (așa cum făceau până și evreii evlavioși), în împlinirea exigențelor Legii. Din celelalte Evanghelii, îl vedem Simon Petru nefăcând parte din categoria celor care se simțeau bine, firesc și liniștiți stând departe de Dumnezeu sau din categoria celor care se considerau în relații normale cu Dumnezeu, atâta vreme cât făceau dovada că erau muncitori, cinstitiți și cuminți în ostenelile zilnice și în relațiile cu semenii. Intresul lui pentru Ioan Botezătorul ni-l arată mai deosebit decât credincioșii de rând. Ca pescar de profesie, a înțeles însă că pescuirea în care fusese el însuși implicat era mai mult decât o întâmplare fericită. Era un fapt extraordinar, era dovada unei revelații. În fața acesteia și-a simțit propriile-i dimensiuni, prea mici și departe de sfințenia lui Iisus. Frica ce l-a cuprins a ieșit poate din adânca smerenie ce l-a cuprins când l-a văzut pe Iisus cu totul altfel decât până atunci. În ascultare și în smerenie, Simon l-a perceput pe Iisus într-o nouă lumină, cea adevărată.

Ascultarea și smerenia devin virtuți numai împreună, fie că ascultarea iese din smerenie, fie că duce la smerenie. Numai așa Simon a înțeles că Iisus nu era doar omul pe care îl putea numi cu toată considerația “stăpâne” sau “șefuŽ”, ci și “Doamne”, în fața puterii și sfințeniei căruia se simțea adânc păcătos. În schimb, reacția lui Iisus a fost cu totul alta. El avea să-l încurajeze pe Simon, ba mai mult îi va face și proorocia că, din acel moment, meseria lui, care presupunea răbdare, chibzuință, pricepere, stăruință, tenacitate și înțelepciune va căpăta alte dimensiuni și orientări, încât va deveni pescar de oameni: “Nu te teme; de acum vei fi pescar de oameni” (Lc. 5, 10).

Primii ucenici

Evanghelistul relatează că, după ce au scos bărcile la mal, Simon și ceilalți au lăsat totul și au mers după dânsul. Aceasta arată că întâlnirea cu Dumnezeu, cu Iisus, nu are menirea să sperie pe nimeni, ci să ilumineze, să atragă. Așa a fost cu primii ucenici ai Mântuitorului și cu toți cei care, pe diverse căi, s-au întîlnit și se întâlnesc cu Dumnezeu. Știm că, din acel moment, Andrei și Simon Petru, Iacob și Ioan s-au pus sub ascultarea totală față de Iisus, devenind ucenici ai acestuia, lăsând totul pentru Hristos și Evanghelia sa. Au devenit realmente pescari de oameni, în sensul că, după Pogorârea Duhului Sfânt, au prins în mrejele Cuvântului Evangheliei mulțimi de oameni. Pescuirea minunată a început într-un fel în apele limpezi ale Genizaretului, a continuat și continuă în valurile istoriei, fără ca adevărații pescari ai lui Hristos să pescuiască vreodată în ape tulburi. Au făcut aceasta pentru că în viețile lor au știut să ierarhizeze prioritățile, nepunând nimic mai presus de Hristos.

Cuvântul lui Hristos, însoțit de pescuirea minunată, a impresionat atât de mult pe toți, și mai ales pe cei care păreau neinteresați, încât tocmai dintre aceștia Iisus și-a recrutat primii ucenici. Fiecare dintre noi, atenți la învățătura lui Hristos, avem șansa și privilegiul să devenim ucenici ai lui Hristos, angajați, în câmpul Evangheliei, cu condiția să fim sinceri în ascultarea și primirea cu smerenie a Cuvântului Evangheliei. Cuvântul împărăției ni se adresează tuturor. Eficiența lui în noi depinde de câtă atenție îi acordăm și cu câtă smerenie ne punem, ca Simon Petru, sub ascultarea lui.

pr. prof. univ. dr. Vasile Răducă

Ritul bizantin