Start > Ritul bizantin > Cuvântul vindecător

Cuvântul vindecător

31 August 2009
2,066 afișări

Autor: PF Daniel Ciobotea
Copyright: Ziarul Lumina
Duminica a IV-a după Rusalii

Evanghelia duminicii a patra după Rusalii ne relatează cum Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat în Capernaum sluga unui sutaș. Această minune este plină de înțelesuri duhovnicești.

În primul rând, Mântuitorul Iisus Hristos vrea să arate ucenicilor Săi că și alte popoare decât cel evreu pot avea credință puternică. De asemenea, minunea săvârșită de Mântuitorul Hristos cu sluga sutașului descoperă iubirea Sa față de oamenii în suferință, iar credința poate rodi în orice om când El, Hristos Dumnezeu-Omul, vine printre oameni și-i cheamă la mântuire.

Sutașul despre care amintește pericopa evanghelică făcea parte din trupele de ocupație a Țării Sfinte. Sutașul (centurionul) roman era politeist, deoarece romanii se închinau la mai mulți zei, nu Dumnezeului Cel adevărat. Totuși, printre ei s-au găsit și oameni receptivi, deschiși pentru a primi învățătura Mântuitorului Iisus Hristos.

Sutașul din Evanghelia acestei duminici reprezintă mulțimea popoarelor care vor veni la Hristos, care vor crede în El și se vor mântui prin El. De aceea, Mântuitorul Hristos spune că “mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în împărăția cerurilor” (Matei 8, 11), iar fiii împărăției vor fi lăsați afară, referindu-se la cei care, deși se considerau popor ales, nu L-au primit pe El ca fiind Mesia.

Orice ființă umană are valoare unică și atunci când nu mai poate fi eficientă social

Evanghelia care se citește în această duminică la Sfânta Liturghie conține multe învățături ce ni se oferă nouă, creștinilor, spre zidire duhovnicească. Mântuitorul Iisus Hristos scoate în evidență mai multe virtuți ale acestui sutaș de neam păgân. În primul rând, el este bun la suflet și milostiv. Deși este stăpân peste o sută de soldați și poate schimba oricând pe unul cu un altul, totuși el se arată preocupat de servitorul său bolnav și îl roagă pe Mântuitorul să-l vindece. Prin câteva cuvinte, se face vocea celui care nu mai are voce și exprimă suferința celui care nu mai poate exprima direct Mântuitorului Iisus Hristos suferința sa. Se vede aici ceva neobișnuit în acele timpuri, adică un ofițer roman ce acordă multă atenție unui servitor neînsemnat, care, după cutuma vremii, ar fi putut fi tratat ca un obiect oarecare și schimbat cu un altul. Așadar, centurionul roman din Evanghelie este un om bun la suflet, un om milos, un om care compătimește pe cel suferind, adică pătimește împreună cu el, suferă împreună cu el. Iar această bunătate milostivă a lui se arată prin faptul că iubirea frățească, profund umană, față de servitor, îi dă curaj să meargă la Mântuitorul Iisus Hristos, despre Care a auzit că a vindecat o mulțime de bolnavi.

Remarcăm, așadar, iubirea de oameni, bunătatea milostivă a unui sutaș roman față de servitorul lui, arătându-ne că, dincolo de ranguri, de funcții în societate, ceea ce contează în primul rând este demnitatea umană, valoarea unică a fiecărui om în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor. Fiecare ființă umană are valoare, chiar și atunci când nu mai poate fi eficientă social, când nu mai este productivă, când nu mai este activă și când trece prin suferință multă. Deci, pe lângă faptul că este un om bun, sutașul este și un om sensibil, pătimind sau suferind împreună cu cel care suferă.

Sutașul cunoaște puterea mobilizatoare a cuvântului

În fața bolii de care suferea servitorul său, sutașul nu poate face nimic. El nu este medic și nu are capacitatea să schimbe starea de sănătate a servitorului său. Dar Mântuitorul Iisus Hristos, văzând bunătatea milostivă a unui stăpân față de sluga sa, îi spune: “Voi veni și îl voi vindeca”, răspunzând astfel cu bunătate bunătății sutașului. Însă, când sutașul aude că Mântuitorul Iisus Hristos are intenția să vină în locuința lui, îndată răspunde: “Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu”. În primul rând, sutașul roman știa că orice evreu care intră în casa unui păgân urma să suporte dezaprobarea și critica celorlalți evrei, întrucât romanii, fiind păgâni, erau considerați nedemni de a fi vizitați. Evreii disprețuiau pe membrii administrației romane instalate în țara lor, pentru că erau exponenții Cezarului Romei, cotropitorul Țării Sfinte. Așadar, voind să-L protejeze pe Mântuitorul Iisus Hristos de oprobriul public, de eventuale critici din partea conaționalilor Săi evrei, dar și pentru că socotea că el nu merită o cinste atât de mare ca Iisus să intre în casa lui, sutașul a spus:“Doamne, eu nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu”.

Evanghelia ne dezvăluie, așadar, că, pe lângă marea virtute a bunătății sufletești, a compasiunii, a milei, a iubirii milostive față de servitorul său bolnav, acest sutaș are și o altă mare virtute, și anume smerenia.

Deși era comandant peste o sută de soldați, deși reprezenta puterea romană stăpânitoare în Țara Sfântă, sutașul se smerește și spune: “Nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvântul și se va vindeca sluga mea”. Apoi el motivează, zicând: “Și eu sunt om sub stăpânirea altora”, adică sunt subordonat cuiva mai mare, “și am sub mine ostași, și-i spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fă aceasta, și face”. Pe baza acestei experiențe, a cuvântului mobilizator, care pune în mișcare persoane – “«du-te» și se duce, «vino» și vine” -, sutașul, prin analogie, vrea să-i spună lui Iisus: Tu, Care ești stăpân peste sănătatea oamenilor, pentru că ești vindecător, pentru că ai vindecat o mulțime de oameni, poți lucra de la distanță, doar cu cuvântul, iar sluga mea se va vindeca.

Sutașul cunoaște puterea mobilizatoare a cuvântului său asupra supușilor, dar, în același timp, recunoaște că el nu are putere vindecătoare asupra trupului. Dacă trupul este bolnav și paralizat, cuvântul omenesc, oricâtă autoritate ar avea, nu poate schimba starea de sănătate a trupului. Cuvântul sutașului poate fi eficient și mobilizator doar atunci când ostașul căruia i se adresează este sănătos. Când boala face pe soldat neputincios, cuvântul sutașului nu-l mai mobilizează din punct de vedere fizic. De aceea, sutașul îi cere Mântuitoruluicuvânt vindecător. Prin aceasta, indirect, sutașul mărturisește că Iisus nu este un om obișnuit, ca toți oamenii, ci El are o putere neobișnuită, El are un cuvânt mai puternic decât un cuvânt mobilizator al stăpânului față de servitor. Iisus are un cuvânt sau este, de fapt, Cuvântul-Persoană Care poate schimba stările sufletești și trupești, poate ridica pe om de la boală la sănătate, de la imobilitate la mișcare, de la neputință la puterea de a face o lucrare.

Văzând acest mod de a gândi al sutașului, care era și o formă de mărturisire a puterii Sale dumnezeiești, Mântuitorul Iisus Hristos spune: “La nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credință”.

Bucuria vindecării

Sutașul păgân a uitat de păgânitatea sa, pentru că era nefolositoare, ineficientă, și s-a apropiat de Hristos Mântuitorul, mărturisind credința sa în puterea Lui vindecătoare. În limba greacă a Noului Testament, Mântuitor (soter) însemnează și vindecător. Mântuitorul Iisus Hristos, constatând că sutașul păgân recunoaște în El puterea vindecătoare a lui Dumnezeu, văzând bunătatea și smerenia lui, scoate în evidență o a treia mare virtute a sutașului, și anumecredința sa puternică în puterea lui Dumnezeu lucrătoare în Iisus Hristos. Indirect, acest sutaș a mărturisit dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, Care dăruiește sănătate, dăruiește viață. Ca urmare, Mântuitorul i-a zis acestuia: “Du-te, fie ție după cum ai crezut. Și s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela”.

Vedem, așadar, că Mântuitorul Iisus Hristos, prin cuvântul vindecător, mântuitor, ridicător, dătător de viață și de sănătate, a vindecat pe servitorul sutașului. Vedem că El prețuiește milostivirea, smerenia și multa credință a sutașului și-i răsplătește aceste virtuți cu bucuria vindecării: bucuria vindecării celui bolnav și bucuria celui care s-a rugat pentru cel bolnav.

Rugăciunea pentru alții poate fi vindecătoare

Evanghelia acestei duminici ne mai învață încă ceva deosebit de folositor:importanța rugăciunii pentru alții, mai ales când oamenii sunt atât de bolnavi încât nu se mai pot deplasa, nu mai pot vorbi, nu mai pot exprima nici suferința lor profundă, copleșitoare, și nu se mai pot ruga nici pentru ei înșiși. Din dragoste pentru semenii lor, oamenii cu adevărat credincioși se fac glasul suferinței celor care nu o mai pot exprima și interpreții cererii oamenilor care doresc să fie vindecați. Ei devin rugători nu doar pentru sănătatea proprie, ci și rugători sau mijlocitori pentru sănătatea și mântuirea altora.

Biserica învață mult de la acest sutaș și de la alții asemenea lui, și anume să nu ne rugăm doar pentru noi înșine, ci pentru toți bolnavii, pentru toți cei suferinzi, pentru cei care știu sau nu mai știu să se roage, pentru cei care pot sau nu mai pot să se roage, pentru cei care pot să se apropie de Mântuitorul Hristos venind la biserică sau pentru cei care nu mai pot să vină la biserică, ci zac în pat, fie în propria casă, fie în spital, fie în case de bătrâni.

Rugăciunea pentru alții poate fi vindecătoare și mântuitoare, de aceea, Biserica se roagă pentru bolnavi prin Taina Sfântului Maslu, prin rugăciunile din timpul Liturghiei, printr-o mulțime de ectenii prin care se cere lui Dumnezeu să dăruiască sănătate și mântuire tuturor oamenilor. Noi, creștinii, următorii Evangheliei lui Hristos, învățăm din bunătatea și smerenia sutașului. Evanghelia ne îndeamnă să înmulțim rugăciunea pentru cei bolnavi, pentru cei suferinzi, să vizităm pe cei care nu se mai pot deplasa, să le alinăm suferința prin prezența noastră iubitoare și rugătoare, milostivă și ajutătoare. Chiar și atunci când nu putem face rugăciuni atât de puternice încât să vindecăm pe cineva imediat, totuși alinăm suferința prin vizitarea bolnavilor, printr-un cuvânt de mângâiere, printr-un cuvânt de întărire, de încurajare. Foarte adesea, la un bolnav, suferința singurătății se adaugă suferinței provocate de boală.

Cum folosim cuvintele?

Cuvântul omului este, într-o anumită măsură, vindecător de boli sufletești, chiar dacă nu poate totdeauna să fie și vindecător al bolilor trupești. Sunt oameni care se află în boala deznădejdii, iar pentru că nu este nimeni lângă ei să le spună un cuvânt de încurajare, mor înainte de vreme, de întristare prea multă. Alții și-au pus capăt zilelor pentru că în clipe de deznădejde și singurătate nu au primit un cuvânt întăritor care să le schimbe starea de tulburare a sufletului într-una de speranță și lumină.

Cuvântul poate răni sau poate vindeca sufletul. Un cuvânt greu spus cuiva îl rănește sufletește. Sunt o mulțime de oameni care au fost răniți sufletește în copilărie, în tinerețe sau în vreme de încercare, iar rana aceasta se vindecă foarte greu, mai ales dacă cel care a rănit pe cineva nu-și cere iertare și nu-și schimbă atitudinea față de cel pe care l-a întristat.

Un cuvânt bun de încurajare, un cuvânt de îmbărbătare, un cuvânt de prețuire adresat celui care a fost umilit sau rănit sufletește poate să schimbe starea sufletească a omului. Noi trebuie să ne gândim nu doar la bolnavii din pat care nu se pot mișca, ci să ne gândim și la modul cum folosim cuvintele: rănim sau vindecăm cu ele? Umilim sau prețuim, dărâmăm sau ridicăm sufletește pe semenii noștri?

Evanghelia duminicii a patra după Rusalii ne cheamă să folosim cuvântul doar pentru a vindeca, pentru a ridica, pentru a întări comuniunea oamenilor cu Dumnezeu și întreolaltă, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire! Amin.

Ritul bizantin