Start > Ritul bizantin > Servitorul neiertător

Servitorul neiertător

30 August 2009
1,020 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Duminica a XI-a după Rusalii

Toți suntem supuși greșelilor. Fiecare dintre noi am greșit și am cunoscut căderea în păcate, chiar dacă acestea au fost aparent mici și neînsemnate, însă am rătăcit. Am avut tăria de a ne recunoaște păcatele și am fost iertați de Dumnezeu, ori ne-am cerut iertare în fața aproapelui pe care l-am nedreptățit și am reparat daunele pe care le-am produs. După iertare urmează însă o viață nouă.

România, în decursul secolului al XX-lea, a cunoscut un puternic sistem de persecuție, cel comunist-ateist, mai ales în plan religios, așa cum s-a întâmplat și în cazul altor țări din Europa răsăriteană. Într-unul din acești ani, într-o închisoare din România, au fost aruncați treisprezece creștini. Între ei se afla și un pastor luteran. Într-o seară, în celula acestora, a fost adus pe neașteptate încă un deținut. Privind la acesta, deținuților, nu le-a venit să creadă ochilor cine este, deoarece era un comunist, ateu, unul dintre căpitanii poliției secrete comuniste. Fiind extrem de inteligent, a persecutat foarte mulți ani pe creștini, aruncându-i pe nedrept în închisori. Aproape toți creștinii, care se aflau în acea celulă, fuseseră închiși datorită lui. Ce s-a întâmplat? Toți s-au mirat cum de a ajuns în închisoare. Cu durere în inimă, acest căpitan sever, a făcut cunoscut motivul datorită căruia a ajuns în închisoare. El a relatat cum: «Într-o zi a intrat în biroul său un copil de doisprezece ani, având în mână un buchet cu flori, frumos mirositoare, spunându-i: “Domnule căpitan! I-ați închis pe tatăl meu și pe mama mea. Astăzi este sărbătoarea zilei de naștere a mamei mele iubite. În fiecare an îi cumpăram mamei un buchet cu flori, lucru care-i făcea o mare bucurie. Astăzi nu mai pot să-i fac această bucurie, pentru că ați aruncat-o în închisoare. Mama mea este creștină, m-a învățat să iert nedreptatea, să-i iubesc pe dușmani și să le răspund cu bine pentru răul provocat mie. Acum, mama mea, se află într-un loc, despre care eu nu știu nimic și nu pot să o vizitez cu ocazia zilei sale de naștere, de aceea, eu doresc, ca prin acest buchet de flori, să fac o bucurie mamei copiilor dumneavoastră. Așadar, vă rog, domnule căpitan, primiți aceste flori și oferiți-le soției dumneavoastră”. Aceste cuvinte pline de sinceritate, rostite de modestul copil, au lovit, asemenea unui trăsnet venit din cer în sufletul și inima împietrită și cruntă al comunistului înrăit, făcând să-i bată inima în piept foarte tare, deschizând sufletul în fața harului lui Dumnezeu. Căpitanul, cu mâinile îngreunate, a luat buchetul de flori și l-a așezat pe masă; luându-l în brațe pe copil, l-a strâns la pieptul său, l-a îmbrățișat și l-a sărutat ca și cum ar fi fost tatăl său, în timp ce din ochii lui curgeau șiroaie de lacrimi». Precum Saul, pe drumul Damascului, dintr-un dușman înverșunat al creștinilor, a devenit un apostol zelos al lui Hristos, tot așa și acest căpitan din acea clipă s-a schimbat total. Conștiința nu i-a mai permis să-i urmărească pe creștinii nevinovați, pentru a-i prinde și arunca în închisori. A devenit un creștin practicant și pentru acest lucru a fost închis. Iertarea nedreptății dușmanului a transformat un lup rău într-un miel nevinovat. Iată puterea de iertare a Evangheliei lui Hristos!

Isus Hristos subliniază deseori nevoia iertării nedreptății. Prin pilda ascultată în lectura Evangheliei de astăzi, El ne face cunoscută puterea iertării. Împăratul a cerut socoteală unui servitor de-al său care-i era dator cu zece mii de talanți, o sumă însemnată pentru timpul acela. Dar acesta neavând cu ce să plătească, stăpânul său a decis să fie vândut el și femeia și copiii și pe toate câte le avea, ca să-și recupereze datoria. Servitorul a căzut la picioarele împăratului, ca să-l mai aștepte până ce-i va plăti tot. Împăratul, i-a iertat datoria dându-i drumul. Ieșind din palatul împăratului acest servitor l-a văzut pe unul dintre cei, care serveau cu el împăratului și care-i era dator cu o sută de dinari, ceea ce era o sumă infimă. Fără să aștepte a început să-l sugrume cerându-i să-i plătească datoria. Dar nici acesta nu a avut cu ce să-i plătească datoria, rugându-l să-l mai aștepte până ce-i va putea plăti. Servitorul neîndurător, nu a vrut să-l ierte de această datorie, nu a dorit să-l mai aștepte câteva zile, aruncându-l în închisoare. Servitorii împăratului l-au informat pe acesta despre faptul petrecut. Împăratul auzind cele întâmplate s-a mâniat pe servitorul viclean și rău, aruncându-l în închisoare, până ce-i va întoarce toată datoria, pe care o avea față de el. Isus Hristos a încheiat această pildă spunând: «Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veți ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre» (Matei 18, 35).

Suntem oameni păcătoși și deseori ne comportăm asemenea servitorului celui rău. Împăratul nostru Ceresc, ne iartă toate păcatele pe care le comitem zilnic, iar aceasta ori de câte ori Îl rugăm, în schimb noi, nu iertăm semenilor noștri micile nedreptăți sau desconsiderări. Mântuitorul nostru, ne spune cât se poate de clar: «De veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc» (Matei 6, 14).

Dar oare de câte ori suntem datori să le iertăm semenilor noștri greșelile? Într-un talmud evreiesc sunt consemnate cuvintele Rabinului Ben Iagud, care a spus: “Dacă cineva se face vinovat față de tine, iartă-l o dată, de două ori, de trei ori, dar nu și a patra oară”. Apostolul Petru, L-a întrebat pe Isus: «Doamne, de câte ori, va greși față de mine fratele meu și-i voi ierta lui? Oare până de șapte ori?» Isus Hristos i-a răspuns: «Nu zic ție până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte» (Matei 18, 21-22). Aceasta înseamnă practic întotdeauna!

Creștinii care nu doresc să le ierte semenilor lor, greșelile comise față de ei, nu trebuie să rostească rugăciunea Tatăl nostru, pentru că în cuprinsul ei spunem: “Tatăl nostru… iartă-ne, nouă, păcatele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri“. Cel, care nu vrea să ierte greșelile semenilor lui, acela nu este vrednic de a fi iertat.

Tatăl ceresc «Face să răsară soarele peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți», – spune Isus Hristos (Matei 5, 45). Când greșim, în mod mai mult sau mai puțin voit, dorim să fim iertați de semenii noștri. Sfântul Apostol Ioan în prima sa epistolă scrie: «Cine nu iubește, acela petrece în moarte» (1 Ioan 3, 14). De aceea, Hristos, ne atenționează prin cuvintele: «Dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta. Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău» (Matei 5, 23-24). Dacă am iertat aproapelui nostru, ne-am iertat și pe noi restaurând echilibrul dintre gânduri și sinele nostru, începem cu adevărat o viață nouă. «Fie, ca soarele să nu apună peste mânia voastră» – ne îndeamnă apostolul Pavel (Efeseni 4, 26).

Rugăciune

Iată, Doamne Isuse Hristoase… am venit la Tine – precum cel care a venit după Tine, dar care te-a trădat: Credincioși, dar de atâtea ori infideli față de Tine, am venit – pentru a mărturisi legătura ascunsă dintre păcatele noastre și chinurile Tale, dintre lucrarea noastră și a Ta, am venit deoarece știm că Tu poți și vrei să ne ierți. Pentru că Tu ai pătimit pentru noi – ești Răscumpărătorul nostru, ești Speranța noastră.

Doamne Isuse, Răscumpărătorul nostru, însuflă în noi dorința și încrederea în iertarea Ta, întărește voința noastră de a ne converti, ajută-ne să ne împărtășim din deplinătatea și bunătatea îndurării Tale.

Doamne Hristoase, Răscumpărătorul și Învățătorul nostru, oferă-ne puterea de a ierta pe semenii noștri, pentru ca și noi să ne putem împărtăși cu adevărat de iertarea Ta.

Doamne Isuse, Răscumpărătorul și Păstorul nostru, oferă-ne puterea de a iubi, pentru că Tu dorești ca după exemplul Tău și cu ajutorul harului Tău să Te iubim pe Tine și pe toți aceia care sunt pentru noi frați în Tine. Amin.

(După Papa Paul al VI-lea)

Ritul bizantin