La o conferinţă bisericească, participanţii au primit baloane umflate cu heliu şi li s-a spus să le dea drumul în timpul Liturghiei atunci când îşi simt inima plină de bucurie. În timpul celebrării lumea a ţinut strânsă în mână aţa balonului, pentru ca la sfârşit preotul să descopere că majoritatea nu le dăduseră drumul. Dacă acest experiment s-a repeta în biserica noastră astăzi, am avea oare baloanele în mână la sfârşitul Liturghiei? Mulţi considerăm casa lui Dumnezeu ca un loc al seriozităţii, un loc în care închidem ochii pentru a ne ruga, şi mai puţin un loc de celebrare, de sărbătoare, unul în care ne putem distra. Parabola marelui ospăţ, din Evanghelia de astăzi, ne oferă o cu totul altă imagine. Adunarea creştină este reuniunea celor chemaţi la petrecerea Domnului. În timpul Liturghiei, noi înşine spunem: “Fericiţi cei chemaţi la acest ospăţ.” Domnul ne invită la un ospăţ, la un banchet, la o sărbătoare. Puteţi să vă imaginaţi un ospăţ de nuntă la care toţi stau cu faţa împietrită, rece, în linişte?

Parabola ne arată trei tipuri posibile de oaspeţi. Sunt cei absenţi care iniţial au acceptat invitaţia, dar în momentul onorării ei au dat înapoi. Sunt apoi oaspeţii fără hainele de nuntă, care vin la ospăţ dar nu se deranjează să se pregătească cum se cuvine. Şi în fine, mai sunt şi oaspeţii îmbrăcaţi de nuntă, care s-au gătit corespunzător pentru banchetul regelui.

Ne sperie faptul că oaspeţii absenţi nu sunt păcătoşi. Sunt oameni angrenaţi în activităţi legitime şi nu imorale. Unul merge la ogorul său, altul la negustoria sa. Sunt ocupaţii necesare şi utile. Uneori ceea ce ne ţine departe de bucuria împărăţiei nu sunt preocupările păcătoase, ci grija de necesităţile vieţii. A-ţi trata munca cu seriozitate este un lucru bun, dar atunci când munca te împiedică de la participarea la ospăţul Domnului, atunci ea devine obstacol. Înseamnă că este o piedică în a trăi în bucuria Domnului. O vorbă spune că “binele” este duşmanului “perfectului”. Dacă cei absenţi ar fi ştiut le pierd neparticipând la ospăţ! Se obişnuieşte ca oamenii să vină la biserică pentru a-şi îndeplini “obligaţia duminicală”, ştiind că altcumva ar păcătui. Acest gen de teamă nu îi poate însă motiva şi pe tinerii de astăzi. Mult mai mulţi ar veni probabil la biserică dacă ar şti că dacă nu vin, pierd distracţia şi sărbătoarea pe care o trăieşte comunitatea creştină.

Despre omul fără haină de nuntă, a specula dacă a avut sau nu timp să meargă acasă şi să îşi ia hainele elegante este dincolo de mesajul parabolei. Ce vrea să ne spună parabola este că dacă e să mergi la dans atunci trebuie să ai în picioare pantofii de dans. Dacă mergi la o nuntă, trebuie să porţi haine de nuntă! Fără haina de nuntă eşti prezent fizic la petrecere, dar mintea şi spiritul îţi sunt altundeva. Omul din parabolă era la petrecere dar fără să aibă chef să petreacă. Lui Isus nu îi plac indecişii. Mai bine să nu participe deloc decât să fie acolo şi totuşi să nu fie. Invitaţia este pentru toţi pentru că petrecerea este pentru toţi: şi fiecare are responsabilitatea de a se prezenta, răspunzând invitaţiei regelui. Împărăţia lui Dumnezeu ne este oferită. Noi, cei aflaţi în drum spre împărăţie, trebuie să nu precupeţim nici un efort pentru a ne “îmbrăca” cu caracterul moral şi spiritual cerut pentru viaţa în Împărăţie.

În fine, la ospăţ sunt şi oaspeţii îmbrăcaţi corespunzător. Ei sunt singurii care se distrează la petrecere. Ei sunt modele al căror exemplu trebuie să îl urmăm. Evanghelia de astăzi transmite un mesaj celor care nu vin la ospăţul Domnului că pierd ocazia de a bucura. Acelora dintre noi care am acceptat invitaţia la ospăţ, parabola ne spune să ne curăţăm, să ne îmbrăcăm atent, astfel încât să fim cât mai frumoşi posibil în ochii lui Dumnezeu. Mesajul este acelaşi cu cel transmis de Coloseni 3,14: “Mai presus de toate îmbrăcaţi-vă cu iubire, care este legătura desăvârşirii”.