- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Noi, cei iertați: chemați să iertăm din inimă!

Posted By pr. Mihai Tegzeș On August 22, 2009 @ 4:00 am In Ritul bizantin | No Comments

Suntem slujitori-administratori și nu patroni

Iubiților! Cu toții – fără excepție – suntem datori față de Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor, dar și față de cei care ne-au dat viață sau ne-au ajutat în vreun fel. Ar trebui să privim la viața noastră și la relațiile cu cei de lângă noi, ca la daruri pe care le-am primit, nu ca la o proprietate de-a noastră. Trebuie să înțelegem că suntem “slujitorii unui stăpân” pe care nu noi îl administrăm, ci căruia trebuie să-i dăm seamă. Acest fapt ne spune că puterea noastră este limitată și nu absolută. La lumina acestui adevăr trebuie să construim un raport corect cu lucrurile din lume și cu persoanele, bazat pe dialog, înțelegere, iertare. Altfel – cum trăiesc majoritatea oamenilor de astăzi – vom duce o viață de “patroni” față de lucruri și față de cei de lângă noi, uitând că suntem “simpli administratori” ai bunurilor pe care Dumnezeu ni le-a dat gratis.

Cu toții risipim bunurile care nu sunt ale noastre, crezându-ne “patroni”, când de fapt suntem numai “administratori”. De fapt, ne comportăm ca niște oameni slabi, cu cei care sunt mai tari decât noi și ca oameni duri și puternici, cu cei care constatăm că sunt mai slabi decât noi.

Acest comportament împinge omenirea în haosul cel mai disperat – dominat de logica cel mai tare câștigă; de legea instinctului și nu a rațiunii – pentru că nu înțelegem că fiecare suntem datori vânduți lui Dumnezeu, care însă ne-a iertat gratuit, pentru ca și noi să iertăm. Amintindu-ne că suntem cu toții datori și nu patroni, Isus ne spune că numai mila, iubirea, duioșia “stăpânului” ne anulează datoria. Numai când înțelegem cât de mult a plătit Domnul pentru fiecare, putem să ne jertfim pentru aproapele și să-l iertăm, fiind iertarea cel mai eficient mod prin care scăpăm de datorii (păcate) înaintea lui Dumnezeu.

Din păcate, noi știm să ne apărăm imediat, dar suntem duri și nemiloși cu semenii noștri chiar dacă, asemenea slujitorului nemilos avem multe datorii, căci omul care trăiește o viață după principiul “dacă nu riști, nu câștigi”… poate reuși, dar mai apoi nu va fi în stare să aprecieze nimic, din ceea ce are. Cel care urmărește să aibă tot mai multe bunuri, ca apoi să le consume asemenea unui drog, devine sclavul logicii satisfacției, căci va căuta în viață doar să fie satisfăcut, uitând să ierte. Astfel, puterea perversă a răului, a urii, ne amenință pe toți, încătușându-ne într-o mentalitate din care nu putem ieși singuri, chiar dacă iertăm în chip generos (acel de șapte ori al lui Petru).

Cugetând mai atent, observăm că pericopa opune culturii profitului și răzbunării, logica iertării și iubirii fără margini, deoarece numai astfel se poate opri mecanismul care produce continuu păcate, dezbinări și răzbunări între oameni.

Ce ne cere Dumnezeu?

Stăpânul ne cheamă să răspândim în lume logica gratuității, a iertării gratuite, a într-ajutorării! Căci cheia pentru a intra în Împărăția iubirii divine este iertarea. Ea deschide poarta iubirii și a vieții fericite, celui care iartă, dar, închide această poartă, celui care refuză să ierte. Prin urmare, tema pericopei de astăzi este iertarea și împăcarea cu frații noștri, pentru că acest lucru ni-l cere Dumnezeu. Astfel, Isus ne învață că frații care alcătuiesc comunitatea creștină sunt responsabili unii față de alții și datori să se ierte! Petru credea că datoria de a ierta trebuia să aibă o limită: de șapte ori. În mintea sa, în cugetul său lui Petru – asemenea nouă – deoarece era atent numai la raportul dintre el și datornicul său, i se părea fără sens să suporte și să ierte nedreptățile ce i s-au făcut. Isus însă mută atenția, pe relația dintre om și Dumnezeu: eu ca om sunt dator față de Dumnezeu să-l iert pe aproapele, precum Domnul mi-a iertat datoria.

Vechiul Testament pretindea iertarea până la un număr de trei ori. “Șapte” este un număr care simboliza perfecțiunea. Cu alte cuvinte, Petru dorea să știe dacă trebuie să ierte mereu. Isus trece de această barieră, eliminând orice obstacol din calea iertării, cerându-i lui Petru să ierte întotdeauna, tot la fel cum Dumnezeu ne iartă pe noi: “Nu-ți zic de șapte ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte!“. De fapt, această pericopă relatează istoria fiecărui “creștin iertat”, care are o datorie pe care nu o poate onora, dar pe care “stăpânul” – cu o duioșie pe care el nici nu și-o putea imagina – i-o iartă în întregime, pentru că i s-a făcut milă de om. Chiar dacă instinctiv omului îi vine să răspundă cu rău la rău, creștinul trebuie să oprească acest proces violent de răzbunare, prezent în cultura noastră.

Stăpânul iertător

Pentru a-i explica lui Petru această “poruncă” divină, Isus povestește pericopa în care slujitorul care a fost iertat de stăpânul său, este incapabil să ierte pe unul dintre datornicii săi. Stăpânul la care se referă Isus este Dumnezeu însuși.

Pe timpul acela, stăpânul avea dreptul să aresteze pe unul dintre supușii săi, dacă îi era dator, și să îl arunce în închisoare, împreună cu toată familia sa, până când plătea toată datoria, muncind ca un sclav. Însă datorită rugăminților datornicului și a promisiunilor sale – pe care oricum nu le-ar fi putut respecta, chiar dacă ar fi muncit toată viața – stăpânul îi iartă datoria: zece mii de talanți, adică 350 tone de aur. Isus dă exemplul unei datorii atât de mari, tocmai pentru a ne spune că datoria pe care noi o avem față de Dumnezeu de pe urma păcatului, nu poate fi plătită prin puterile noastre. Isus a plătit-o, cumpărându-ne cu prețul sângelui Său, din iubire. Observăm că “stăpânul” este extrem de bun cu slujitorul nemilos… Mult peste cererile și așteptările sale.

Evanghelistul ne ajută să înțelegem răutatea acestui datornic iertat, icoana fiecăruia dintre noi, – care odată iertat și lăsat liber – întâlnind un semen de-al său, care îi datora 100 de dinari (30 grame de aur), nu-l iartă, deși Dumnezeu îl iertase pe el de cele 350 tone de aur. El face cu semenul său, ceea ce stăpânul putea să-i facă lui, dar nu i-a făcut: după lege, îl aruncă în închisoare pe datornicul său, până când îi va plăti toată datoria. Comportamentul său inuman i-a cutremurat inclusiv pe apropiații săi, care l-au informat pe stăpân despre cele întâmplate. Noi suntem de acord cu comportamentul datornicului nemilostiv? Oare nu ne comportăm uneori exact ca și el?

Chemându-l la Sine pe acel om, stăpânul îi amintește că ar fi trebuit să-l ierte pe semenul său, deoarece mai înainte și lui i se iertase o mare datorie (350 tone de aur) gratis, astfel că, și el ar fi trebuit să-l ierte pe fratele său care îi era dator, care l-a jignit, oricum într-o măsură mult mai mică (30 grame aur).

Isus ne spune că iertarea Domnului nu are margini (350 tone aur), dar singura piedică în calea iertării noastre gratuite de către Dumnezeu, o reprezintă incapacitatea noastră de a-i ierta pe frații noștri (cfr. Mt 18,34).

Reacția slujitorului iertat

Slujitorul în fața iertării stăpânului a fost surprins, mulțumit, dar ar fi putut învăța să fie, la rândul său, milostiv față de datornicii lui. De fapt, la Spovedanie ne căim de păcatele noastre și ne luăm angajamentul să fim buni, precum Dumnezeu bun este, iertându-ne toate păcatele, oricât de mari ar fi. Oare înțelegem că bucuria Lui de a ne ierta, este fericirea Sa cea mai mare? Omul care a fost iertat, a priceput cu câtă duioșie l-a tratat Dumnezeu? Cel care a primit atâta îndurare de la Domnul, cum poate să nu fie milostiv față de datornicii săi?

Fraților! Ne miră comportamentul nejustificat al slujitorului iertat care refuză să-l ierte pe aproapele său! Aproapele său îi cere iertare cu aceleași cuvinte cu care mai înainte și el a implorat iertarea stăpânului. Dar el rămâne tare pe poziție și nu iartă, aruncându-l în închisoare pe datornicul său și cerându-i să-i plătească imediat întreaga datorie. Care este comportamentul meu față de cei care m-au supărat? Sunt milostiv cu ei sau îi arunc în închisoare?

Răspunsul final al stăpânului

În ultima parte a pericopei aflăm reacția stăpânului, care acum condamnă în mod definitiv comportamentul necalculat, răutăcios, al celui pe cale îl iertase: “Slujitor rău, Eu te-am iertat pentru că M-ai rugat. Nu trebuia și tu să fii milostiv cu fratele tău?” Logica dumnezeiască este clară: cum tu îl ierți pe aproapele tău, la fel te iartă și pe tine Dumnezeu. Altfel spus: pentru că mai întâi Dumnezeu te-a iertat și tu trebuie să ierți întotdeauna pe aproapele tău! Iertarea pe care Domnul ne-o dă, trebuie să ne fie exemplu, pentru ca și noi să-i iertăm pe frații noștri! Acuzațiile și sentința pronunțată de stăpân pentru acel datornic este dură. Să ne ferim să nu o repete în cazul nostru!

Observăm că această pericopă ne este adresată tuturor: “Așa va face fiecăruia dintre voi Tatăl meu, dacă nu îl veți ierta din inimă pe fratele vostru!” De fapt, Isus ne arată că este o legătură strânsă și interdependentă între iertarea pe care o primim de la Dumnezeu și cea pe care o dăm fraților noștri (cfr. Mt 6, 9-15). Dacă noi nu iertăm, nu ne putem încrede în iertarea lui Dumnezeu.

Slujitorul nemilos nu a înțeles că iertarea, asemenea iubirii, este o putere care, atunci când se apropie de mine, nu pot să o blochez prin răutatea mea; nu pot împiedica răspândirea iertării lui Dumnezeu la alții; nu pot primi iertarea, dacă o neg fraților mei.

De fapt, atunci când noi iertăm, înseamnă că înțelegem că suntem “păcătoși răscumpărați de jertfa lui Cristos” și că apreciem mila Domnului față de noi, iar iertarea pe care am primit-o de la Domnul ne-a reînnoit inima și ne-a făcut capabili să iertăm la rândul nostru. Nu iertăm pentru că putem să iertăm, ci pentru că am primit de la Domnul această putere! De fiecare dată când mi se va părea că a ierta, m-ar costa prea mult sau, mi s-ar părea imposibil să iert pe cineva, căci consider că m-a jignit prea tare, mă voi gândi la mila gratuită și nelimitată, pe care Dumnezeu Tatăl a vărsat-o peste mine. Mă voi gândi dacă sunt întotdeauna sincer atunci când rugându-mă Tatăl nostru, spun: “Și ne iartă nouă păcatele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.

Aspectele iertării

Știm că Isus a iubit până la moarte, iar noi suntem ținuți să-I urmăm exemplul, neavând dreptul să pătăm cu răutate și cu ură iubirea de Dumnezeu și de aproapele! Iubirea nu este ceva abstract, ci angajamentul veșnic de “a sta” și de “a ajuta” în familie, în societate, iar – din pericopa de astăzi – știm că apogeul iubirii este iertarea.

Dacă cineva ne vorbește de rău, poate prima oară îl iertăm, dar nici poveste, a doua oară. Cum am putea ierta mereu, așa cum ne cere Isus? Este clar că trebuie să iertăm! Isus ne spune că iertarea nu este un gest eroic al omului, ci omul poate ierta numai atunci când înțelege cât de mult a fost iertat de Dumnezeu! Creștinul, înțelegând cât de mult i s-a iertat (osânda veșnică), este invitat și el să ierte! Trebuie să iertăm pentru că Dumnezeu ne-a iertat mai întâi și nu pentru că am fi mai buni decât semenii noștri. Uneori uităm jignirile ce ni se aduc pentru că ne considerăm superiori. Nu trebuie să iert pe cineva pentru ca să demonstrez ceva, ci pentru că eu am nevoie să iert, deoarece supărarea îmi face rău și mie și lui. Este bine să iert pentru ca să mă debarasez de supărarea care îmi ucide viața. Trebuie să iert gratis și nu să pretind ca iertarea mea să îl schimbe pe dușmanul meu: la fel ca Isus este posibil să fiu batjocorit sau considerat un om slab atunci când iert. Ce dacă? Cine a primit iertarea mare de la Dumnezeu, nu poate să nu se comporte cu fratele său, la fel. Acesta este adevărul!

Iertarea nu este simplă! Înseamnă să iert din inimă, pe baza hotărârii inimii și nu doar a minții. Înseamnă să trec dincolo de granița “nu pot ierta”, pentru a poposi pe tărâmul “eu vreau să iert, am hotărât că iert, ajutat de o gândire divină”! Un asemenea om își revoluționează comportamentul și gândirea în chip pozitiv, pentru că modelul după care se ghidează este Dumnezeul milostiv, nu slăbiciunile sau orgoliul său! Acest fel de a gândi nu ține de logica împrumutului, a restituirii datoriei, a urmăririi profitului, ci depășește orice fel de interes, sau mentalitatea “dau pentru ca să primesc”. Omul care îl urmează logica iertării gratuite a “stăpânului” începe să trăiască numai pentru a iubi gratuit și a participa la marea sărbătoare veșnică în Împărăția Tatălui.

Nu este ușor să iert, căci uneori intervin factorii psihologici, sentimentali. Dar trebuie să pornesc de la ceea ce sunt și să mă străduiesc să iert din toate puterile, chiar dacă nu voi putea niciodată să iert perfect. Atunci când întâlnesc pe cineva care m-a rănit – chiar dacă emotiv nu mă simt bine – trebuie să decid la nivel de voință, că doresc să iert, pentru ca celălalt să se convertească iar eu să nu mai am inima plină de durere și de supărare. De fapt, te iert, pentru că iertarea îmi vindecă inima, chiar dacă tu nu te schimbi. Iată rugăciunea unei mame pentru teroriștii care i-au ucise pe cei doi copii ai săi: “Dumnezeule, care asculți și ai grijă de văduve, convertește inima celor care au omorât copiii mei“. Cel care nu iartă, nu predică altora iubirea lui Dumnezeu!

Adevărata iertarea exclude sentimentele de răzbunare, de ură, de dușmănie față de cel care ne-a greșit: chiar și când îl pedepsim trebuie să o facem cu iubire, urmărind binele celui care a greșit, nu pedepsirea lui. A ierta înseamnă a-l accepta cu răbdare pe fratele meu și a-l respecta în ciuda limitelor și lipsurilor sale; a aștepta să înțeleagă el greșelile sale și a-i da posibilitatea de a le repara; a fi disponibil să ne împăcăm cu el de fiecare dată când vedem că este bine intenționat, indiferent de greșelile pe care le-a comis față de noi.

Iertarea este o bună oportunitate pentru a-l încuraja pe fratele meu să se convertească, pentru că-i dă încredere, arătându-i că eu am ales binele și am refuzat răul.

În ciuda celor spuse, iertarea este grea, în special în unele situații determinate. Cum aș putea să-l iert pe cel care mi-a ucis copilul? Cum să-i iert pe cei care m-au dat afară de la locul de muncă, pe nedrept? Singurul răspuns corect îl am dacă privesc, nu la lucrurile din lume, ci la felul în care Dumnezeu s-a comportat față de mine, iertându-mă gratuit; și privind la jertfa lui Isus care și-a dat viața pentru ca eu să am viață, trebuie să-L urmez pe Domnul, care: “nu se comportă cu noi după păcatele noastre și nu ne răsplătește în baza lor“. Domnul nu răspunde cu rău la rău, pentru că este un Domn care iubește și este îndurător cu toți, dorind mântuirea tuturor.

Fraților! Dumnezeu care ne iartă totul – inclusiv faptul că l-am răstignit – dar ne spune că și noi trebuie să iertăm pe toți cei care ne greșesc, indiferent de greșeală! Adevăratul creștin, urmaș al lui Cristos, trebuie să-i iubească pe frații săi, la fel cum Isus l-a iubit și l-a iertat pe el. Amin.


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/2033/