Start > Ritul latin > Duminica a XXI-a (B)

Duminica a XXI-a (B)

25 July 2009
589 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a XXI-a de peste an (Anul B)

În acel timp, mulți dintre ucenicii lui, care-l auziseră, au spus: “Greu este cuvântul acesta. Cine poate să-l asculte?” Isus știa în sine că ucenicii murmură împotriva lui. De aceea a spus: “Vă scandalizează lucrul acesta? Dar dacă veți vedea pe Fiul Omului suindu-se acolo unde era mai înainte? Duhul este acela care dă viață, trupul nu ajută cu nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și viață. Dar sunt unii dintre voi care nu cred”. De fapt, Isus știa de la început cine sunt cei care nu cred și cine este acela care îl va vinde. Și zicea: ” Iată pentru ce v-am spus, că nimeni nu poate să vină la mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl” . De atunci, mulți dintre ucenicii săi s-au retras și nu mai umblau cu el. Atunci Isus a spus celor doisprezece: “Vreți și voi să plecați?” Simon Petru i-a răspuns: “Doamne, la cine am putea merge? Tu ai cuvintele vieții veșnice. Iar noi am crezut și am știut că tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu”. (Ioan 6,60-69)

În acest pasaj evanghelic sfântul Ioan rezumă câteva din reacțiile mai importante ale ascultătorilor discursului asupra pâinii vieții. Revelația cu privire la faptul că Isus este hrană spirituală a credincioșilor, mai ales prin euharistie, produce o sciziune până și în grupul ucenicilor. Un număr important de ucenici se retrage și încetează să-l mai urmeze pe Învățător (v. 60-66); cei Doisprezece, în schimb, prin gura lui Petru, își mărturisesc credința în mesianitatea Sa divină (v. 67-71).

De remarcat în privința murmurelor ucenicilor săi este răspunsul pe care Isus li-l dă: Vă scandalizează lucrul acesta? Dar dacă veți vedea pe Fiul Omului suindu-se acolo unde era mai înainte? În acest răspuns se face aluzie la glorificarea lui Isus, la Înălțarea sa. De ce? Pentru că ea va manifesta calitatea divină a Revelatorului. De fapt, cei mai mulți dintre ucenici sunt scandalizați pentru că ei nu recunosc în Isus acea Ființă coborâtă din cer și ale cărui cuvinte ar fi de înțeles cu o inteligență spirituală. Acest aspect iese în evidență în mod deosebit din cuvintele imediat următoare: Duhul este acela care dă viață, trupul nu ajută cu nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și viață. O astfel de declarație nu vrea să însemne câtuși de puțin că discursul lui Isus ar fi de perceput în mod alegoric. Ea comportă mai întâi enunțul unui principiu capital: trupul nu ajută cu nimic, adică ceea ce este de ordin pământesc, ceea ce provine de la omul lăsat pradă puterilor sale, este caduc și perisabil. Duhul este cel care dă viață, altfel spus, ceea ce este de ordin divin, ceea ce este transcendent și animat de Duhul, este puternic și generator de viață. Cuvintele lui Isus, mai ales discursul său referitor la pâinea vieții, sunt de ordin spiritual și divin. Ele comunică ucenicilor viața veșnică. Dar pentru ca să fie astfel ele trebuie primite în atitudine de credință și primite cu o inteligență iluminată de Duhul Sfânt.

Cât privește răspunsul pe care cei Doisprezece îl dau prin gura lui Petru, acesta este plin de semnificație: Doamne, la cine am pute merge?, credința fiind, în acest sens, în mod esențial atașament la persoana lui Cristos; Tu ai cuvintele vieții veșnice – cuvintele lui Isus participă la puterea dătătoare de viață a persoanei (Abia acum începem să întrezărim de ce l-a desemna sfântul Ioan pe Isus “Cuvântul”).

Isus ne adresează și nouă întrebarea decisivă: Vreți și voi să plecați? Ea nu este inspirată de vreo teamă; ea are drept scop să trezească un angajament mai personal și mai hotărât, ca cel al celor Doisprezece. Și, întrucât discursul din capitolul 6 revelează faptul că euharistia este locul privilegiat al darului lui Isus, pâinea vieții, Isus, tocmai în contextul liturgic ne adresează fiecăruia întrebarea: Vrei, cu adevărat să mă urmezi? În linia lecturii întâi a acestei duminici putem înțelege că participarea la euharistie reclamă un angajament și aceasta pentru că a fi creștin înseamnă a-l urma și a-l imita în mod concret pe Cristos.

Ritul latin