După ce am ascultat duminica trecută că Isus i-a vizitat pe gadareni, în Evanghelia de astăzi observăm că, din nou s-a reîntors la Capernaum. Isus este în mişcare, dorind să-i ajute pe toţi!

Pe cale şi nu într-o casă se întâlneşte cu paraliticul. Observăm faptul că bolnavul nu s-a predat în faţa necazului său, nu s-a închis în sine, nu este introvertit, ci a acceptat ajutorul prietenilor săi. De fapt, sunt alţii care îl duc la Isus. Iar Isus i se adresează, numindu-l “fiule”, arătându-i şi revărsând asupra lui multă iubire, care se transformă în mântuire: “păcatele îţi sunt iertate” (v. 2).

Iertarea dăruită de Isus face referire la o eventuală legătură între boală, vină şi păcat. Isus nu vrea să spună că boala este rod al păcatelor săvârşite, ci doreşte să arate că puterea Lui se extinde şi peste păcate, pentru a le şterge. Astfel arată imensa Sa milostivire faţă de oameni.

Cuvântul lui Isus este puternic şi hotărât, deoarece realizează cele spuse, stârpind răul din rădăcină. Spunându-i paraliticului că îi sunt iertate păcatele, Isus îl eliberează şi-i deblochează trupul. Toate blocajele minţii şi ale inimii sunt anulate de “autoritatea” lui Isus. De fapt, cuvântul lui Isus deşteaptă la viaţă omenirea paralizată, dăruindu-i posibilitatea de a se metamorfoza şi a umbla pe calea luminii.

Este pentru întâia oară când Evanghelia ne spune că Isus are această putere dumnezeiască. De fapt, evreii considerau că bolile erau pedepsele ce se abăteau asupra lor ca urmare a păcatelor comise sau ca urmare a păcatelor săvârşite de părinţii şi înaintaşii lor (cfr. Io 9, 2). Prin minunea săvârşită Isus eliberează omul de boală şi de păcate, restituindu-i mântuirea.

Cuvintele iertătoare ale lui Isus sunt pentru unii cărturari sinonime ale blestemului. Ei sunt de părere că Isus este arogant, deoarece numai Dumnezeu poate ierta păcatele. Aceştia îşi exprimă gândurile în chip făţarnic, neavând curajul să-L înfrunte pe Isus în mod direct. Isus îi acuză pentru necredinţa lor. Cuvintele lui Isus: “ca să cunoaşteţi că Fiul Omului are puterea de a ierta” ne demonstrează faptul că, în Isus, orice om poate ierta greşelile semenilor.

Văzând minunea, lumea s-a cutremurat şi L-a mărit pe Dumnezeu. Lumea se bucură, pentru că Dumnezeu a atribuit o astfel de putere Fiului Omului. Matei a relatat această minune deoarece dorea să convingă creştinii că este foarte important să se ierte unii pe alţii, chiar şi în vederea tămăduirii unor boli trupeşti. Imediat după această pericopă, Matei redă cuvintele lui Isus, care explică minunea: “Milă vreau şi nu sacrificii. Nu am venit să chem drepţii, ci păcătoşii” (Mt 9, 13).

Evanghelia ne spune că Isus s-a urcat în barcă, trecând de cealaltă parte… Dacă până la capitolul nouă al Evangheliei după Matei, Isus a fost prezentat ca unul care vindecă bolile trupeşti, din acest moment evanghelistul ne vesteşte că Domnul ne cheamă, ne invită să ne urcăm împreună cu El în barcă… să înţelegem că El este Fiul lui Dumnezeu, iar misiunea Sa principală constă în iertarea păcatelor noastre, în vederea mântuirii. Din această cauză, cererii lor de vindecare, Isus îi răspunde cu darul iertării. Darul Mântuitorului este mult mai mare decât aşteptările omului, este nelimitat. El dă omului viaţa de veci, viaţa fericită care, de multe ori ,omul neexperimentându-o pe pământ, nu o înţelege.

Şi în zilele noastre, omul preocupat numai de lucrurile trecătoare: sănătate, avere, carieră – pe care le cere cu insistenţă de la Dumnezeu – nu apreciază cum trebuie bogăţiile sufleteşti, valorile (dreptatea, bunătatea, dragostea faţă de aproapele, iertarea, buna înţelegere…) mâniindu-se pe Dumnezeu pentru că nu-i împlineşte cererile mărunte, abandonând rugăciunea şi credinţa mântuitoare.

Fraţilor! Trebuie să trecem cu Isus de cealaltă parte, să privim viaţa din perspectiva lui Dumnezeu şi a mântuirii, conştienţi de faptul că Isus doreşte să ne elibereze de cel rău, de păcate, pentru ca să ne mântuiască.

Să nu uităm că Isus face minunea după ce “a văzut credinţa lor“. Acest lucru ne arată că rugăciunile noastre, bunătatea noastră, grija faţă de cei bolnavi, sunt esenţiale pentru vindecarea şi mântuirea celor de lângă noi.

Iertându-i păcatele, Isus doreşte să ne amintească faptul că răul cel mai mare se cuibăreşte şi se află chiar în inima omului. Vindecându-i bolile trupeşti, Mântuitorul ne învaţă grija pe care trebuie să o avem faţă de sănătatea trupului nostru şi al semenilor.

Iertarea este invizibilă ochilor, dar vindecarea este palpabilă, experimentabilă. Prin urmare, ca să arate veridicitatea cuvintelor Sale, Isus vindecă paraliticul de boala trupului. Observăm că iertarea are o mare putere, deoarece vindecă omul în totalitatea sa: trup şi suflet. Evanghelistul notează că minunea principală nu constă în vindecarea paraliticului, ci în puterea iertării păcatelor pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor. De fapt, se accentuează acest mare dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut. Este un Dumnezeu care nu ţine pentru Sine “bunurile”, puterile Sale, ci ni le dăruieşte, noi suntem beneficiarii! Apreciem darul iertării lui Dumnezeu pe care ni-l oferă, prin mijlocirea preoţilor Săi?

Cei patru prieteni îl pun în centrul atenţiei pe bolnav, nu pe ei înşişi. Iubirea lor faţă de acel om necăjit constituie începutul vindecării sale. De fapt, Isus intervine datorită credinţei lor.

Să-i cerem Domnului să ne dea o inimă bună, atentă la nevoile şi la necazurile celor de lângă noi pentru a construi tot mai mult Împărăţia păcii, a fraternităţii şi a iertării, în vederea mântuirii noastre şi a celor dragi. Amin.