Start > Ritul bizantin > Puterea Satanei si puterea lui Isus

Puterea Satanei si puterea lui Isus

8 July 2009
2,270 afișări

Autor: pr. Mihai Tegzeș
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a V-a după Rusalii

În timp ce Isus era pe cale, doi îndrăciți, “oameni periculoși” – cum îi numește Matei – pe care diavolul i-a legat în lanțuri ca să facă voia sa (cfr. 2Tm 2, 26), se apropie de El.

Această minune ne avertizează de pericolul constant – diavolul – care amenință pe tot creștinul, dar ne dă și speranță, pentru că Isus este mai puternic decât spiritul răului iar cei care cred în Domnul, sunt eliberați de tot răul. De fapt, prin porunca Sa autoritară: “mergeți!”, Isus arată puterea Sa asupra răului, subliniind și faptul că El a anihilat forța diavolului.

Diavolul – sau puterea răului – este asociat în pericopa de astăzi cu trei lucruri: a) cimitirul, locul morților – cu moartea care ucide viața; b) porcul, considerat de evrei un animal impur, spurcat – impuritatea care desparte omul de Dumnezeu; c) marea, considerată simbol al haosului de dinainte de creație – haosul care distruge lumea, amenințând viața. Marcu asociază puterile diavolului cu un al patrulea element: Legiunea (cfr. Mc 5, 9), nume dat oștirilor Imperiului Roman, care asuprea poporul evreu. Luând in considerare aceste lucruri, înțelegem că victoria lui Isus asupra diavolului avea o mare importanță pentru evreii anilor șaptezeci, pentru care Matei scrie Evanghelia, oameni marginalizați de Imperiul Roman.

Din cuprinsul Evangheliei putem observa că forța dăunătoare a răului asuprește, maltratează și înrobește persoanele, lipsindu-le de libertate și autonomie. Versetul 28 descrie situația oamenilor înainte de venirea lui Isus sau înainte de întâlnirea acestora cu El. Descriind comportamentul celor doi îndrăciți, Matei asociază puterea răului cu cimitirul și cu moartea. Sunt valențe mortale, ucigătoare, fără vreun scop sau țel benefic, sunt distrugătoare și îi înspăimântă pe toți. Această putere îi neagă omului autocontrolul și autonomia.

În la versetul 29 observăm că atunci când Isus apare, spiritul răului – care se părea că este atotputernic – se destramă și dispare, este anihilat. Strigătul îndrăciților către Isus denotă că diavolii sunt conștienți că își pierd puterea. La versetele 30-32, Matei ne informează că forța diabolică este lipsită de autonomie. Neavând nici o putere, diavolul, cu permisiunea lui Isus, poate doar să intre în porci.

Pentru mentalitatea epocii, porcul era simbolul impurității și-l împiedica pe om să se poată relaționa cu Dumnezeu. Imaginea porcilor care se aruncă în mare ne amintește despre înecarea faraonului împreună cu oștirea sa în valurile mării, adică de victoria binelui (a poporului ales) asupra răului (a egiptenilor) (cfr. Ieș. 14, 28) și a căderii diavolului din cer (Apoc. 12, 4). Mesajul porcilor care se aruncă în mare este clar: înaintea lui Isus, spiritul răului se dizolvă. Cel care crede în Domnul, biruie răul și nu trebuie să-i fie frică de nimic.

Din cuprinsul versetelor 33-34 observăm faptul că locuitorii acelui ținut, odată informați de paznicii porcilor despre cele întâmplate, se prezintă la Isus, cerându-i să plece de la ei. Din păcate, în fața darului gratuit al eliberării de cel rău, lumea răspunde refuzând acest dar. Pentru acei locuitori, porcii – afacerile murdare și viciile de tot felul – erau mai importanți decât faptul că acel om a căpătat sănătatea. Prin urmare, atunci când omul pune pe primul loc “lumea”, uitând de semeni și de Dumnezeu, se află sub stăpânirea forțelor diabolice.

Pe timpul lui Isus, cuvintele “diavol” sau “satana” indicau puterea răului, care împiedica oamenii să umble pe cale binelui, îndepărtându-i de Dumnezeu. De exemplu, când Petru a încercat să-L oprească pe Isus din misiunea Sa, fu numit “satana” de către Domnul (Mc 8, 33). În alte pasaje din Biblie aceste cuvinte indicau puterea politică a Imperiului Roman care asuprea evreii (cfr. Apoc 12, 9). Uneori, lumea folosea aceste cuvinte pentru a desemna bolile și necazurile care au lovit-o. Vedea diavolul ca fiind un spirit mut, surd, impur… de care-i era tare frică. Unul dintre obiectivele lui Isus era acela de a ajuta lumea să se elibereze de această teamă de diavol. Venirea lui Isus în lume și vestirea Împărăției înseamnă sosirea unei puteri mai mari, mai tari. Isus este omul “mai tare” care a biruit diavolul, i-a scos și salvat pe oameni din mâinile celui rău și din lanțurile fricii (cfr. Mc 3, 27). Din acest motiv Evangheliile insistă și subliniază victoria lui Isus asupra puterii celui rău, adică asupra păcatului și asupra morții.

Este interesant să observăm că dacă apostolii încă se întreabă cu privire la identitatea lui Isus, diavolii Îl recunosc: este Fiul lui Dumnezeu. De fapt, dracii recunosc superioritatea lui Isus și se predau, dar tot în stilul lor distrugător, aruncând în mare turma porcilor. Isus le permite să dispară. Chiar dacă se pare că Domnul se târguiește cu ei, Dânsul îi biruie definitiv. Căderea “dracilor” în mare ne arată că nu există nici un fel de compromis între Isus și satana, prevestind victoria definitivă asupra morții, adică Învierea. Însă Isus, care alungă dracii cu puterea cuvântului Său, este neputincios față de refuzul oamenilor din acele ținuturi, care nu înțeleg darul eliberării pe care Domnul a dorit să-l ofere. Cum Domnul a alungat dracii, tot astfel acei oameni îl resping pe El. Prin urmare, strigătul diavolilor: “Ce ai cu noi, Fiule al lui Dumnezeu? Ai venit să ne chinuiești înainte de vreme“, arată, de fapt, gândirea tuturor gadarenilor.

Ar trebui ca noi să înțelegem din Evanghelia de astăzi faptul că Isus este adevăratul nostru eliberator, că El este mai presus de puterile răului, iar misiunea Sa constă în mântuirea noastră veșnică. Amin.

Ritul bizantin