Start > Ritul bizantin > Chemarea primilor Apostoli

Chemarea primilor Apostoli

27 June 2009
1,765 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Duminica a II-a după Rusalii

Evanghelia din această duminică ne face cunoscută chemarea Apostolilor spre a-L urma pe Hristos, chemare adresată peste timp și nouă.

Ca și creștini, cu toții am primit această chemare în momentul primirii Sacramentului Sfântului Botez. Ne-am îmbrăcat în Hristos prin Botez și suntem chemați să devenim asemenea Lui. Hristos este exemplul vieții noastre. Suntem datori să ne trăim viața în sfințenie. De aceea El S-a oferit ca model. Prin venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ, ni s-a făcut cunoscut cum se poate apropia omul, de perfecțiune – de sfințenie, în această lume după exemplul Fiului Omului. Revelându-ne sfințenia lui Dumnezeu prin acțiunile Sale, ne-a prezentat în mod practic imitarea perfecțiunii divine: «Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este» (Matei 5, 48). Acest model de perfecțiune a fost oferit tuturor creștinilor, spre a fi urmat în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. În cadrul Botezului și a Schimbării la Față, Dumnezeu-Tatăl a mărturisit: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit» (Matei 17, 5). Creștinismul nu trebuie să fie altceva decât imitarea lui Hristos. El este perfecțiunea tuturor virtuților care pot fi practicate de fiecare dintre noi. Hristos le-a practicat în gradul cel mai înalt posibil. Calea arătată a fost iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui, oroarea totală față de păcat și de tot ceea ce implică acesta. Numai un astfel de model poate să fie imitat de noi, pentru că El, este universal, inexprimabil, atractiv și plin de putere.

Toți oamenii pot să-L imite pe Hristos. El, a dorit să ia asupra Sa toate mizeriile și slăbiciunile noastre; a dorit să se asemene cu noi în toate lucrurile în afară de păcat. Timp de treizeci de ani a trăit o viață retrasă. A trăit în casa lui Iosif și a Mariei, lucrând asemenea unui învățăcel, ca un fiu de tâmplar (Matei 13, 55). Acesta L-a făcut să fie și cel mai bun Exemplu de urmat pentru toți acei oameni care prestează muncile aparent lipsite de importanță, monotone, cu satisfacții ascunse ochilor celor mulți, care vin din afara ambientului muncitoresc. Toată viața publică a fost plină de zel. Și-a petrecut-o în osteneli și oboseli pentru a-i face pe cei sărmani fericiți și sănătoși, împărțindu-le bucuria Sa. Prin suportarea patimilor ne-a oferit cel mai înălțător exemplu de răbdare în fața chinurilor morale, terminând suferințele acestei vieți cu o rugăciune pentru persecutorii Săi. Acest lucru L-a făcut nu pentru că a fost Dumnezeu, și nu a cunoscut suferința, ci pentru că a fost și Om adevărat. Astfel, ca Om, a suferit cea mai mare ingratitudine din partea semenilor, părăsirea prietenilor Săi, trădarea lui Iuda. Dacă n-ar fi fost așa, nu s-ar fi rugat ca să poată bea paharul patimilor Sale, nu ar fi simțit după răstignirea Lui părăsirea din partea lui Dumnezeu – pe care o simt toți cei care prin păcat se îndepărtează de Dumnezeu, exprimată prin cuvintele: «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit!» (Matei 27, 46).

Un model Universal nu poate fi decât unul plin de atracție. Isus Hristos i-a atras pe toți la El: «Când Mă voi înălța de pe pământ, Îi voi atrage pe toți la Mine» (Ioan 12, 32). Această profeție a Lui a fost înfăptuită prin Biserica Sa. Câți sfinți, martiri și mărturisitori, nu au căutat sfințenia și nu s-au asemănat cu El. Această căutare este legată de puterea harului care izvorește din Inima Sa străpunsă de suliță. Este de ajuns să ne amintim de umilința, sărăcia, mortificarea și toată viața Lui, pentru a fi atrași de puterea exemplului Său, care conferă putere și siguranță deplină în urmarea Lui. Aceasta este singura cale prin care putem dobândi Cerul, la care nu de puține ori a făcut referire în învățăturile Sale.

Misterul răstignirii lui Isus Hristos ne-a dobândit victorie asupra slăbiciunilor și înclinațiilor noastre păcătoase, harul de a evita orice fel de păcat și tăria în ispite. Acest adevăr incontestabil poate fi realizat în măsura înțelegerii perfecte, că Isus este capul Corpului Său Mistic ale cărui membre suntem noi.

Sfântul Epipod fiind dus înaintea judecătorilor pentru credința sa, a fost schingiuit prin fel de fel de torturi. În timpul procesului său a fost bătut crunt peste obraz. Cu fața plină de sânge a strigat: “Mărturisesc că Isus Hristos este împreună cu Tatăl și cu Spiritul Sfânt, un singur Dumnezeu. Și se cuvine ca să-mi sacrific viața pentru Acela care este în același timp Creatorul și Răscumpărătorul meu”. Și de fapt, Epipod și-a dat viața pentru Răscumpărătorul său, mărturisind cu prețul sângelui credința sa.

Suntem chemați și noi, asemenea Apostolilor, fiecare în parte, pe numele său, să-L urmăm pe Hristos, care ne dăruiește această chemare încă din momentul în care am fost aduși la viață prin puterea lui Dumnezeu. Urmarea lui Hristos este pe măsura noastră, pentru că El s-a făcut pentru noi totul în toate, a fost copil ascultător familiei și îndatoririlor Sale, dar și ascultător Tatălui Ceresc, a fost un muncitor în umbra existenței de zi cu zi din atelierul lui Iosif, a fost Învățător, Martir și Model de sfințenie. Dacă ne îndeplinim misiunea pe care am primit-o prin viața noastră, de părinți, de copii, de oameni care-și îndeplinesc îndatoririle de serviciu sau cele legate de viața socială, dând tuturor mărturie că suntem creștini, suntem pe calea care merge pe urmele Mântuitorului. Ori de câte ori citim despre chemarea Apostolilor să nu uităm că acest: “Vino după Mine” se adresează și nouă celor de azi. Suntem chemați să devenim Apostoli ai timpurilor noastre, urmând modelul perfecțiunii – sfințeniei. A fi sfânt astăzi, este mai greu ca niciodată; nu suntem chemați să ne dăm viața pentru credință – chiar dacă atunci când Domnul ne-o cere, trebuie să dăm și această mărturie de credință – nici să facem fapte mari, ci suntem invitați să trăim în sfințenie zi de zi, în intimitatea familiei, în relațiile cu aproapele, fie că ne este prieten sau dușman, vecin sau străin. Suntem chemați să ducem viața ascunsă a lui Hristos în Nazaret și să fim mărturie vie a existenței creștinismului și a valorilor sale mereu actuale. Dacă greutățile vieții ne apasă și problemele materiale ne fac să cădem pe drum, să privim spre Cer, să ascultăm șoapta Domnului care spune – “Vino!” – să ne ridicăm și… să mergem mai departe.

Rugăciune

Doamne, venim înaintea Ta fiind atât de departe de Tine. Grijile și preocupările noastre de zi cu zi ne-au făcut să uităm de chemarea pe care am primit-o la Sfântul Botez, când am acceptat să urmăm calea Ta. Ascultăm vocea lumii, ce zic alții despre noi, dar glasul Tău nu-l lăsăm să ajungă în sufletul și în inima noastră. Uneori ne este chiar foarte greu să ne ridicăm în picioare sau să stăm în genunchi, atunci când Tu Te cobori pe altar, lăsându-ne împresurați de îndoiala pe care Satan încearcă să o strecoare în ființa noastră. Ce-Ți vom spune despre chemarea pe care am primit-o de la Tine? Nimic altceva, decât că lăsându-ne cuprinși de spiritul lumesc am transformat-o în ceva simbolic, omițând să o trăim zilnic după exemplul Tău, așa cum am promis la primirea Sfântului Botez.

Cât de departe suntem de exemplul Tău Isuse. Pentru noi chemarea înseamnă doar grija față de propria persoană și propriile interese, căci pentru orice lucru pe care-l facem așteptăm recompense, ori dacă nu, îl facem fără tragere de inimă. O, Doamne, cât de departe suntem de exemplul Tău!

Fă, Isuse, ca învățătura și harul Tău să pătrundă prin toate mădularele noastre, să miște ființa noastră, dovedindu-Ți că într-adevăr ne trăim chemarea pe care am primit-o la Botez, făcându-Te cunoscut lumii întregi. Amin.

Ritul bizantin