In aceasta prima Duminica dupa Rusalii, Biserica ii sarbatoreste pe toti cei care l-au slujit si imitat, cu toata fiinta lor, pe Isus Cristos ca si pe aceea care au suferit, mai degraba, Botezul Sangelui decat negarea credintei, pe aceea care, prin exemplul vietii lor, au dat curaj si putere crestinilor , au indreptat si modelat suflete, au pansat si au tratat boli sufletesti sau trupesti, au hranit si adapat pe cei flamanzi si insetati, au imbracat pe cei amarati si necajiti, ce si-au castigat prin propriile merite aureola cereasca si un loc in Imparatia cerurilor, cunoscuti sau necunoscuti, de aici si de pretutindenea acestui pamant – toti sfintii -.

Sfintii sunt cei despre care Isus a spus: “Pe cel ce ma va marturisi pe mine inaintea oamenilor si eu il voi marturisi pe el inaintea Tatalui meu.” Mt 10/32 – 33. Adica, acele madulare ale biserici lui Cristos care, prin vorba si prin fapta, au facut posibila prezenta, continua, a lui Cristos in Creatia lui Dumnezeu pe pamant.

Sfintii sunt crestinii nascuti prin Invierea Fiului lui Dumnezeu si care au biruit pacatul si pe Satana, luptandu-se aici pe pamant, in Biserica luptatoare, pentru a dobandi lacas vesnic in Biserica biruitoare din cer. Iar sfintenia este iubirea evanghelica aratata de catre Isus poporului nascut din jertfa sa pe cruce si implinirea ei, zilnic, in relatia cu aproapele nostru, oriunde ne desfasuram activitatea sau ne traim viata trecatoare: “caci, oricine face voia Tatalui meu, care este in ceruri, este fratele meu, sora si mama mea.” Mt. 12/49.

Aceasta Duminica este dedicata, dupa cum am aratat mai sus, nu numai sfintilor pe care-i cunoastem si care au cate o zi in calendarul crestin, in care-i sarbatorim, dar si al acelor sfinti pe care nu-i stim dupa nume si pe care-i pomenim, in rugaciunile noastre, generic; “toti martirii si marturisitorii credintei.” Ca atare, dupa invatatura Bisericii, toti crestinii fac parte integranta din comunitatea celor care au plecat, prin moarte, de pe pamant dar si din a acelora care, inca se mai afla in aceasta “vale a plangerii,” in care omul a fost adus de catre protoparinti sai Adam si Eva, in drum spre Tara Promisa de Fiul lui Dumnezeu. De aceea chemarea la sfintenie este generala si universala, dar si pentru ca, Dumnezeu, se ascunde sub infatisare lumeasca, in creaturile sale si doreste sa fie descoperit de catre fiecare dintre noi.

Sfantul Augustin, privind la pleiada de sfinti ce provin din toate paturile sociale; tarani, muncitori, sclavi, soldati, femei usoare, regi sau cersetori, a spus: “daca acestea si acestea au putut, eu de ce sa nu pot?!” Fiind convins ca, asemeni dupa cum a spus Tertulian (160 – 240), “sangele martirilor a fost samanta crestinilor si a sfintilor inaltati la cer” ce si-au castigat sfintenia in marturisirea lui Cristos prin vorbe si fapte in toate imprejurarile vietii lor.

Sarbatoarea tuturor sfintilor, cum mai este denumita Duminica a I a de dupa Rusalii, este in fapt sarbatoarea sperantei pentru ca fiecare crestin adevarat doreste sa faca, pentru aceasta, nenumarate eforturi ca sa ajunga in multele lacasuri pregatite de Dumnezeu omului. Subliniez cerestin adevarat, pentru ca sunt cel putin 3 tipuri de crestini:

1. Cei ce fac voia Domnului de frica iadului si a pedepsei divine ce i-ar putea ajunge;

2. Cei care fac voia Domnului pentru recompensele materiale pe care le primesc din aceasta sau pe care o asteapta;

3. Cei care fac voia Domnului fara frica de iad si fara a astepta nici un fel de recompensa materiala sau de orice fel.

La aceste categorii de crestini se adauga si numarul mare de oameni care considera ca sfintenia este ceva iesit din comun, cum ar fi: puterea de a face minuni sau necesitatea izolarii de lume si de a sta tot timpul in genunchi in rugaciune, de a-ti imparti averea saracilor si a trai sarac si in lipsuri, etc. Dar, cu toate ca aceste fapte sunt si unele dintre insusirile sfinteniei, ele nu sunt sfintenia insasi, si vedem aceasta din sfanta Traditie si Vietile Sfintilor, anume ca sfintenia nu tine cont de: varsta, stare sociala, pregatire culturala sau profesionala si nici de vre-o activitate clerica, ea cuprinde, in mare masura, urmatorii pasi:

1. Lepadarea de sine si luarea propriei cruci urmand pasii trasati de Isus pe pamant;

2. Marturisirea lui Cristos, indiferent de momentul sau imprejurarea vietii noastre, prin vorbe si fapte;

3. Apararea credintei crestine cu orice pret;

4. Manifestarea, intr-un mod vadit, a iubirii evanghelice in aproapele nostru, indiferent de starea materiala sau relatia sociala pe care o avem, la un moment dat, cu el.

Acest al patrulea pas este cel desprins din invatatura lui Isus cand a spus: “pentru ca ati facut unia dintre acestea mai mici ai mei, mie mi-ati facut.”

Sa-l rugam pe Domnul Dumnezeu sa ne dea si noua harul si puterea de a urma, macar de aici incolo, pasii Fiului sau si darzenia sfintilor care l-au marturisit pentru a gasi lacasul pregatit noua de la intemeierea lumii. Amin.