- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

“Domnul meu si Dumnezeul meu!”

Posted By pr. Vasile Rob On April 25, 2009 @ 4:00 am In Ritul bizantin | No Comments

Sfantul apostol Toma a fost ales de catre Dumnezeu pentru a da cele mai puternice si autorizate marturii despre misterele si adevarurile de credinta. Prima marturie o da, asa dupa cum am auzit din Evanghelia de astazi, la opt zile dupa Invierea Domnului, cand Isus se arata, pentru a doua ora ucenicilor sai, ascunsi de frica iudeilor in foisorul din Ierusalim, cand Toma se convinge, asa dupa cum a cerut, prin propriile simturi de urmele lasate de uneltele de tortura pe trupul lui Isus.

Cea de a doua marturie de credinta, o da acest apostol, la Adormirea Maicii Domnului cand, tot asa, din vrerea lui Dumnezeu, ajunge numai dupa ce trupul Preacuratei este asezat in mormant si cand cere si primeste, de la autoritati aprobarea deshumari, demonstrand si marturisind, impreuna cu ceilalti apostoli si apropiati, prezenti la mormant, ca Preacurata Fecioara Maria a fost ridicata cu trupul la cer. Deci, un alt adevar de credinta pe care-l marturisim, noi crestini.

Dovada demonstrarii Invierii lui Isus pe baza constatarii prin propriile simturi a urmelor de tortura pe trupul Domnului era necesara pentru: alungarea indoielilor viitoare din inimile unor crestini, intarirea credintei celor in dubiu si, nu in ultimul rand, convertirii unui mare numar de pagani dealungul istoriei. Dovedit de numarul impresionant de mare al acelora care au imbratisat credinta in noua religie bazandu-se pe forta acestei, apostolice, marturisiri a lui Toma. Sfanta Evanghelie il mai numeste pe Toma si “Geamanul” fara a specifica cu cine este geaman. Eu cred ca este geaman cu mine si cu tine, iubite crestine, pentru ca, in fiecare dintre noi sunt prezente unele din sentimentele traite, in acele zile, de apostolul Toma. In fiecare dintre noi au existat sau poate mai exista: pesimismul, indoiala sau neincrederea, intr-o mai mica sau mai mare masura, spre deosebire de el in care aceste sentimente s-au stins atunci cand a cazut la picioarele lui Isus si a exclamat, cu lacrimi in ochi: “Domnul meu si Dumnezeul meu!” Marturisind, astfel, lumii intregi adevarul de netagaduit al Invierii lui Isus.

Cu toate ca Toma a marturisit, la fel ca si unii dintre ceilalti ucenici, ca este dispus, mai degraba, sa moara impreuna cu Isus decat sa-l paraseasca, dupa cum consemneaza sfantul evanghelist Ioan in cap. 11 versetul 16, acestea cand au vazut ca Isus este arestat in Gradina Ghetsemani, de frica, au uitat tot ceea ce promisesera nu cu mult timp in urma. Sfantul apostol Petru chiar s-a lepadat de trei ori de el. Si, in acest fel se poate explica faptul ca, in seara zilei in care a inviat Isus, se gaseau doar zece din cei 12 ucenici in foisorul din Ierusalim. Toma, probabil, fiind mai fricos nu s-a ascuns impreuna cu ceilalti, preferand o alta ascunzatoare, sau aceasta a fost, dupa cum am spus, vrerea lui Dumnezeu, sa nu fie prezent la prima intalnire pentru a putea da marturia convingerii prin simturi.

Dragostea lui Isus pentru ucenici sai o vedem, nu numai, din rugaciunea speciala pe care a adresat-o Tatalui, dar si din faptul ca s-a intalnit cu ei chiar in seara zilei in care a inviat. Prima grija a lui Isus, dupa ce Tatal l-a inviat, a fost aceea de a-si linisti ucenicii, aratandu-se si spunandu-le : “Am fost mort si iata ca sunt viu, in vecii vecilor !” Sfanta Evanghelie ne istoriseste, incontinuare, ca si misiunea de propovaduire a “vestii bune” s-a facut tot la prima aratare a lui Isus, dupa Inviere, cand le-a spus: “Precum m-a trimis pe mine Tatal, asa va trimit si eu pe voi.” Io.20/21, dandu-le si puterea de a ierta pacatele: “carora le veti ierta pacatele, vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute!” Io. 20; 22/23. Chiar daca, asa dupa cum ne spune sfanta Evanghelie, la prima intalnire cu Isus, apostolul Toma a lipsit, si el a raspandit cuvantul Evangheliei in tinuturile: mezilor, partilor, persilor si in India unde a suferit moarte de martir pentru credinta sa. Aratarea lui Isus, la cele opt zile de la inviere si tot la atatea, dupa incredintarea raspandirii evangheliei “tuturor neamurilor” a daruit crestinilor o alta sfanta invatatura : “Fericiti cei ce nu au vazut si au crezut.” Io. 20/19. Evident ca omul, ajuns la aceasta putere a credintei, este un om aflat mereu in prezenta lui Dumnezeu, aflat in har, de aceea cuvintele urmatoare ale lui Isus : “nu fi necredincios, ci fii credincios ” Io. 20/29 sunt indemnul lui Cristos si obligatia tuturor crestinilor pentru dobandirea vietii de veci, castigata noua, acolo pe lemnul crucii, de Fiul lui Dumnezeu, chezasia mantuirii noastre.

Isus, nu numai ca a inviat, atunci, cu mai bine de doua mii de ani inainte, dar el invie si astazi in inimile tuturor celor care-l iubesc si-i urmeaza invatatura, al acelora pentru care s-a jertfit, dupa cum spune sfantul apostol Pavel in Gal. 2/20 : “traiesc prin credinta in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si s-a dat (mortii) pentru mine !” Amin.


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/1880/