Predici

Ucenicii au povestit ce li se întâmplase pe drum şi cum l-au recunoscut la frângerea pâinii. Pe când vorbeau ei acestea, Isus însuşi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: “Pace vouă!”. Dar ei, încremeniţi şi înspăimântaţi, credeau că văd un duh. Şi El le-a spus: “De ce sunteţi tulburaţi şi de ce se ridică îndoieli în inima voastră? Vedeţi mâinile şi picioarele mele, că eu sunt cu adevărat…” Şi, spunând aceasta, le-a arătat mâinile şi picioarele…

Şi le-a zis: “Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am grăit când eram încă cu voi: că trebuie să se împlinească toate cele scrise în Legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi despre mine.” Atunci le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile. Şi le-a zis: “Aşa este scris: Cristos trebuie să pătimească şi să învie din morţi a treia zi şi să se vestească în numele lui convertirea spre iertarea păcatelor, la toate neamurile, începând din Ierusalim. Voi sunteţi martori ai acestor lucruri.” (Lc 24,35-48)

Sfântul evanghelist Luca a cunoscut principalele tradiţii ale Învierii glorioase a Mântuitorului, tradiţii pe care le-a organizat pe parcursul unei zile, prima a săptămânii (Lc 24,1), în jurul unei menţiuni a frângerii pâinii. Prin aceasta sfântul Luca ne sugerează că până în momentul redactării acestei evanghelii comunitatea creştină înţelesese că orice celebrare euharistică actualizează nu doar Pătimirea şi Moartea lui Isus Cristos, ci şi Învierea şi chiar Înălţarea Lui la cer (Lc 24,51).

Cât priveşte, însă, Înviere preaslăvită a Mântuitorului, şi pentru sfântul Luca, la fel ca şi pentru ceilalţi evanghelişti, rămâne un mister pe care o serie de evenimente trăite de ucenicii Săi îl lasă să se întrezărească şi aceasta doar în anumite condiţii. Astfel, de vreme ce Învierea l-a transformat în mod profund pe Isus care a intrat în slava sa, ea nu poate fi percepută de către ucenici decât printr-un act de credinţă. Numai aşa se poate explica, la început îndoiala şi, mai apoi, dificila trecere de la necredinţă la recunoaştere. La începutul acestui drum se află iniţiativa lui Isus care le urează (le aduce) ucenicilor încremeniţi şi înspăimântaţi pacea. Şi pentru că credinţa nu a încolţit în inimile lor, Isus Înviat va fi nevoit să le aducă dovezi ale identităţii sale: arătând rănile răstignirii pe care trupul său de înviere le purta şi mâncând înaintea lor o bucată de peşte fript. Cea de-a doua parte a întâlnirii cu cei adunaţi în numele lui este alcătuită dintr-un discurs al lui Isus Cristos Înviat (v. 44-49), prin care duce la bun sfârşit recunoaşterea Sa (v. 44-45) urmată de trimiterea în misiune a celor unsprezece şi a însoţitorilor lor (v. 46-49).

Noi cei de astăzi ne fondăm credinţa în învierea lui Isus Cristos pornind de la mărturia martorilor aleşi de mai înainte (Fap 10,41) dar şi de la evenimente în care ochiul nostru de credinţă întrezăreşte lucrarea de reînnoire a Celui Înviat. Mai mult, atunci când am descoperit-o şi am trăit-o El ne cheamă să dăm mărturie celor care nu au cunoscut-o şi, prin urmare, nu au gustat Pacea ei.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin