Start > Ritul latin > Duminica a III-a a Paștelui (B)

Duminica a III-a a Paștelui (B)

3 April 2009
441 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a III-a după Paște (Anul B)

Ucenicii au povestit ce li se întâmplase pe drum și cum l-au recunoscut la frângerea pâinii. Pe când vorbeau ei acestea, Isus însuși a stat în mijlocul lor și le-a zis: “Pace vouă!”. Dar ei, încremeniți și înspăimântați, credeau că văd un duh. Și El le-a spus: “De ce sunteți tulburați și de ce se ridică îndoieli în inima voastră? Vedeți mâinile și picioarele mele, că eu sunt cu adevărat…” Și, spunând aceasta, le-a arătat mâinile și picioarele…

Și le-a zis: “Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am grăit când eram încă cu voi: că trebuie să se împlinească toate cele scrise în Legea lui Moise, în profeți și în psalmi despre mine.” Atunci le-a deschis mintea ca să înțeleagă Scripturile. Și le-a zis: “Așa este scris: Cristos trebuie să pătimească și să învie din morți a treia zi și să se vestească în numele lui convertirea spre iertarea păcatelor, la toate neamurile, începând din Ierusalim. Voi sunteți martori ai acestor lucruri.” (Lc 24,35-48)

Sfântul evanghelist Luca a cunoscut principalele tradiții ale Învierii glorioase a Mântuitorului, tradiții pe care le-a organizat pe parcursul unei zile, prima a săptămânii (Lc 24,1), în jurul unei mențiuni a frângerii pâinii. Prin aceasta sfântul Luca ne sugerează că până în momentul redactării acestei evanghelii comunitatea creștină înțelesese că orice celebrare euharistică actualizează nu doar Pătimirea și Moartea lui Isus Cristos, ci și Învierea și chiar Înălțarea Lui la cer (Lc 24,51).

Cât privește, însă, Înviere preaslăvită a Mântuitorului, și pentru sfântul Luca, la fel ca și pentru ceilalți evangheliști, rămâne un mister pe care o serie de evenimente trăite de ucenicii Săi îl lasă să se întrezărească și aceasta doar în anumite condiții. Astfel, de vreme ce Învierea l-a transformat în mod profund pe Isus care a intrat în slava sa, ea nu poate fi percepută de către ucenici decât printr-un act de credință. Numai așa se poate explica, la început îndoiala și, mai apoi, dificila trecere de la necredință la recunoaștere. La începutul acestui drum se află inițiativa lui Isus care le urează (le aduce) ucenicilor încremeniți și înspăimântați pacea. Și pentru că credința nu a încolțit în inimile lor, Isus Înviat va fi nevoit să le aducă dovezi ale identității sale: arătând rănile răstignirii pe care trupul său de înviere le purta și mâncând înaintea lor o bucată de pește fript. Cea de-a doua parte a întâlnirii cu cei adunați în numele lui este alcătuită dintr-un discurs al lui Isus Cristos Înviat (v. 44-49), prin care duce la bun sfârșit recunoașterea Sa (v. 44-45) urmată de trimiterea în misiune a celor unsprezece și a însoțitorilor lor (v. 46-49).

Noi cei de astăzi ne fondăm credința în învierea lui Isus Cristos pornind de la mărturia martorilor aleși de mai înainte (Fap 10,41) dar și de la evenimente în care ochiul nostru de credință întrezărește lucrarea de reînnoire a Celui Înviat. Mai mult, atunci când am descoperit-o și am trăit-o El ne cheamă să dăm mărturie celor care nu au cunoscut-o și, prin urmare, nu au gustat Pacea ei.

Ritul latin