Predici

“Ioan avea o haină din păr de cămilă şi centură de piele încinsă la mijloc, iar hrana lui erau lăcustele şi mierea sălbatică. Şi predica spunând: ‘Cel care vine după mine este mai puternic decât mine; eu nu sunt vrednic să-i duc încălţămintea. Eu v-am botezat cu apă; dar El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc’.”

La finalul perioadei Crăciunului, şi înainte de intrarea în timpul liturgic ordinar, Biserica ne prezintă spre contemplare un episod din viaţa Domnului: botezul său făcut de Ioan. Evanghelia din această duminică este luată din Sfântul Marcu. Relatarea botezului lui Isus este foarte scurtă la Sfântul Marcu: ca de obicei, el rezumă. Versiuni mai ample ale evenimentului găsim la Sfântul Matei (3,13-17) şi la Sfântul Ioan (1,29-34).

Sfântul Luca (3,21-23) nu este mai generos în cuvinte decât Sfântul Marcu, dar ne oferă o mărturie, păstrată de atunci de Tradiţie, conform căreia botezul lui Isus a avut loc când Acesta împlinea 30 de ani: “Când Isus a început să predice, avea cam treizeci de ani” (Luca 3,23). Care alta să fie semnificaţia botezului Domnului, dacă nu inaugurarea şi începerea vieţii sale publice? Păcate împotriva lui Dumnezeu nu avea nici unul, El fiind Dumnezeu. Păcate împotriva Legii nu avea nici unul, căci El însăşi era autorul Legii lui Moise.

Sfântul Matei relatează următorul dialog între Isus şi Ioan Botezătorul: “Atunci a sosit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan încerca să-l oprească spunându-i: Eu trebuie să fiu botezat de tine, şi tu vii la mine?” (Matei 3,13-14). Este într-adevăr un mare paradox: aici se întâlneşte Legea Veche cu Legea Nouă; şi pentru ca să se nască şi să vadă lumina zilei, Legea Nouă trebuie să se supună Legii Vechi. Căci dacă Isus şi-a început viaţa publică în acea zi, a făcut-o pentru ca într-o zi să îşi încheie viaţa dispreţuit, sub condamnarea pronunţată chiar de reprezentanţii oficiali ai Legii Vechi, care vor fi victorioşi… pentru puţin timp, doar până în ziua Învierii.

Dacă botezul Domnului are ceva în comun cu botezul nostru, acest ceva nu este ştergerea păcatului originar – pentru că Isus nu a moştenit păcatul originar; acest ceva nu este nici începutul vieţii veşnice, adus nouă de botez, pentru simplul fapt că Isus avea deja aceasta în plinătatea Sa. Lucrul în comun între botezul Domnului şi botezul nostru este faptul că ne pune pe drumul regal spre Sfânta Cruce, drumul pe care înaintea noastră Isus l-a parcurs, acoperindu-l cu Sângele Său răscumpărător. Sfântul Paul le scria romanilor: “Sau nu ştiţi că noi toţi, care am fost botezaţi în Cristos Isus, am fost botezaţi în moartea Lui? Aşadar, am fost înmormântaţi împreună cu El prin botez în moartea Lui, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă” (Romani 6,3-4).

Noua viaţă pe care ne-o dă botezul este viaţa în Duh: “Eu v-am botezat cu apă; dar El vă va boteza cu Duh Sfânt”. Duhul care sfinţeşte şi care este “dătător de viaţă” (Crez), este de asemenea Cel care animă viaţa noastră pentru ca să putem să îi urmăm lui Cristos în suferinţa şi moartea pe cruce, căci “prin Duhul veşnic (Cristos) s-a oferit pe sine fără prihană lui Dumnezeu” (Evrei 9,14). Botezaţi în Duh, cu toţii suntem chemaţi să murim şi să înviem în Duh!

“În zilele acelea, a venit Isus din Nazaretul Galileii şi a fost botezat de Ioan în Iordan. Şi îndată ce s-a ridicat din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul, ca un porumbel, coborând asupra Lui. Şi din cer s-a auzit un glas: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, în Tine mi-am găsit bucuria.”

“Tu eşti Fiul Meu iubit, în Tine mi-am găsit bucuria.” Acestea sunt cuvintele spuse de Tatăl la Botezul Domnului! Putem acum să înţelegem ceva mai bine importanţa acestor cuvinte în acel moment al vieţii lui Isus: dat fiind că îşi începea slujirea publică, El avea nevoie de un sprijin, de o încurajare pentru a merge cu fermitate spre crucea care îl aştepta la capătul drumului. Aceste cuvinte ale Tatălui ne sunt şi nouă adresate: “Tu eşti fiul meu iubit; în tine mi-am găsit bucuria.” Desigur, noi suntem fii adoptivi ai Tatălui, dar iubirea lui Dumnezeu este infinită. Suntem iubiţi de Dumnezeu, de Tatăl, de toate Persoanele din Preasfânta Treime: aceasta este tăria noastră, aceasta este puterea noastră cane ne ajută să îl urmăm pe Cristos, care a murit şi a înviat pentru noi!

Când Isus a auzit aceste cuvinte ale Tatălui Său, a privit spre ceruri: “Şi îndată ce s-a ridicat din apă, a văzut cerurile deschise…” El privea deja dincolo de Patimă şi de Înviere… Isus contempla deja momentul în care se va ridica la ceruri pentru a sta de-a dreapta Tatălui… Şi tot atunci, El vedea deja ultima zi a omenirii, când va sosi din ceruri aşa cum s-a ridicat, pentru a-i răsplăti pe drepţi şi pentru a-i pedepsi pe vinovaţi… Astfel Isus ne-a dat un exemplu de urmat: trebuie să privim spre ceruri, spre acele ceruri unde nu ne vom plictisi niciodată, ci vom fi mereu ocupaţi să iubim: să îl iubim pe Tatăl, să îl iubim pe Fiul, să îl iubim pe Spiritul Sfânt!

Fie ca Maria, Maica lui Isus, care şi-a urmat mereu Fiul pe perioada vieţii publice, chiar şi până sub cruce, să ne ajute prin rugăciunile ei! Fie ca botezul nostru să ne conducă la viaţa veşnică în ceruri, spre gloria Preasfintei Treimi şi a Mariei, Regina cerurilor şi a pământului!

pr. Daniel Meynen Ritul latin