Start > Ritul latin > Duminica a II-a a Paștelui (B)

Duminica a II-a a Paștelui (B)

19 March 2009
612 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a II-a după Paște (Anul B)

Fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii, și ușile fiind încuiate acolo unde erau ucenicii, de frica iudeilor, a venit Isus și a stat în mijloc și le-a spus: “Pace vouă!” Și spunând aceasta, le-a arătat mâinile și coasta. Așadar s-au bucurat ucenicii văzându-l pe Domnul. Le-a zis deci iarăși: “Pace vouă! Precum m-a trimis pe mine Tatăl, și Eu vă trimit pe voi”. Și, zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: “Primiți pe Duhul Sfânt. Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate; și cărora le veți ține, vor fi ținute.”

Dar Toma, unul din cei doisprezece, zis Geamănul, nu era cu ei când a venit Isus. Deci i-au spus ceilalți ucenici: “L-am văzut pe Domnul!” El însă le-a spus: “Dacă nu voi vedea în mâinile lui urma cuielor și nu îmi voi pune degetul în urma cuielor și nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede!”… (In 20,19-31)

Urmarea acestei pericope în care refuzul apostolului Toma de a crede în mărturia celorlalți ucenici despre întâlnirea lor cu Isus Cristos Înviat ne este tuturor arhi-cunoscută. Opt zile mai târziu, în același cadru al primei întâlniri cu ucenicii săi, Isus Cristos îl va interpela pe Toma, prezent de această dată, cu aproximativ aceleși cuvinte prin care el își exprima refuzul de a crede: Adu-ți degetul aici și vezi mâinile mele și adu-ți mâna și pune-o în coasta mea și nu fi necredincios, ci credincios. O astfel de interpelare, de-a lungul căreia degetul și mâna apostolului au reiterat treseul cuielor la răstignire și a lăncii ostașului la străpungea inimii, avea să producă în el o transformare surprinzătoare. Prin gesturile sale Toma făcea mai mult decât să verifice autenticitatea rănilor știute de el în trupul preasfânt Învățătorului său. Necredinciosul “repeta” răstignirea Mântuitorului, “repetare” care a trezit în el, probabil, un simțământ de vinovăție. Doar un astfel de simțământ putea provoca acea exclamație atât de plină de căință dar și de speranță: Domnul meu și Dumnezeul meu!

Și totuși, prima parte a pericopei acestei Duminici, ne oferă câteva din consecințele care decurg din victoria lui Isus Cristos asupra morții. Astfel Învierea preaslăvită este pentru ucenici – și nu numai – sursă de pace (Pace vouă!). Or, ucenicii (din toate timpurile) care au fost (sau sunt) alături de Isus în pătimirea Lui, aveau (au) atâta nevoie de această Pace. Odată obținută, însă, această Pace, apostolii, asupra cărora a fost suflat Duhul Sfânt, trebuie să o poarte tuturor oamenilor prin iertarea păcatelor. Doar o astfel de iertare a păcatelor, acordată în virtutea Duhului Celui Înviat, este aducătoare de acea Pace care îi “redă viața” celui vinovat. Iar apostolul Toma ne este prezentat ca unul din cei care, de-a lungul experienței sale, a ajuns nu doar să creadă în Învierea glorioasă a lui Cristos, ci chiar să “guste” Pacea sa.

Ritul latin