De secole, creştinii celebrează Crăciunul ca pe o perioadă de 12 zile, cuprinsă între Crăciun şi Epifanie, ca pe o lungă “zi” de Crăciun. Perioada Crăciunului se încheie astăzi cu celebrarea botezului Domnului.

Începutul vieţii publice a lui Isus este Botezul său de către Ioan în Iordan. [...] Botezătorul şovăie, Isus insistă: şi primeşte Botezul. Atunci Duhul Sfânt în chip de porumbel coboară asupra lui Isus, iar glasul din cer proclamă: «Acesta este Fiul meu preaiubit» (Mt 3, 13-17). Aceasta este manifestarea («Epifania») lui Isus ca Mesia al lui Israel şi Fiu al lui Dumnezeu. (CBC 535)

Amintit în Liturghia de astăzi prin proclamarea Evangheliei după Sf. Marcu, capitolul 1, versetele 1-11, botezul Domnului este “din partea sa, acceptarea şi inaugurarea misiunii sale de Slujitor care suferă. El se lasă să fie socotit printre cei păcătoşi; este de pe acum «Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii»” (CBC 536). Ceea ce ni se prezintă în “botezul pocăinţei” făcut de Ioan ca un semn al viitoarei morţi a Domnului, nu este doar un simplu semn pentru noul creştin care se ridică din apa baptisteriului. Pentru fiecare botezat, scufundarea şi scoaterea din apă şi invocarea Sfintei Treimi sunt momente de împărtăşire adevărată a morţii şi învierii lui Isus Cristos.

Prin Botez, creştinul este asimilat în mod sacramental lui Isus, care, prin Botez, îşi anticipează moartea şi învierea; El trebuie să intre în acest mister al înjosirii umile şi al căinţei, să coboare în apă cu Isus pentru a se ridica din nou cu El, să se renască din apă şi din Duh pentru a deveni, întru Fiul, fiu preaiubit al Tatălui şi «a umbla întru înnoirea vieţii». (CBC 537)

Sfântul Grigore de Nazianz a vorbit frumos despre acest mister când predica astfel: “Să ne înmormântăm cu Cristos prin Botez ca să înviem împreună cu El; să coborâm cu El, ca să fim înălţaţi cu El; să urcăm împreună cu El, ca să fim preamăriţi întru El” (CBC 537). Sfântul Ilarie de Poitiers exprima mai poetic adopţia noastră, prin botez, ca fii adevăraţi ai lui Dumnezeu.

Tot ce s-a petrecut în Cristos ne învaţă că, după cufundarea în apă, Duhul Sfânt zboară asupra noastră din înaltul cerului şi că, înfiaţi de glasul Tatălui, devenim fii ai lui Dumnezeu. (CBC 537)

Cel mai mare dar posibil îl primim prin Botez: este însăşi viaţa şi iubirea lui Dumnezeu. O viaţă care să învingă moartea ce o moştenim de la Adam, o iubire care să ne elibereze de iubirea de sine, pentru a-l iubi pe Dumnezeu pentru cine este şi pe semeni pentru gloria Sa. Alte daruri baptismale pe care le primim sunt capacitatea, în Cristos, de a lăuda şi a aduce cult Tatălui în Duhul Sfânt, şi de a face pe placul lui Dumnezeu. Baptisteriu era adesea aşezat în curtea bisericii sau lângă intrare, în bisericile primare, iar practica mai este respectat şi astăzi în atâtea locuri. Noi “intrăm” în Trupul lui Cristos în momentul botezului. Prin botez devenim adoratori ai Fiului, plăcuţi şi iubiţi Tatălui. De aceea baptisteriile se puneau lângă intrarea în biserică.

Înmuindu-vă degetele în apa sfinţită de la intrarea în casa Domnului, şi făcându-vă semnul crucii, amintiţi-vă că prin puterea botezului vostru aduceţi cult plăcut lui Dumnezeu prin viaţa voastră de sacrificiu şi de sfinţenie, dar mai ales prin participarea la jertfa euharistică. Prin baia voastră din apa ce curge din coasta lui Cristos, voi aţi fost încorporaţi într-una, sfântă, catolică şi apostolică Biserică.