Predici

1. A fi creştini coerenţi

Faimosul predicator dominican Mac Nabb, de la tribuna deschisă din Hyde Park din Londra, lăuda minunăţiile înfăptuite de creştinism în două mii de ani de istorie; la un moment dat, un ascultător i-a obiectat:

- Tu lauzi mult creştinismul, dar văd că după douăzeci de secole încă sunt prea mulţi de convertit, există încă prea multă mizerie spirituală.

I-a răspuns:

- Dragul meu, religia este ca săpunul. Săpunul există de multe secole, şi totuşi mai sunt încă mulţi oameni murdari, mai sunt încă mulţi care nu îl folosesc.

2. A se edifica în lumina Evangheliei, în ciuda oricărui fapt

Omul este asemenea unei căruţe trase de doi cai foarte diferiţi între ei: “dintre cei doi cai, unul este frumos şi bun şi de rasă bună; în schimb, celălalt este exact opusul şi mai trebuie încă domesticit.

Grea şi neplăcută, pentru cel care ne conduce, este conducerea căruţei” (Platon).

“Găsesc în mine această lege: când vreau să fac binele, răul este alături de mine. Consimt în mine legii lui Dumnezeu, dar în membrele mele văd o altă lege care mă face sclav. Sunt un nefericit!” (Rom 7,21-14).

3. Angajare pentru corectare

De ce încerci să scoţi paiul din ochiul fratelui tău, şi nu vezi bârna din ochiul tău? (Mt 7,3).

4. Examen de conştiinţă sincer

Jupiter a pus pe umerii oamenilor două desăgi: în spate i-a pus pe umeri desaga plină cu defectele proprii; în faţă, la vedere, pe cea plină cu defectele altora.

Aşa se întâmplă că fiecare vede cu greu propriile lipsuri şi observă, în schimb, cu multă uşurinţă lipsurile altora (Esop).

5. A învăţa să fim ascultători ai cuvântului lui Dumnezeu

Înţeleptul Zenon, fiind într-o zi în compania unui tânăr care voia să îşi spună părerea despre cele mai diferite teme, i-a spus:

- Fiule, să ştii că avem două urechi, dar o singură gură! Deci, suntem invitaţi să ascultăm de două ori mai mult decât ne este permis să vorbim!

6. Pentru o operă ascetică şi de mărturisire semnificativă

Esop a fost întrebat odată:

- Care este lucrul cel mai bun din lume?

- Limba! a răspuns el.

Au insistat:

- Şi care este lucrul cel mai rău din lume?

- Limba! a răspuns din nou.

Într-adevăr, cu limba se fac rugăciuni, se învaţă şi se mângâie; se vorbeşte de rău, se înjură, se înşală.

7. Adevărata convertire este radicală

“Realizează o despărţire clară cu trecutul tău şi vei fi luminat”, a spus maestrul. “Creşterea se obţine pe trepte. Iluminarea este instantanee”. “Fă marele salt! Nu poţi traversa o prăpastie cu salturi mici” (Anthony de Mello).

8. Nu cere imposibilul. Nu te familiariza cu ispita

Pinocchio ispitit. Vă amintiţi cum Pinocchio s-a lăsat ispitit de puţină muzică, de un cortegiu de carnaval şi, mai ales, s-a lăsat convins de un vis, cel al Ţării Jucăriilor?

Cum a sfârşit?

A ajuns în trupul unei balene, a terminat-o rău, aşa cum ajung toate inimile care se lasă înşelate de promisiunile false şi rele ale diavolului. Să spunem împreună: Doamne, nu ne duce în ispită. Amin (E. Carli).

9. Stilul sobrietăţii

Socrate se ducea deseori la piaţă. Văzând o varietate atât de mare de melci şi numeroşi cumpărători, într-o zi a exclamat:

- De câte lucruri nu am nevoie! (D. Laerzio).

10. Angajarea încă de copii pentru a fi urmaşi ai lui Isus.

Un om care nu a primit în tinereţe principiile unei educaţii sănătoase se poate asemăna cu un an care nu a avut primăvară: vara nu va avea ce să maturizeze şi toamna nu va prezenta nici un rod pentru a fi cules (fer. M. Champagnat).

11. Domnul este mereu cu noi. Să nu ne îndepărtăm de el!

Într-un convent din Napoli, un frate era foarte ispitit să iasă din ordinul său călugăresc.

A visat odată că era în biserică împreună cu ceilalţi fraţi şi se ruga astfel:

- Nu mă părăsi, Părinte sfânt!

Şi Domnul i-a spus:

- Eu nu te părăsesc, fiule, tu ai vrea să mă părăseşti.

12. Fericirea adevărată şi deplină nu poate fi atinsă pe acest pământ. Cel puţin să ne-o imaginăm

Era odată un băiat care voia un zar; când a primit zarul, nu dorea decât o minge; după ce a primit mingea, voia doar o trotinetă, tânjea după un zmeu, şi, după ce a primit zarul, mingea, trotineta şi zmeul, tot nefericit se simţea.

A încerca să faci fericită o persoană nemulţumită e ca şi cum ai încerca să umpli un coş de nuiele cu apă: oricâtă apă ai turna în el, ea va curge prea repede ca să poată fi adunată (F. Sheen).

13. Unul dintre numeroasele mijloace pentru a ne ajuta să cultivăm în noi prezenţa lui Dumnezeu

“Un mijloc bun pentru a ne păstra în prezenţa lui Dumnezeu este găsirea unei imagini sau picturi care să ne inspire devoţiune” (sfânta Tereza de Avila).

14. Acţiune paraliturgică cu referinţă la renunţările de la botez

(Poate fi inserată în liturgia primei duminici din Post sau să reprezinte – îmbogăţită cu lecturi biblice – o iniţiativă deosebită pentru timpul Postului dedicată copiilor).

a) Celebrantul: “Dragii mei copii, aveţi aici pe masă:

- câteva arme (desigur, de jucărie),

- nişte măşti de carnaval,

- o coroană regală şi bani.

- Armele sunt semnul celui care în loc să gândească cu capul, gândeşte cu puterea. Sunt semne ale Diavolului, la care trebuie să renunţăm: violenţa, războiul, cauză a multor suferinţe şi a morţii. Vor fi înlocuite cu o creangă de măslin, simbol al păcii, al iertării, al reconcilierii, al vieţii.

- Măştile reprezintă toate minciunile, falsitatea – în spatele cărora ne ascundem pentru a ne justifica violenţa, războiul şi oprimarea celor slabi – lenea, egoismul şi toate lucrurile rele care vin de la cel rău. Vor fi înlocuite cu o lumânare aprinsă, semn al luminii lui Cristos care învinge întunericul falsităţii şi, ajutându-ne să descoperim şi să recunoaştem păcatul nostru, ne călăuzeşte pe cărări mântuitoare.

- Coroana şi banii sunt simbolul puterii de orice fel. Cel care este bogat, cel care este conducător crede că poate face totul, chiar să îi subjuge pe alţii. Vor fi înlocuite de o ulcică, un lighean şi un prosop care ne amintesc că Isus care, spălând picioarele ucenicilor, ne indică drumul slujirii reciproce din iubire.

b) În acest punct intră şase copii care aduc: 1) un coş de gunoi; 2) crenguţa de măslin; 3) o lumânare aprinsă; 4) un ulcior cu apă; 5) un lighean; 6) un prosop. Se opresc toţi în faţa treptelor altarului, cu excepţia celui care are coşul de gunoi care se pune alături de masa pe care se află armele, măştile, coroana şi banii.

Un cititor spune: În timp ce copiii intră, să cântăm împreună o strofă din cântecul “Tu eşti viaţa mea” (sau un alt cântec similar).

(Când cei şase băieţi au ajuns în faţa treptelor altarului, celebrantul spune): Acum voi rosti invocaţiile la sfârşitul cărora vom cânta: Cred, Doamne. Amin.

Doamne, cred că eşti Tată care îi iubeşti pe toţi fiii săi şi vrei să trăim în înţelegere şi pace. Eliberează-ne de orice formă de violenţă şi de război şi ajută-ne să devenim făcători de pace.

Cântec: Cred, Doamne. Amin.

(Sunt aruncate armele în coş: în locul lor este pusă crenguţa de măslin).

c) Celebrantul. Isuse, Fiul lui Dumnezeu şi fratele nostru, credem că eşti Adevărul care luminează orice om care vine în lume. Eliberează-ne de orice falsitate şi ipocrizie; fă să recunoaştem răul care este în noi, pentru a putea porni pe căile mântuirii.

Cântec: Cred, Doamne. Amin.

(Sunt aruncate în coş măştile de carnaval şi în locul lor este pusă lumânarea aprinsă).

d) Celebrantul. Duhule Sfinte, noi credem că eşti iubire care faci din Biserică Trupul lui Cristos. Eliberează-ne de spiritul de dominare şi de orice formă de putere care subjugă şi ajută-ne să trăim în Duhul slujirii reciproce pe care ni l-a învăţat Isus.

Cântec: Cred, Doamne. Amin.

(Sunt aruncate în coş coroana şi banii. În locul lor sunt puse ligheanul, ulcica şi prosopul).

Aceste obiecte vor putea rămâne la vedere în prezbiteriu tot timpul Postului Mare pentru a aminti renunţarea la rău şi profesiunea de credinţă. Se vor putea pune şi alte obiecte simbol în celelalte duminici ale Postului (pr. Giuseppe Oltalina, c.r.s.).

pr. Pietro Righetto Ritul latin