- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Judecata cea din urmă a Blândului Păstor

Posted By pr. Mihai Tegzeș On February 21, 2009 @ 4:00 am In Ritul bizantin | No Comments

“Tu, ești regele iudeilor?” l-a întrebat procuratorul roman Ponțiu Pilat pe Isus, iar Domnul răspunzându-i: “Tu zici că Eu sunt rege. Pentru asta m-am născut și pentru asta Eu am venit în lume”, ține să specifice că împărăția Sa nu este ca împărățiile pământului, îngrădită de timp, condiționată de schimbările istorice, întemeiată pe putere sau pe cârmuire arogantă (Io 18, 36-37). Ucenicilor care visau la locuri calde în această împărăție, Isus le-a spus: “Voi știți că domnitorii națiunilor stăpânesc popoarele, iar cei mari le țin sub puterea lor. Între voi să nu fie astfel. Dimpotrivă, cine vrea să fie cel mai mare printre voi, să fie servitorul vostru, iar cine vrea să fie fruntea printre voi, să se facă sclavul tuturor. Tot așa și Fiul omului, nu a venit să fie servit, ci să servească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Mt. 20,25-28).

Când viața Sa pe pământ se apropie de sfârșit, Isus se dă ca exemplu ucenicilor și lumii și ni se arată în cea mai mare umilință: un rege de care oamenii își bat joc, dar care rămâne blând și ascultător până la moarte, ca semn al infinitei Sale iubiri față de Tatăl și față de oameni. Iubirea este deci baza regalității Lui, iubirea care nu este doar o calitate adăugată la celelalte, ci este însăși natura lui Dumnezeu (1 Io 4, 6). Iubirea este un dar continuu, liber, gratuit și infinit pentru binele celuilalt; un dar care în Isus devine slujire. A fi împărat – în cazul lui Isus – înseamnă a iubi slujind, a iubi cu iubirea “păstorului” – imagine cu care Isus se identifică -, care nu-și dă pace până când ultima oaie este adusă la loc de siguranță (Lc 15, 4-7); a cărui voce oile o cunosc și o urmează, încrezătoare în grija Lui, Singurul care își dă viața pentru oile Sale, pentru ca nimeni să nu le mai poată fura de la El (Io 10).

Imaginea “Regelui Păstor”, se regăsește și în profetul Ezechiel, care vorbește poporului despre un Dumnezeu care se preocupă de mântuirea poporului și se relaționează cu oamenii, prin mijlocirea imaginii prietenoase a “păstorului”: “Iată Eu însumi voi căuta oile Mele și le voi îngriji”, la fel cum un păstor stă în mijlocul oilor sale și le numără după ce au fost împrăștiate (risipite). În Isus Cristos, Dumnezeu s-a coborât în mod concret, în mijlocul turmei Sale, pentru a o lumina și însănătoși, pentru a o apăra în această viață de lacrimi, pentru a-i vindeca toate rănile: “Eu voi conduce oile Mele la pășune… Și Eu le voi conduce la loc de odihnă… Voi căuta oaia pierdută și o voi aduce la staul pe cea rătăcită, voi bandaja oaia rănită și o voi îngriji pe cea bolnavă… le voi păstori cu dreptate…”, spune Domnul.

Profetul Ezechiel a trăit distrugerea Ierusalimului, a Templului și a deportării poporului Israel în exilul babilonian. El îi acuză pe conducătorii poporului Iudeu, că nu au știut să conducă poporul, gândindu-se doar la ei și căutând doar interesul lor propriu, în locul slujirii poporului. Aceasta a fost una din cauzele principale ale dezastrului. În fața acestor fapte ce va face Domnul? “Eu însumi voi căuta oile Mele și voi avea grijă de ele”. Ezechiel profețește un angajament și mai mare din partea lui Dumnezeu față de poporul trădător: Dumnezeu va interveni personal. Profetul ne spune că Domnul va avea grijă de viața oilor, asigurându-le hrana și posibilitatea de a se odihni în pace; va căuta oile pierdute și le va aduce acasă; oile bolnave le va pansa; oile puternice și grase le va extermina (le va împiedica să facă rău celorlalte); pe toate le va judeca cu dreptate. Domnul va fi atent, ca cei mai tari să nu-i asuprească pe cei mai slabi.

Un creștin înțelege că acest profil îl definește în mod minunat pe Isus: “Bunul Păstor” și “Bunul Împărat”, care prin jertfa Sa, ne-a arătat cum “domnește” Dumnezeu. Împărăția Lui este cea care ne “satură” sufletele, ne vindecă de boala păcatelor. În ea suntem adunați de pe toate căile pe care ne-am împrăștiat și ne-am pierdut; este Împărăția care decretează sfârșitul tuturor relelor. Este locul păcii și al fraternității în care ne știm iubiți de Marele Rege, care și-a dat viața pentru toți.

La împlinirea vremii, Isus s-a jertfit și ne-a făcut drepți înaintea Tatălui, prin jertfa crucii Sale. Acest “Rege al iubirii”, ce așteaptă de la noi? Nimic altceva, decât un răspuns de iubire, care trebuie să se concretizeze în grija și atenția față de aproapele. De fapt, iubirea va fi unitatea de măsură la “judecata de pe urmă”, la sfârșitul timpului și al istoriei, când “Fiul omului va veni în mărirea Sa cu toți îngerii Săi și va sta pe tronul măririi. Înaintea Lui vor fi toate popoarele iar El îi va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre”.

Prin iubire, scrie Tolstoi, devenim conștienți de tot ceea ce este bine, iar celui ce a cunoscut iubirea, nu-i mai este frică de a trăi… nici de a muri…”; nu-i este frică să trăiască, deoarece viața este ocazia pe care Dumnezeu i-a dat-o pentru a-l ajuta pe aproapele, și nu-i este frică de moarte, deoarece moarte este întâlnirea definitivă cu Mântuitorul său, care va spune: “Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția pe care am pregătit-o pentru voi, de la întemeierea lumii”.

Prin faptele de iubire și prin slujirea aproapelui noi devenim părtași regalității lui Cristos.

Cuvintele Evangheliei “În vremea aceea” ne proiectează în viitor, în timpul judecății finale, când totul va deveni veșnic și definitiv. “Când“, ne proiectează în prezent, aici pe pământ, locul în care ne “jucăm” mântuirea. Acel “În vremea aceea” se construiește astăzi, prin munca noastră de zi cu zi. Oare este o amenințare? Nu! Este scoaterea vieții din “non-sens”, din haos. Fiecare clipă se umple de eternitate și este scoasă din trecerea timpului care le învechește pe toate. Astfel înțelegem că timpul nu este un tiran, ci un dar al lui Dumnezeu. În acest timp în care trăiesc, pot să-L întâlnesc pe Dumnezeu, să trăiesc după logica Lui. El îmi vine în întâmpinare, iar eu pot să-L recunosc, să-L slujesc, să-L iubesc în persoana aproapelui care trece pe lângă mine, mereu. Nu trebuie să trăiesc cu frică față de moarte și de judecata de pe urmă, căci așa de mult mă iubește Dumnezeu, încât abia așteaptă ca astăzi să intră în viața mea. Acolo unde trăiesc îmi fixează întâlnirea cu El și nu dorește să se piardă o clipă din viața mea. Eu sunt prețios pentru ochii Săi (cf. Is 43,4). Iată ce spune în această privință una dintre persoanele cele mai iubite ale secolului trecut: “Toți suspinăm după Cerul unde stă Dumnezeu, chiar dacă avem posibilitatea să fim în cer chiar din acest moment, să fim fericiți cu Dumnezeu în acest precis moment. Să fim fericiți cu Dumnezeu în această clipă, înseamnă să iubim cum El iubește, să ajutăm cum El ajută, să dăm cum El dă, să slujim cum El slujește, să mântuim cum El mântuiește, să rămânem cu El, 24 de ore din 24, să-L experimentăm în toate formele Lui de suferință” (Fericita Maica Tereza de Calcuta).

“Ceea ce ați făcut unuia mai mic, Mie mi-ați făcut”.

Evanghelia de astăzi ne cheamă la un examen de conștiință mai profund: oare am progresat în sfințenie de anul trecut până astăzi? Dumnezeu este Stăpânul timpului, iar El ne-a dat posibilitatea să trăim: este timpul vieții noastre, dar este și timpul celebrării Domnului, de la Nașterea Sa până la Învierea din morți, în așteptarea celei de-a doua veniri. Viața lui Isus s-a intersectat cu viața tuturor oamenilor. Ne luminează exemplul Său, ne conduce pașii, ne folosește în vederea mântuirii? Ca și ucenici ai Săi, cum ne comportăm?

Orice verificare începe cu niște întrebări. Iată întrebările pe care ni le propune Dumnezeu. Sunt întrebări care privesc viața noastră actuală. Suntem norocoși, deoarece întrebările examenului final ne-au fost date din timp. Nu vor fi alte întrebări, dar nici loc pentru scuze de felul: nu sunt pregătit pentru că nu am știut ce să învăț. Chiar dacă avem întrebările din timp, examenul nu va fi ușor și nu este sigur că vom ști răspunde corect. (Evanghelia ne dă răspunsurile corecte!). Atenție! Viața noastră trebuie verificată la lumina “regalității” slujitoare a lui Isus!

Știm că “regalitatea” lui Isus nu are nimic în comun cu regalitatea lumii, cu puterea și cu stăpânirea lumii, ci cu dăruirea de sine și cu slujirea. Crucea ne arată stilul “regalității” lui Isus și ne învață cum să fim regi. Să ne amintim că încă din Vechiul Testament regele este un punct de referință pentru cel sărac, care neavând nimic, putea să spere doar în bunăvoința regelui, rege care este imaginea lui Dumnezeu iubitor de oameni, dincolo de meritele lor. Isus este chemat “rege” atunci când intră ca un om sărac și blând, pe mânzul asinei în Ierusalim și când este răstignit pe cruce. El spune despre Sine că este un servitor: “Am venit să slujesc și nu să fiu slujit”. Isus este “rege” deoarece îi pasă de toți oamenii, în mod special de cei din urmă și chiar în timpul agoniei găsește timp să-l consoleze pe tâlharul răstignit împreună cu El. Isus este “regele” unei iubiri imense: nu condamnă pe nimeni; dacă este dur cu fariseii, este din cauza minții lor închise și pentru că se folosesc de religie în alte scopuri. Isus este rege în sărăcie: nu are un tron, nici loc unde să se odihnească. Nu are bogății, deoarece acestea, în cele mai multe cazuri, îngreunează inima. Isus este rege pentru că slujește adevărul! “Eu sunt rege… și am venit în lume că să mărturisesc despre adevăr”. Isus este rege pentru că este un bun păstor!

Noi, creștinii, vom fi judecați dacă am trăit regește, ca și Isus. Evanghelia dorește să ne îndrepte privirea către săracii din lumea noastră: Ei sunt “pașaportul” nostru pentru intrarea în cer, ei sunt realizarea noastră veșnică! Isus schimbă ordinea valorilor de ieri și de astăzi! Și în zilele noastre, cei care sunt însetați și înfometați, sunt mii și mii. Noile forme de sărăcie sunt: singurătatea, lipsa de valori, lipsa de cultură și de educație, lipsa relațiilor umane sănătoase, superficialitatea, aroganța, nedreptățile și încălcarea principiului de egalitate. Este clar mesajul Evangheliei: vom fi judecați după cum ne comportăm față de aproapele.

Iată stilul de viață înalt, nobil și distins pe care suntem chemați să-l urmăm, deoarece nobilă este iubirea care știe să se dăruiască.

În Psalmul 22 avem icoana unui rege-păstor care se îngrijește de oile pierdute: cu iubire și dăruire, atât față de cele puternice ,cât și față de cele mai slabe și bolnave. Ce fel de Împărăție este cea a lui Isus, ce înseamnă a împărăți pentru El? Aceste lucruri sunt explicate, de faptele Sale în favoarea bolnavilor, săracilor, păcătoșilor, de minunile care înving răul; fapte care celebrează iubirea Tatălui față de fiii Săi, care eliberează omul de păcat și-i dăruiește mântuirea. De fapt, Isus împărățește pentru că iubește, slujește, dăruiește, iar dovada acestei Împărății sunt faptele Sale.

Isus ne învață că numai în măsura în care slujim, împărățim cu adevărat! Slujirea Sa maximă se manifestă pe cruce unde El își dă viața pentru toți. Și noi suntem chemați să fim părtași ai acestei regalități a lui Isus, să ne dăruim pentru aproapele nostru în numele păcii, al dreptății și al iubirii, în numele vieții veșnice, de fapt. Acest lucru îl îndeplinesc când nu permit lumii acesteia să-mi fure inima și mintea: când înțeleg că țelul meu este viața veșnică.

Evanghelia de astăzi ne vorbește și despre “ultimele adevăruri de credință”: moartea, judecata, Iadul, Raiul. Ea ne spune ce să facem ca să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu: să-i îngrijim pe cei flămânzi și însetați, pe cei bolnavi și pe cei din închisori.

a. Moartea: pentru noi, creștinii, este ușa prin care se intră în veșnicie. Nimeni nu poate scăpa de moarte. Prin credință noi știm că moartea ne va permite să-L vedem pe Dumnezeu: nu ca niște străini, ci ca fii. Depinde doar de noi. Augustin ne învață că moartea ne pune în condiția de a-L contempla pe Dumnezeu în veșnicie. Un autor spiritual ne avertizează: “Dacă nu l-ai întâlnit pe Dumnezeu pe pământ, nu o să-L întâlnești nici în cer” (Louis Evely).

Moartea este evenimentul care ne privește pe toți. Mereu s-a întrebat omul: de ce trebuie să-și termine viața sub pământ? Rațiunea omului îi permite să evalueze bine toate lucrurile și evenimentele și să se întrebe despre sensul morții. Să găsească soluția acestei probleme. Și eu trebuie să mor? Este posibil ca după o viață ambițioasă și activă, trupul meu să se descompună? Nu este nici o alternativă în fața morții, ceva care să-mi lungească viața aici pe pământ? Prin Isus Cristos, venit în lume, ce răspuns dă Dumnezeu morții? Răspunde Biblia: nu moarte, ci viață veșnică!!! Dumnezeu spune că nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii și că dorește ca toți oamenii să aibă viața veșnică. În Cristos, Dumnezeu ne-a dat garanția vieții veșnice. În Isus moartea nu este ultimul eveniment al vieții. Urmează învierea!!! Moartea este doar trecere într-o nouă dimensiune: a vieții veșnice.

b. Judecata: dacă o privim din punct de vedere al sistemului nostru judiciar, ne înspăimântă. Dar ne dă curaj, dacă o privim din punct de vedere al credinței. Isus, murind pentru noi, ne-a salvat de la judecată (Rm 5, 8). La judecată Domnul va fi împotriva adulterilor, a mincinoșilor, a celor care nu plătesc salariul cuvenit muncitorilor, asupresc văduvele, orfanii și-i nedreptățesc pe străini (Zah 3, 5). Pentru toți aceștia iadul va fi falimentul lor (Ps 48, 8). Trebuie să avem încredere, deoarece Isus ne-a spus că voia Tatălui este ca El să nu piardă pe nimeni din cei care i-au fost încredințați, ci să-i învie în ziua din urmă. Încredere, deoarece cine crede în Fiul, are viața veșnică (Io 6, 40).

La judecată, Fiul Omului adună în jurul Său toate națiunile lumii. Îi separă pe oameni, așa cum separă păstorul oile de capre. Păstorul știe să separe. Nu greșește: oile la dreapta, caprele la stânga. Isus nu greșește, nu judecă, El doar desparte. Omul singur se judecă după felul cum s-a comportat cu cei nevoiași.

Cei din dreapta sunt “binecuvântații Tatălui”, primesc binecuvântarea ce a fost promisă lui Avram (Gn 12, 3). Ei sunt chemați să intre în posesia Împărăției, pregătita pentru ei încă de la întemeierea lumii. Iată motivarea sentinței: “mi-a fost foame și voi mi-ați dat să mănânc”… Această sentință ne ajută să înțelegem cine sunt oile. Sunt persoanele care l-au primit pe Judecător când acestuia i-a fost foame, sete, când a fost bolnav și persecutat. Cei care i-au primit pe cei mai mici se numesc “drepți”. Acest lucru înseamnă că “dreptatea” lui Dumnezeu nu se câștigă prin simpla respectare a unor legi, ci primindu-i pe cei nevoiași. Cine sunt cei mici? În multe locuri din Evanghelie sunt ucenicii lui Isus!!! Ce respect avem astăzi față de preoți? Cei mici sunt și persoanele abandonate din comunitate, cele disprețuite (Mt 10, 40); toți cei care nu au loc în societate, toți săracii. Cei “drepți” sunt cei care-l primesc pe aproapele în cea mai totală gratuitate și-l ajută gratis, dezinteresat!

Sentința pentru cei din stânga: sunt numiți “blestemați” și sunt destinați focului veșnic. Isus se folosește de un limbaj comun pentru a spune că aceste persoane nu vor intra în Împărăție, deoarece nu l-au primit pe Isus înfometat, însetat, prizonier, bolnav… Nu Isus le interzice intrarea în Împărăție, ci modul lor de a fi și de a se raporta la aproapele îi împiedică. Acești oameni susțin că și ei s-au comportat bine, după logica lor strict umană, dar nu după logica lui Dumnezeu. Ei sunt vinovați de omisiune! N-au făcut nimic față de aproapele! Ei n-au persecutat pe nimeni dar n-au făcut nici un fel de bine pentru cei mai mici. Isus continuă: aceștia sunt destinați focului veșnic, iar drepții la viața veșnică.

c. Iadul: nimănui nu-i place să fie aruncat într-o “stare veșnică, fără ieșire”, unde este “plânsul și scrâșnirea dinților”, expresie semită ce indică suferința atroce a oricărui om, care este exclus de la contemplarea lui Dumnezeu. Evanghelia de astăzi ne spune că acest loc există și va fi ocupat de cei care nu au fost atenți față de aproapele lor. Poetul ateu Baudelaire ne spune: “cea mai mare șmecherie a diavolului este aceea de a ne face să credem că nu există”, și că nu există nici Iadul. Să nu lăsăm totul pentru ultima clipă din viața noastră, va fi prea târziu! Actrița Greta Garbo, înainte de a muri, a afirmat: “mi-am greșit viața, acum este prea târziu ca să o repar!”. Trebuie să subliniez: cu toții putem fi mântuiți, cu condiția ca să dorim acest lucru în mod serios!

d. Raiul sau viața veșnică: în Vechiul Testament se spune că în ziua aceea, Domnul va pregăti un ospăț pentru toate popoarele (Is 25, 6). Domnul nu refuză nimănui fericirea veșnică. Sufletele celor drepți sunt în mâinile Domnului și nici o furtună nu le va abate. Celor credincioși li se pare că mor, dar sufletele lor au găsit pacea și nemurirea (Înț 3,1). Nouă, creștinilor, viața veșnică ne dă sens și speranță vieții noastre de pe pământ, precum și siguranța fericirii veșnice. În Noul Testament este scris: “Bucurați-vă și vă veseliți, căci plata voastră multă este în ceruri”; “Pe cel ce vine la Mine nu-l voi alunga… ci îl voi învia în ziua de apoi (Io 6, 1)”; Dumnezeu le va șterge toate lacrimile, deoarece lucrurile lumii acesteia au trecut (Ap 21, 4). Viața noastră trebuie să fie într-o așteptare încrezătoare a întâlnirii cu Dumnezeu, pentru a participa la ospățul Său veșnic; un stimul pentru ca zi după zi să trăim ca adevărați creștini. Amin!


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/1716/