Intrând Isus din nou în Cafarnaum… S-au adunat mulţi…, iar El le vestea Cuvântul. Şi au venit aducând la El un paralitic purtat de patru bărbaţi. Şi, neputând să-l aducă până la El din cauza mulţimii, au dezvelit acoperişul unde era El şi, făcând o deschizătură, au lăsat în jos targa pe care zăcea paraliticul. Văzând credinţa lor, i-a spus paraliticului: “Fiule, îţi sunt iertate păcatele!” Şedeau acolo unii cărturari care se întrebau în inima lor: “De ce vorbeşte acesta astfel? Huleşte!…” Cunoscând Isus în duhul să că ei se întreabă astfel în sine, le-a spus: “… Ca să ştiţi că Fiul omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ – i-a spus paraliticului – îţi spun: ridică-te, ia-ţi targa şi mergi la casa ta!” El s-a ridicat… (Mc 2,1-12)

Prin vindecare pe care o înfăptuieşte în favoarea unui paralitic, Isus face un pas mai departe în pedagogia sa de a revela identitatea sa mesianică şi de a înfăptui pe deplin lucrarea mântuitoare pentru care a venit în lume. În centrul pericopei acestei duminici stă fraza este: Ca să ştiţi că Fiul omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ… frază care articulează toate aspectele evenimentului relatat. Astfel, privirea lui Isus discerne în ingeniozitatea purtătorilor tărgii pe care era aşezat paraliticul o adevărată credinţă. Acestei credinţe Mântuitorul îi răspunde oferind celui suferind iertarea păcatelor sale, iertare care dobândeşte în acest context valoare de vindecare ce merge până la rădăcinile răului (trupul paralizat nu este oare expresia unei inimi infirme?). Apoi Isus ia iniţiativa unei clarificări prin care scoate în evidenţă autoritatea sa manifestată prin cuvânt (cea de Fiu al omului) şi prin act (vindecarea). Odată clarificate aceste aspecte, mai poate fi acuzat de hulă, El care mântuieşte de păcat şi inimile şi trupurile? Şi de ai decurge o întrebare fundamentală care preocupat pe oamenii din toate generaţiile, inclusiv pe cei de astăzi: cine este cu adevărat Fiul omului care are autoritatea de a ierta păcatele, iertare pe care o manifestă printr-o vindecare cât se poate de vizibilă?

Această iertare a păcatelor pe pământ are, într-adevăr, valoare de anticipare mesianică, şi, în plus, ea revelează oceanul de milostivire pe care Tatăl o revarsă asupra noastră prin lucrarea Fiului.

Fraţilor, Dumnezeu îmi este martor: cuvântul meu către voi nu este şi da şi nu. Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, cel propovăduit de noi… nu a fost când da şi când nu, ci în El numai da a fost. Căci toate făgăduinţele lui Dumnezeu, în El sunt da… Iar Cel care ne întăreşte împreună cu voi, în Cristos, şi ne-a uns este Dumnezeu, care ne-a şi pecetluit şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre. (1Cor 1,18-22)

Acest scurt pasaj se situează într-un paragraf al epistolei 1 Corinteni în care Apostolului i se aduc acuze cu privire la anumite atitudini care, în opinia acuzatorilor, ar fi schimbătoare şi nu ar fi în conformitate cu ceea ce el predică. Răspunsul sfântului Pavel este pe cât de prompt pe atât de limpede şi hotărât: limbajul, adică predica sa, nu a fost niciodată ezitant sau schimbător precum zilele. Pentru a se justifica Apostolul face apel la fidelitatea lui Isus. Ar fi imposibil pentru el să fie când da când nu de vreme ce îl predică pe Cel care este mereu Da. În acest da, Isus a lăsat să ajungă până la noi toată iubirea lui faţă de Tatăl şi faţă de oameni. În plus, de vreme ce Dumnezeu l-a sălăşluit pe Duhul Sfânt în inimile noastre, El (Duhul) conferă apostolilor asigurarea că predică cu fidelitate Evanghelia.

Credinciosul de astăzi, ca de altfel şi cel din toate timpurile, poate avea încredere în mesajul pe care Biserica, de la apostoli până astăzi, i-l transmite, mesaj garantat atât de fidelitatea totală a lui Isus faţă de Tatăl cât şi de prezenţa dătătoare de viaţă a Duhului Sfânt în inima apostolului. Acesta este însă chemat, ca şi Cristos, la a răspunde cu fidelitate: să fie da faţă de Dumnezeu. Pentru aceasta el poate conta pe Duhul Sfânt.