Start > Ritul latin > De la “bucuria lumii” la “bucuria din inima mea”

De la “bucuria lumii” la “bucuria din inima mea”

22 September 2006
3,176 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: ProFamilia.ro
Nașterea Domnului (Liturghia din noapte)

Am ajuns în sfârșit la Crăciun. Toate cele patru săptămâni ale Adventului am așteptat și ne-am rugat pentru venirea Crăciunului. Iar acum, astăzi, este Crăciunul. Astăzi îngerii ne aduc vestea cea bună de mare bucurie pentru toată lumea, pentru că nouă ni s-a născut astăzi în cetatea lui David un Mântuitor, care este Cristos Domnul. Această veste bună de mare bucurie este pentru tot poporul lui Dumnezeu. Ca popor al lui Dumnezeu ne bucurăm și primim pacea în suflet pe care o aduce lumii nașterea lui Cristos. Dar cum trăiesc eu, la nivel personal, “marea bucurie” a Crăciunului? Crăciunul vestește “bucurie lumii”, dar cum trăiesc eu bucuria aceasta, pentru mine? Este o întrebare importantă pentru că, chiar dacă Dumnezeu a declarat bucuria ca fiind pentru întreaga lume, există încă mulți dintre noi care nu iau parte la această bucurie, mulți dintre noi care nu știu cum să trăiască ei înșiși bucuria.

Am lucrat odată într-un sat nigerian, care nu avea ușor acces la apă. Locuitorii trebuiau să meargă kilometri întregi până la cel mai apropiat râu, de unde să ia apă. Într-un final oamenii au fost încurajați să sape un puț în sat. Ajutați de guvern, în scurt timp au avut o fântână chiar în sat. Între timp am plecat de acolo. Sătenii se bucurau acum de apă proaspătă și clară, iar la un moment dat mi-au scris despre această bucurie a lor, invitându-mă să îi vizitez. M-am întors în sat și m-am bucurat cu ei de apa bună. Apoi m-am gândit să îmi vizitez unii prieteni mai vechi. La un moment dat am intrat în casa unei femei mai în vârstă și i-am cerut să îmi dea un pahar cu apă. Spre surprinderea mea, nu avea apă în casă. “Dar acum satul are apă!”, i-am spus. “Da”, a răspuns ea, “dar am probleme cu nepotul meu care locuiește cu mine. Când îi spun să meargă la fântână și să aducă apă nu mă ascultă. Tot ce face este să alerge tot timpul și să se joace.”

Ei vedeți?! Este posibil ca cineva să moară de sete într-un sat care are apă bună din abundență. De ce? Deoarece apa de la fântână nu poate să devină apa ta personală până când nu te ridici și nu pornești spre ea, să iei din apa care îți aparține deja. Apa din fântână este și a ta, este dreptul tău. Dar trebuie să faci ceva pentru ca dreptul tău să devină din teorie realitate, pentru ca apa să fie în casa ta, înainte să mori de sete. La fel este și cu vestea bună pe care Dumnezeu a dat-o lumii de Crăciun. Este o veste bună pentru toată lumea, dar fiecare dintre noi trebuie să facem ceva, să depunem un efort, pentru ca să trăim această bucurie la nivel personal, în familia noastră, în societatea noastră. Cum anume?

Este ușor de explicat, dar mai greu de pus în practică… așa că eu voi explica. Să ne gândim la cuvântul JOY (bucurie). Este format din trei litere: J, apoi O și la final Y. J vine de la Jesus (Isus), O de la Others (Alții) și Y de la You (Tu). JOY se traduce deci prin Isus și Alții înaintea Ta. Pentru a cunoaște bucuria în viața noastră trebuie să îl punem pe Isus pe primul loc. În al doilea rând, trebuie să îi facem pe plac aproapelui înainte de a căuta să ne facem nouă pe plac. Aceasta este rețeta bucuriei. Astfel putem converti “bucuria lumii” de Crăciun în “bucuria mea” acum și întotdeauna.

Ascultând pericopa de Crăciun vom fi atenți la diferitele personaje menționate. Vom fi atenți dacă ei au căutat plăcerea lui Isus și a altora mai întâi, sau plăcerea lor. Vom descoperi că cei care au practicat rețeta JOY (Isus și Alții înaintea Ta) sunt cei care s-au bucurat de pace și de bucurie, pe când cei care s-au pus pe ei primii sunt mereu nefericiți și se simt mizerabil. Câteva exemple doar.

Hangiul care i-a refuzat pe Iosif și pe Maria în noaptea rece, în timp ce el se bucura de căldura hanului; vestea cea bună pur și simplu a trecut pe lângă el. Nici măcar nu și-a dat seama că era o veste bună. Sau să ne gândim la regele Irod care a urmărit înainte de toate siguranța sa personală, fiind hotărât să îl ucidă pe Isus și pe toți copiii mici. Și cum a sfârșit bietul Irod… Pe de altă parte, să ne gândim la păstorii care au fost gata să își părăsească până și turmele pentru a merge să îl adore pe Isus. Sau magii, înțelepții veniți din Răsărit, care și-au părăsit casele și au pornit într-o călătorie lungă și periculoasă pentru a se închina lui Isus și pentru a-i aduce daruri. Aceștia sunt cei care au primit harul lui Dumnezeu, cei care au trăit în inimile lor pacea și bucuria adevărată a Crăciunului. Să ne propunem și noi să le urmăm exemplul, punând mereu pe Isus și pe semenii noștri înaintea propriei persoane, și atunci bucuria Crăciunului va fi bucuria noastră, mereu.

Ritul latin