- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Toate au fost făcute prin el

Posted By pr. Anton Dancă On December 27, 2008 @ 4:00 am In Ritul latin | No Comments

În noaptea trecută, în inimile tuturor celor ce cred, a răsunat cântarea îngerilor: Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință. Sfântul evanghelist Luca ne-a descris în culori vii misterul nașterii lui Isus din Fecioara Maria în peștera din Betleem și o dată cu venirea lui Emanuel – Dumnezeu cu noi – s-a născut și Biserica – Trupul mistic al lui Cristos – prin păstorii care vin la ieslea Pruncului și primind binecuvântarea lui, pleacă să vestească minunea, lăudând pe Domnul.

Cu multe secole înainte, profetul Isaia (Lectura I:Is 52, 7-10), ținând închiși ochii trupului și deschiși pe cei ai sufletului, a contemplat pe mesagerii care străbăteau munți și văi – pe îngeri și păstori – aducând, nu numai poporului ales vestea cea bună: Dumnezeul tău domnește, ci și tuturor popoarelor, fiindcă: Vor vedea toate marginile pământului mântuirea Dumnezeului nostru, Împărăția lui Dumnezeu a ajuns la noi toți; darurile sale sunt: victoria asupra șarpelui – zdrobirea capului -, pacea, mântuirea, eliberarea din sclavia păcatului, fiindcă Dumnezeu însuși vine să locuiască între noi.

În anul 490 î.C. între greci și perși s-a dat o bătălie crâncenă la Maraton, pe viață și pe moarte, de care atârna libertatea sau robia poporului grec. Au învins cei care luptau pentru libertatea și fericirea poporului grec. Un luptător grec, deși obosit de pe câmpul de luptă, a alergat într-un suflet cei peste 42 km până la Atena ducând vestea cea bună. Ajuns în fața mulțimii, care aștepta cu înfrigurare, a reușit să spună: Am învins, după care, răpus de oboseală, a căzut la pământ și a murit pe loc.

Vestitorii contemplați de Isaia sunt mai mult decât oameni, ei nu mor, deși aleargă până la marginile pământului ducând vestea cea bună: victoria Împăratului nostru, fiindcă Iahve și-a suflecat brațul său sfânt și s-a apucat de lucru: a înfăptuit opera mântuirii în chip văzut în fața tuturor popoarelor, dovedindu-și iubirea față de omul pe care l-a creat din țărână.

Prin cine a înfăptuit Dumnezeu mântuirea? Printr-un înger? Printr-o mulțime de îngeri?.. Ei sunt numai vestitorii mântuirii.

Nu, ci prin Fiul care este superior tuturor îngerilor, așa cum ne arată autorul scrisorii către evrei (Lectura a II-a: Evr 1, 1-6). Legea, spune același autor, a fost dată prin îngeri (2, 3-4), dar nu poate mântui, Evanghelia însă, dată fiind prin Fiul, ne duce la victorie, la pace, la mântuire. Este cazul să mai aminesc ce este Evanghelia? Evanghelia la început nu era considerată cartea care conține cuvintele și faptele lui Isus, ci anunțarea victoriei obținute de regele însuși. Și, fiindcă în acea vreme, regele era socotit zeu, divinitate, de aceea evanghelie înseamna anunțarea victoriei obținute de Dumnezeu însuși. Autorul arată că Isus este Dumnezeu, el este Regele biruitor, el este Fiul Tatălui ceresc, fiindcă niciodată Iahve n-a spus vreunui înger «Tu ești fiul meu», dar lui Isus i-a spus de mai multe ori chiar, dacă ne reamintim mai ales de botezul lui Isus (Mt 3, 17) și de schimbarea la Față (id. 17,5). Iată superioritatea Fiului asupra îngerilor, nu numai că este Fiul Tatălui, dar face ceea ce nici un înger n-ar fi putut face: vine în lume luând firea omenească, vestește victoria lui Dumnezeu, moare pentru această victorie ca și eroul de la Maraton, după ce a strigat pe cruce: S-a săvârșit (In 19, 30), adică: «Am învins». Dar, ceea ce n-a putut face nici un înger și nici eroul grec, de a vesti victoria definitivă, de a zdrobi capul șarpelui viclean pentru totdeauna, o face Cristos: pecetluiește victoria lui Dumnezeu prin Invierea glorioasă.

Bucuria noastră de azi, în fața ieslei în care stă un Prunc divin, ne ajută ca, închizând ochii trupului, ca profetul Isaia, și deschizăndu-i pe cei ai sufletului purtător de credință, să vedem, nu pe mesagerii care aleargă peste munți, ci toate popoarele adunate în împărăția Dumnezeului nostru și împreună cu toți îngerii să-i aducă închinarea pe care Tatăl o vrea, fiindcă el i-a dat Fiului un nume mai presus de orice alt nume, ca în fața lui să se plece tot genunchiul: al celor din cer, al celor de pe pământ și chiar al celor din iad (cf. Fil 2, 10).

Sfântul evanghelist Ioan (In 1, 1-18) ne oferă motivația profundă a închinării cerută de Tatăl: Cuvântul întrupat este Dumnezeu, având preexistență față de orice lucru, preexistență reală și personală, existență în deplină comuniune cu Tatăl. Eternitatea, personalitatea și divinitatea Logosului sunt trei afirmații esențiale. De aceea, puterea revelatoare și slavatoare a acestui Cuvânt întrupat își are baza în originea și natura Logosului însuși, adică în nașterea din veci din Tatăl și în Tatăl, fiind născut și nu făcut (Crezul), adică: cel ce se naște ia ființă din ceva preexistent – copilul, când se naște, aduce în lume materia luată din tată și mamă – dar Fiul lui Dumnezeu s-a născut în sânul Tatălui din natura Tatălui și a devenit o ființă cu Tatăl în unitatea naturii divine; pe când cel care este făcut, este făcut din nimic. Omul este și făcut, este și născut: sufletul îi este creat de Dumnezeu din nimic în clipa zămislirii, iar trupul este născut din părinți. Sufletul lui Cristos este creat, ca și al nostru, dar unit ipostatic în persoana Cuvântului divin în clipa zămislirii săvârșite de Duhul Sfânt, care sudează dumnezeiește două naturi – divină și umană – într-o singură Persoană divină. Fecioara Maria îi oferă trup din trupul ei, ca să se nască om între oameni, asemenea nouă, afară de păcat (cf. Evr 4, 15), de aceea toată ființa și învățătura sa este lumină pentru noi și ne călăuzește spre sânul Tatălui, spre a ne afla toată plinătatea nostră de copii adoptivi ai lui Dumnezeu, prin credința dată de Cristos: Și noi am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are față de noi (1In 4, 16).

Această credință în iubire, spune sf. Ioan, ne duce la o adevărată regenerare, la o adevărată renaștere, dar aceasta nu mai depinde nici de carne și nici de sânge, nu mai depinde de omul slab, ci de Dumnezeu Tatăl care vrea să ne naștem în sânul său din ceea ce preexistă în sânul său, adică din Cristos. Numai acela care îl primește pe Cristos, îl va naște Tatăl în sânul său, fiindcă însăși nașterea Fiului în sânul său este un act veșnic, prezentul fără început și fără sfârșit. Primindu-l pe Isus, primim prezentul său – veșnicia -și de aceea se roagă Tatălui: Părinte, vreau ca acolo unde sunt eu să fie și ei (In 17, 24).

Poate nu m-ați înțeles. Nu repet, ca să nu vă obosesc și mai mult, dar este bine să știți că adevărurile de credință au o înlănțuire logică și constituie știința mântuirii.

Cu ce să rămânem de la această predică?

Cu ceea ce au rămas păstorii, după ce au văzut pe Maria, pe Iosif și pe pruncul culcat din iesle: au plecat lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte le-au văzut și auzit (cf. Lc 2,20).

Prin vestirea noastră se naște Cristos în noi: îl vestim când ne rugăm – lăudând pe Dumnezeu -, îl vestim când ne adunăm să-i ascultăm cuvântul, îl vestim când ne împărtășim, îl vestim când facem orice faptă bună cu iubire. Această mărturie trebuie s-o dăm cu bucurie: Am învins, chiar dacă ne-ar costa viața. Îndrăzniți! ne spune Isus, eu am învins lumea! (In 16,33) făcându-mă om ca și voi, am alergat, nu 42 km, ci în 33 de ani, mii de kilometri după această victorie, ca ea să străbată până la marginile pământului peste munți și văi și chiar prin spațiile indefinite ale cosmosului pe unde radio și televiziune.

Să contribuim la această victorie prin rugăciunea noastră: Dumnezeule, care în mod minunat l-ai creat pe om după chipul tău și într-un mod și mai minunat l-ai reînnoit, dă-ne, te rugăm, harul de a ne împărtăși de dumnezeirea lui Cristos, care a binevoit să se facă părtaș de firea noastră omenească (LR). Amin.


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/1656/