Start > Ritul bizantin > Nașterea Domnului

Nașterea Domnului

26 December 2008
922 afișări

Autor: pr. Ion Cârciuleanu
Copyright: ADMD.info
Nașterea Domnului

Slăvit de îngeri, străjuit de păstori și închinat de magi, Mântuitorul Hristos coboară astăzi printre oameni, luminând cu înfățișarea Sfintei Sale Dumnezeiri de prunc, staulul sărac din preajma Betleemului. Faptul Nașterii Domnului este unic în felul său. Este unic pentru că Dumnezeu are graiurile Sale și căile Sale nepătrunse, prin care își descoperă oamenilor ființa Sa nemărginită și voința Sa cea sfântă.

Nașterea Domnului este o strălucită minune: pentru că acum se împlinesc profețiile Vechiului Testament, cu privire la Mesia; pentru că o pregătesc și o vestesc îngerii lui Dumnezeu; pentru că cele întâmplate cu prilejul ei ne umplu mintea de uimire.

Venirea Domnului a fost vestită cu mii de ani înainte de Nașterea Lui. Patriarhul Iacob, pe patul de moarte a prezis: “Nu va lipsi Domn din Iudea, nici povățuitor din coapsele sale, până nu va veni Acela care este așteptarea tuturor neamurilor” (Geneză 49, 10). Profeția lui s-a împlinit. Până la Nașterea Domnului, iudeii au avut regi din neamul lor. Cel din urmă rege din neamul istraelit a fost din familia macabeilor. După el, romanii au adus domn peste iudei pe Irod cel Mare, care nu mai era de neam iudeu, ci idumeu. Tocmai în timpul lui s-a născut Mântuitorul. Astfel, profeția lui s-a împlinit.

Profetul Isaia a prezis că Mântuitorul se va naște dintr-o fecioară. De această profeție vorbește Sfântul Evanghelist Matei, în capitolul I al Evangheliei sale, istorisind Nașterea Domnului: “Iată acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul, prin proorocul ce zice: “Iată fecioara în pântece va avea și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel, ce se tâlcuiește: cu noi este Dumnezeu” (Matei 1, 22). Profeția lui Isaia s-a împlinit întocmai, căci Domnul Hristos s-a născut din sfânta Fecioară Maria.

Profetul Daniil a prezis că Mesia va veni, după șaptezeci de ani. Dacă se socotește timpul de la Daniil, până la Nașterea Domnului se constată că și profeția lui S-a împlinit întocmai.

Profetul Miheia a prezis că Mesia se va naște în localitatea Betleem, așa cum amintește Sf. Evanghelist Matei. Profetul Zaharia a prezis că Mesia va avea un înaintemergător, care va pregăti mintea oamenilor ca să-L primească pe Isus. Prezența Sfântului Ioan Botezătorul la începutul Noului Testament ne încredințeză că și profeția aceasta s-a împlinit întocmai.

Am amintit aici câteva profeții care s-au împlinit în persoana Mântuitorului Isus Hristos. Ele dovedesc cu adevărat că Acela a Cărui naștere o prăznuim astăzi, nu e un om, ci Fiul lui Dumnezeu.

E Fiul lui Dumnezeu, așa cum a spus îngerul, când i-a vestit Sfintei Fecioare: “Duhul Sfânt se va coborî peste tine și puterea Celui Prea Înalt te va umbri. Pentru aceasta, și sfântul ce se naște din tine, se va chema: Fiul lui Dumnezeu”.

Nașterea Domnului este o minune unică, care se produce în anumite împrejurări, încât nici o minte omenească nu poate explica taina aceasta. Drumul de la Nazaret la Betleem, porunca Cezarului de la Roma, pentru înscrierea întregii populații din imperiul roman, greutățile întâmpinate căutând găzduire, adăpostirea într-o peșteră; Nașterea tainică a lui Isus în timpul nopții; vestirea ce o face un înger către păstor; corul îngerilor ce cântau; arătarea unei stele minunate; închinarea magilor; fuga în Egipt și întoarcerea de acolo sunt tot atâtea fapte ce ne uimesc și din ele se desprind pentru noi mari învățături pentru mântuirea noastră.

Iosif și cu Maria, pentru că se trăgeau din neamul lui David și pentru că David se născuse în Betleem au venit să se înscrie și ei în acest orășel (Luca 1, 27). Negăsind loc de găzduire, au intrat într-o peșteră de la marginea Betleemului, unde de obicei se adăposteau vitele în nopțile friguroase. Acolo a născut Sfânta Fecioară pe pruncul Isus, L-a înfășat în scutece și L-a culcat în iesle. Pe aproape erau păstori care făceau de strajă, păzind turmele de oi “și iată, un înger al Domnului a stătut înaintea lor și slava Domnului a strălucit împrejurul lor și s-au înfricoșat cu frică mare.

Și îngerul le-a zis: nu vă temeți căci iată, vă binevestesc bucurie mare care va fi pentru tot poporul că vi S-a născut astăzi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Și aceasta va fi semn: veți afla un prunc înfășat, culcat în iesle”.

Deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulțime de îngeri, lăudând pe Dumnezeu și cântând: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Păstorii au venit la Betleem, au văzut pruncul și pe mama lui și au spus ce li s-a descoperit despre pruncul acesta și toți care au auzit, s-au mirat de cele ce le-au spus păstorii. Iar Sfânta Fecioară păstra aceste cuvinte în inima sa” (Luca 2, 7).

Iată cât de simplu ne istorisește Sfânta Evanghelie, Nașterea Domnului.Minunea vorbește de la sine. Arătarea îngerului față de păstori, iar mai pe urmă ceata îngerească lăudând pe Dumnezeu, vestea lumii mesajul divin: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Ei arătau că se deschide o nouă eră pentru omenire; că se vestește voința lui Dumnezeu; că prunc ce se naște va grăi pământului, glasul cerului; că omenirea pe pământ și bunăvoirea între oameni sunt puteri pe care se sprijină slăvirea lui Dumnezeu. De atunci și până azi, universul păstrează ca pe un ecou această dumnezeiască vestire a îngerilor. Iar dacă oamenii vor asculta mesajul divin de la Nașterea Domnului, vor fi fericiți, vor avea “bucurie mare” pe care o vestește duhul ceresc, că s-a născut Mântuitorul lumii, și ea pornește din peștera Betleemului să ocolească și să fericească întreg pământul.

Când s-a născut Isus Hristos, Ierusalimul dormea. Dormea puterea lui Irod, dormea înțelepciunea cea omenească a cărturarilor și fariseilor. Dormeau căpeteniile Betleemului, dormeau oaspeții veniți de departe și trudiți de drum. Dormeau toți cei ce cunoșteau din Vechiul Testament, că trebuie să se nască Mesia, cum au prezis profeții. Dormea însăși credința lor, căci nu înțelegeau profețiile și tainica lor descoperire. Dormeau în oraș și în satele Iudeii, toți aceia ce trebuiau să-L aștepte pe Mântuitorul, cu sufletul plin de dragoste. Dormeau cei bogați, care în vanitatea lor își închipuiau că stăpânesc pământul.

Dormeau cei săraci, copleșiți de lipsuri și măcinați de vicii.

Dormea însăși păcatul. Îi acoperea pe toți întunericul păcatului.

Cel ce se născuse, Răsăritul cel de Sus, avea să biruie păcatul, întunericul, lipsa de credință, iubire și moarte, care nu puteau vedea fața lui Isus.

În lumina sfântă a Nașterii Domnului lumea trece, pășește de la “întunericul și umbra morții” la lumina ce se profilează pe drumul împlinirii făgăduinței lui Dumnezeu care ne umple inimile de bucurie și nădejde.

La Întruparea Mântuitorului apune o lume și se naște alta; se stinge o împărăție a păcatului și morții și se instaurează alta – a mântuirii și vieții. Nașterea Fiului lui Dumnezeu pentru noi, în fiecare an, nu trebuie să fie numai o zi de amintire istorică, ci și o zi de reculegere, examinare, înălțare, renaștere, întărire sufletească și hotărârea de a-ți schimba viața de azi înainte spre a fi mai curată, mai bună, mai plăcută lui Dumnezeu. Taina Betleemului trebuie înțeleasă cum este ea: ca fapt istoric, petrecut aievea, în timpul, locul și condițiile arătate de Evanghelie.

Pentru a înțelege corect această taină trebuie să ne lăsăm pătrunși de smerenie și puritate sufletească și de nevinovăția dreptului Iosif și “a păstorilor”, care au înțeles cu adevărat taina Betleemului. Trebuie să fim stăpâniți de dorul cunoașterii adevărului dumnezeiesc, cum au fost stăpâniți de acest dor magii.

Trebuie să fim încrezători în bunătatea lui Dumnezeu față de noi și să așteptăm mântuirea cum au fost încrezători și au așteptat-o cei doi bătrâni de la templul din Ierusalim: dreptul Simion și proorocița Ana, care atunci când au văzut pruncul ce a fost adus spre a fi închinat, și-au deschis gura și au rostit cuvinte profetice, unind Betleemul cu Golgota, cuprinzând într-o singură privire întreaga activitate pământească a Mântuitorului. Mulți credincioș i, din toate generațiile și din toate neamurile au înțeles taina Betleemului și s-au decis să urmeze pe Fiul lui Dumnezeu întrupat din fecioară.

Unora le-a fost dat să treacă prin foc purificator ca să poată înțelege această taină. Așa au fost de pildă Saul, prigonitorul creștinilor, care a primit descoperirea tainei pe drumul Damascului și a devenit astfel Sf. Apostol Pavel. Tâlharul răstignit de-a dreapta Mântuitorului a înțeles, înainte de a-și da duhul această negrăită taină. Mucenicii și sfinții Bisericii au făcut dovadă că s-au pătruns în chip deplin în sensul profund al tainei Betleemului. Iuda, în schimb n-a putut înțelege taina, după cum n-a înțeles-o nici Irod.

Dar noi, credincioșii de azi în ce măsură înțelegem? Nu putem tăgădui nici unul dintre noi că există în sufletele noastre dorința de a preamări pe Dumnezeu, dorința după pacea cea adevărată, dorința de a gândi drept, dorința de a simți adevărul lui Dumnezeu, dorința de a dovedi prin faptele noastre, că suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu; dar parcă în sufletele noastre există temeri înfricoșă toare în care sunt aruncate toate gândurile și sentimentele noastre, de unde se pot ridica la suprafață.

Ispitele și greutățile acestei lumi, mândria, răutatea și lăcomia noastră țin sub lacăte grele tot ce e frumos și bun, ca să nu se ridice la suprafață și să ne fie bine.

Pruncul sfânt de la Betleem are puterea să slobozească, să descătușeze de sub greutatea încuietorilor tot ce este prețios, curat și sfânt în ființa noastră. Lângă peștera sfântă vom înțelege că Mântuitorul ne ridică la suprema demnitate de fii ai lui Dumnezeu pentru că ne restaurează sufletul pe linia destinului creatural, ne scoate din prăpastia egoismului, din întunericul iubirii de sine și voiește să devenim creaturi după “chipul” și “asemănarea Sa” – și să fim fericiți în veci.

Și tot lângă peștera sfântă vom înțelege mai bine că Hristos s-a făcut om “pentru noi și pentru a noastră mântuire” pentru a sta cu fața permanent spre oameni, care sunt fiii și frații Săi. Acestora le comunică puterea iubirii Sale nemărginite care învăluie pe fiecare în parte, și pe toți la un loc și culminează în harul jertfei Sale de pe Golgota. Lăsându-ne pătrunși și încălziți de harul iubirii Sale, Domnul Isus se naște în inima fiecăruia din noi.

El devine centrul ființei noastre și noi renaștem într-o existență nouă, călăuziți de cele mai înalte idealuri umanitare, și altruiste acte de jertfă personală. Numai prin trăirea în Duhul iubirii lui Hristos-Dumnezeu, în afirmarea practică a dragostei de omul în sine și în fiecare în parte, vom putea ieși din bezna și umbra morții duhovnicești și ne vom recâștiga puterea morală (sufletească) care ne dă pacea, unirea, înfrățirea și fericirea pe care o dorim. Numai prin Duh ne naștem de sus (Ioan 3, 8) și înțelegem și puterea practică pentru marile probleme pe care le ridică viața noastră în actualitate. Iubirea întrupată în Isus Hristos ne scoate din somnolența spirituală, din existența noastră minoră, slabă și păcătoasă, incapabilă de fapte altruiste și înalte.

Ea ne pune față în față cu Dumnezeu de la care venim și prin El vedem pe semenul nostru, pentru care trebuie să avem acea conduită, acea dragoste de jertfă, pe care Hristos o așteaptă de la noi.

Cu acest prilej de emoții curate și izvor de cugetări înalte, ne putem întreba cine ne-ar putea lămuri nouă această sfântă taină? Este bine să știm că avem o călăuză sigură la care putem alerga și care singură este în măsură să ne tâlcuiască taina. Este Sfânta Biserică, maica noastră duhovnicească, care întruchipează taina Betleemului. Ea aduce în lume întreaga lucrare a Mântuitorului Hristos. Mersul ei în istorie nu este triumfal, ci în totală smerenie și lepădare de sine precum a fost și petrecerea în trup a Mântuitorului.

Sfânta Biserică ne cheamă azi mai mult ca oricând să părăsim și noi gândurile acestea pământești, cum și-au părăsit păstorii turmele de oi așa de dragi lor, și să venim aproape de peșteră, aducând aur, smirnă și tămâie Domnului.

Dacă dorim o viață senină și bogată în fericire trebuie să venim cu tot sufletul nostru la peștera din Betleem și să simțim și să trăim taina coborârii printre noi a Fiului lui Dumnezeu și să purtăm de azi în suflet bucuria pe care au avut-o păstorii atunci când au văzut pruncul în Betleem.

Să slujim cu adevărat pe aproapele nostru dovedind că am înțeles marea și negrăita taină a Betleemului, taina coborârii printre noi a Fiului lui Dumnezeu rânduit de Tatăl din cer “să se nască și să crească, să ne mântuiască”. Amin.

Text preluat de pe ADMD.info cu acordul parohiei Adormirii Maicii Domnului.

Ritul bizantin