Start > Ritul bizantin > Sfânta familie: un model pentru familiile noastre

Sfânta familie: un model pentru familiile noastre

26 December 2008
1,983 afișări

Autor: pr. Mihai Tegzeș
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica după Nașterea Domnului

Prin faptul că familia din Nazaret are înțelepciunea și curajul să asculte de voia lui Dumnezeu – să-L pună pe pruncul Isus în centru vieții lor; să-L crească, să-L hrănească, să-L apere de cei care doreau să-i ia viața și să-L educe -, se impune ca model demn de urmat pentru fiecare familie care trăiește pe pământ.

N-a fost atât de ușor începutul vieții de familie pentru Iosif și Maria așa pe cum noi astăzi ne închipuim. Dintr-o dată ei au trebuit să renunțe la planul lor de viață și să urmeze în mod liber vocea Domnului care a ajuns la urechile lor prin cuvintele Îngerului și prin puterea Spiritului Sfânt. Chiar dacă noi nu ne putem bucura de prezența pruncului în casele noastre asemenea lor, putem să-L cunoaștem din Sfintele Scripturi, să-L primim în sfânta Cuminecătură și să ținem seama de voia Domnului în deciziile noastre, în rugăciunile noastre și în relațiile cu cei din casa noastră.

Nașterea lui Isus a adus cu sine, nu doar pace și bucurie, ci mai cu seamă multe probleme pentru părinții Săi. Irod (simbol al omului care privește doar la viața și la puterea pământească trecătoare; incapabil să se deschidă și să creadă în Dumnezeu) vrea cât mai repede să ucidă pruncul. Iosif și Maria sunt ajutați și protejați de Dumnezeu prin Îngerul Său, asemenea tuturor familiilor care se confruntă cu necazurile vieții. Ceea ce-i deosebește pe Iosif și pe Maria de foarte multe familii ale zilelor noastre este faptul că nu s-au predat (descurajat) în fața primejdiilor, ci au luptat și s-au lăsat conduși de glasul Îngerului și nu de “glasurile” lor umane limitate. Prin urmare, în urma unei lungi călătorii la Betleem, și după ce le-a fost refuzată ospitalitatea de către semenii lor; cu un copil abia venit pe lume, singura soluție este să fugă în Egipt.

Iubiților, inimile noastre sunt revoltare la gândul că locuitorii Betleemului de atunci l-au refuzat pe Mesia, dar fiecare trebuie să ne întrebăm cu sinceritate dacă nu cumva și noi îl eliminăm pe Dumnezeu din familiile noastre, din viața noastră. În acest sens ar trebui să ne examinăm cu privire la relațiile noastre cu membrii familiei noastre: soțul, soția, copiii, bunicii. Comunicăm cu ei? Îi respectăm? Îi protejăm de pericole? Ne lăsăm pe noi pentru a-i ajuta pe ei?

Prin venirea sa în lume pruncul Isus arată că are nevoie de familie. El a sfințit familia și n-a distrus-o. Noi participăm la această misiune a Mântuitorului, sau ne punem cu tot dinadinsul împotriva Lui atacând și distrugând familia?

Dacă am ascultat cu atenție pericopa evanghelică de astăzi putem nota că membrii Sfintei Familii nu doar ascultă și fac voia Domnului ci se raportează între ei cu mult respect, încredere și dăruire. Ce puțin respect există astăzi în familiile noastre unde soțul și soția se văd ca fiind “patronul” celuilalt și se cred “proprietatea” celuilalt și nu persoane – copii liberi și iubiți ai lui Dumnezeu – sau darul pe care Domnul i l-a dat pentru a se bucura de el/ea și pentru a-i sluji la mântuire. Sunt soții de astăzi conștienți de rolul primordial sau de misiunea pe care o au cu privire la mântuirea celuilalt?

Iosif și Maria ne demonstrează faptul că Soții creștini nu sunt două persoane care se limitează la ei înșiși, ci sunt două persoane care privesc, gândesc, comunică și hotărăsc de comun acord să se îndrepte către un altul (copiii) și către o anumită direcție (calea strâmtă, de multe ori presărată și cu spini) care duce la mântuire. Cuplul creștin decide să caute fericirea împreună. Nici unul nu pretinde că este sensul absolut al vieții celuilalt, ci sunt conștienți că sensul vieții ambilor este Dumnezeu. Prin ceea ce Maria și Iosif au făcut ne arată că și-au iubit copilul. Și noi putem învăța de la ei să iubim și să avem grijă de copii pe cere Dumnezeu ni i-a dat.

Din cele zece porunci pe care Domnul le dă prin Moise poporului cunoaștem datoria copiilor de a-și cinsti părinții, iar aceasta este o poruncă divină și nu o simplă chestiune de educație. Apostolul Pavel ne arată că există datorii reciproce între soț și soție și între părinți și copii, iar împlinirea lor este plăcută în ochii lui Dumnezeu. Aceste datorii au la bază iubirea creștină, iar dacă sunt împlinite conduc familia la perfecțiune.

În multe locuri Evanghelia lui Matei ne îndeamnă să tindem către perfecțiune, către Împărăția cerurilor. În acest sens familia este chemată să fie loc de înțelegere, de iubire, de dăruire și de susținere reciprocă. Ce bine este să ai o familie care te primește atunci când încetezi să mai “alergi” pe cărările vieții; o familie care nu te acuză, nu te comandă, nu te judecă și care este formată din persoane pe acre te poți baza la nevoie: persoane de care nu îți este frică. Isus a avut o astfel de familie: Iosif s-a trezit din somn, a ascultat de Domnul, și a fugit cu pruncul pentru a-i salva viața.

Cum Iosif și Maria și-au exercitat rolul de părinți educatori? Oare n-ar fi fost mai ușor pentru ei să lase copilul în Templu ca să fie pregătit de persoane mult mai instruite? De ce au ales să aibă soarta refugiaților? Nu! Isus, la fel ca toți copiii nu are nevoie de multe lucruri; Isus și copiii au nevoie doar de părinții lor și de iubirea dintre ei. Copiii au nevoie să-i simtă aproape pe părinți și să se convingă de faptul că părinții le vreau binele, iar din iubirea părinților copiii învață că există un Dumnezeu care este mai mare decât părinții și care îi iubește.

Pentru copii iubire părinților este și va rămâne mereu un semn evident al iubirii Tatălui. Când părinții nu-și iubesc copiii și nu le dedică timp, cresc niște copii orfani, fără Dumnezeu și îngreunează acestora calea către mântuire deoarece îi lipsesc de alimentul sufletesc cel mai esențial.

Ar putea să ne mire îndemnul “fugi”! adresat lui Iosif. Este o poruncă care ne prezintă un Dumnezeu “aparent” fără soluții în fața răutăților oamenilor. Pericolul cel mai mare al familiilor de astăzi este acele de-a rămâne fără Isus. Vă doresc tuturor să fugiți de cel rău, dar asemenea lui Iosif, să nu uitați să-l luați cu dumneavoastră pe pruncul Isus, pentru că El ne spune “Fără Mine nu puteți face nimic”.

Iubiților, învățătura bisericii ne cere să fugim de relații tensionate, de împietrirea inimii, de acuzații reciproce, de intoleranță, de nerăbdare, de orgoliu și de tot ceea ce ar putea să destrame familiile noastre, dar în același timp ne arată că fără ca să apelăm la ajutorul lui Isus este imposibil. De fapt, putem spune că sărbătoarea Crăciunului este: a-L lua la noi pe micul prunc și pe mama Sa, a permite ca pacea lui să intre în sufletele noastre. Parcă evanghelistul Matei dorește să ne arate că familia a fost necesară pentru Isus, dar și că familia are nevoie de Isus pentru ca să fie salvată de la rău și să ajungă la mântuire.

Ritul bizantin