- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Crăciun pentru (ne)credincioși

Posted By pr. Mihai Blaj On December 23, 2008 @ 4:00 am In Ritul latin | No Comments

Cred că nu exagerez cu nimic spunând că sărbătoarea Crăciunului este cea mai frumoasă sărbătoare pe care o avem. Din toate punctele de vedere și pentru toate categoriile de persoane. Nicicând orașele si satele noastre nu arată mai frumos. Niciodată cântecele nu reușesc a trezi in noi sentimente mai curate. Și niciodată nu se pune în mișcare industria cadourilor mai abitir ca la Crăciun. Și mă surprinde mai ales să văd cum Crăciunul e o sărbătoare celebrată de atâția care par a nu avea mai nimic in comun cu Sărbătoritul. La Crăciun sărbătorim nașterea lui Isus Cristos, fundamentul credinței creștinilor, și nimic altceva. E interesant însă să vezi cum, de exemplu, atâția japonezi care în marea lor majoritate nu sunt creștini, sărbătoresc și ei Crăciunul. Sau cum atâția primari de-ai noștri, care au puțin de-a face cu Isus Cristos, se întrec între ei în a-și transforma localitățile în minuni fosforescente. Mulți creștini privesc cu suspiciune acest fenomen ciudat, deplângând faptul că “binecuvântatul” consumism tinde să ne distrugă și cea mai frumoasă sărbătoare pe care o avem, înlocuindu-l pe Isus cu Moș Crăciun și biserica cu supermarket-ul, de unde și discursul, de acum plictisitor, de genul: la Crăciun ne gândim cu toții la pomi, luminițe și cadouri, numai la Isus nu.

Personal nu m-aș grăbi să dau această sentință pentru că în fiecare an, de Crăciun, se întâmplă ceva care mă minunează și-mi dă cu adevărat de gândit: de Crăciun vin la liturghie o sumedenie de persoane pe care aproape niciodată nu le vezi în biserică. Sunt credincioșii pe care, cu puțină răutate, îi numim “creștinii de Crăciun și de Paști”. Aproape orice paroh care știe cam câți credincioși vin în fiecare duminică la biserică, la Crăciun are ciudata senzație că i-a intrat în biserică un autocar cu turiști. Fac însă această observație nu în spirit de critică, dar cu un sentiment de profundă speranță. Căci îmi zic că dacă atâtea persoane care în mod obișnuit par – și insist asupra acestui “par” – a nu avea prea multe în comun cu credința, pe care foarte rar le vezi rugându-se, destul de des criticându-ne și care în niciun caz nu sunt pioase, dacă până și ei, prin nu știu ce imbold secret ori dorință inconștientă, se urcă în acel autocar și vin la liturghie, înseamnă că ceva se întâmplă. Că sărbătoare Crăciunului ascunde ceva. Sau că în fiecare om există dorința de a exista Crăciunul. Că există în fiecare din noi, credincioși, mai puțin credincioși sau chiar agnostici, un ceva care are nevoie ca momentul Crăciunului să existe. E adevărat că există acest dor ascuns?

Vă invit să privim puțin înlăuntrul nostru. Un adevăr care l-a mirat pe om dintotdeauna e faptul că niciodată nimic, fie de natură materială, sentimentală, intelectuală ori spirituală, nu ne satisface pe deplin. Orice am avea ori trăi, rămâne întotdeauna un gol de umplut, o altă dorință de satisfăcut. Viața fiecăruia mărturisește că noi, întotdeuna, vrem ceea ce nu suntem ori nu avem încă. Cu mulți ani în urmă erai un tânăr și tot ceea ce-ți doreai era să găsești o fată frumoasă cu care să construiești o viață împreună. La un moment dat ai găsit-o, dar nu te-ai oprit acolo pentru că era încă în tine un gol care cerea să fie umplut. Și atunci ți-ai dorit și ai avut un copil, sau poate doi ori trei. Dar nici aici nu te-ai oprit, căci ai început să te spetești ca ei să poată merge la o școală bună, apoi ca să-și găsească un loc bun de muncă, apoi ți-ai dorit să se căsătorească, apoi să-ți dăruiască nepoți. Întotdeuna dorim ceea ce nu suntem ori nu avem încă. Sau ai o casă care e destul de frumoasă și încăpătoare. La un moment dat însă ți s-a părut că ar trebui puțin mărită și ți-ai mai făcut o mansardă. Apoi ai vrut să schimbi culoarea unor camere, apoi ai realizat că ar trebui să-ți modernizezi baia, deși era perfect funcțională, apoi că vrei alt fel de ferestre. Și le-ai făcut pe toate. Privind însă înapoi, înțelegi că orice ai face ori ai avea, rămâne întotdeauna un gol de umplut și că până și cele mai nobile sentimente nu reușesc să ne satisfacă sau să ne oprească. Vrem întotdeauna mai mult, vrem mereu altceva. Sau ce e mai dificil decât să-l faci pe un bătrân să înțeleagă că ar fi timpul să se liniștească, că a venit vremea să se odihnească și să-i lase pe alții să facă? El nu înțelege și chiar la 80 de ani vrea încă ceea ce nu are și luptă ca să-l dobândească. Pentru că orice am avea ori dobândi, există ceva în noi care ne împinge să dorim un (alt)ceva infinit mai mare decât noi, care să ne poată umple. Se pare că suntem făcuți pentru o altă lume…

Mai mult, există ceva în noi care vrea întotdeauna VIAȚA. Cine dintre noi, în fața morții cuiva, în fața unei boli, în fața oricărei dureri, a oricărei imperfecțiuni, în fața mizeriei, a războiului, în fața răutății, a violenței și a tot ceea ce este negativ în viața noastră, cine dintre noi nu simte cu toți porii ființei sale că nu aceasta este viața pe care ne-o dorim, că noi vrem întotdeauna o viață plină, o viață făcută din lumină, o viață fericită, fără război, fără răutate, fără moarte? Și în ciuda faptului că oricine dintre noi produce în viață, voit ori nevoit, durere, război și violență, cu toții ne dorim ca toate acestea să nu existe, pentru că ceva din noi strigă după adevărata VIAȚĂ. Cu siguranță suntem făcuți pentru o altă lume…

Vă întrebați poate ce are de-a face tot ceea ce v-am spus cu Crăciunul. Are, și încă mult. Pentru că, cel puțin pentru cel care are credință, Crăciunul reprezintă răspunsul la acest ascuns dor după infinit care niciodată nu ne lasă în pace și care îi face pe atâția oameni să se agite înnebuniți, încercând să-l potolească cu toate lucrurile posibile și imaginabile de pe acest pământ, neînțelegând că tocmai mereu nesatisfăcuta si frenetica lor căutare mărturisește că niciodată nu-l vor potoli pe acest pământ. Suntem făcuți pentru o altă lume. De Crăciun, prin credință, înțelegem că răspunsul la toate întrebările care privesc direcția vieții noastre se găsește în ieslea din fața noastră: Dumnezeu s-a făcut Om pentru ca omul să se poată îndumnezei. Dincolo de toate harurile, detaliile și interpretările pe care le implică evenimentul Crăciunului, aceasta rămâne semnificația sa fundamentală. După ce l-a creat pe om chip și imagine a sa, la Betleem Dumnezeu face un pas mai departe și în Isus se unește în mod definitiv și intim cu omul. La Crăciun a doua persoană dumnezeiască își însușește natura omenească pe care, prin înviere și înălțare, o va purta în sânul Dumnezeirii, arătându-ne astfel destinația noastră finală, scopul pentru care am fost creați. De aceea, până când nu vom atinge acel moment, niciodată n-o să ne putem opri ori declara satisfăcuți. Niciodată nu pot spune: realizez asta și gata; fac asta și gata, mă opresc. Noi, oamenii, nu suntem în stare să ne oprim. Pentru că noi nu dorim un ceva. Noi vrem totul. Iar pentru cine are credință, acest “tot” se numește Dumnezeu.

Vă doresc tuturor Crăciun fericit. Vă doresc să priviți acest Copil, Om și Dumnezeu deopotrivă, și să puteți contempla adevăratul nostru chip. Acolo stă motivul creației, direcția prezentului și imaginea viitorul nostru. Vă doresc să nu vă opriți niciodată, neuitând totuși că în orice dorință pe care o exprimăm și-n orice lucru ce-l realizăm, mărturisim că-l vrem de fapt pe Dumnezeul infinit. Inquietum est cor nostrum donec requiescat in te, Domine. Amen.


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/1649/