Start > Ritul latin > Sărbătoarea frumuseții

Sărbătoarea frumuseții

22 September 2006
2,219 afișări

Autor: pr. Raniero Cantalamessa
Traducere: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: ProFamilia.ro
Neprihănita Zămislire

Spunând că Maria este Neprihănita spunem despre ea două lucruri, unul negativ și unul pozitiv: negativ, faptul că a fost zămislită fără de “pata” păcatului strămoșesc; pozitiv, faptul că a venit în lume deja plină de toate harurile. În acest cuvânt se află explicația la tot ceea ce este Maria. Evanghelia sărbătorii subliniază acest lucru făcându-ne să ascultăm din nou cuvântul îngerului: “Bucură-te, tu, cea plină de har, Domnul este cu tine”.

Cuvântul har are două semnificații. Poate să însemne favoare, iertare, amnistie, ca atunci când spunem despre un condamnat la moarte că a obținut har. Dar poate să însemne și frumusețe, fascinație, vrednică de iubire. Lumea de astăzi cunoaște bine acest al doilea sens al harului, mai mult, este singura care îl cunoaște.

Și în Biblie cuvântul har are aceste două semnificații. Indică înainte de toate și mai întâi favoarea divină gratuită și nemeritată, care, în prezența păcatului, se traduce în iertare și milostivire; dar indică și frumusețea care derivă din această favoare divină, ceea ce noi numim starea de har.

În Maria găsim aceste două semnificații ale cuvântului har. Ea este “plină de har”, înainte de toate pentru că a fost obiectul unei favori și al unei alegeri unice, a fost și ea “grațiată”, adică mântuită în mod gratuit de harul lui Cristos. (Ea a fost ferită de păcatul strămoșesc, “în vederea meritelor lui Cristos”!). Dar este “plină de har” și în sensul că alegerea lui Dumnezeu a făcut-o strălucitoare, fără pată, “toată frumoasă”, “tota pulchra“, așa cum cântă Biserica în această sărbătoare.

Dacă Neprihănita Zămislire este sărbătoarea harului și a frumuseții, ea are ceva foarte important să ne spună astăzi. Frumusețea ne atinge pe toți, este una din pârghiile cele mai profunde ale acțiunii umane. Iubirea față de ea ne unește pe toți. Putem să nu fim de acord cu privire la ce anume este frumos, dar toți suntem atrași de frumusețe. “Lumea va fi salvată de către frumusețe”, a spus Dostoevski. Însă, trebuie să mai adăugăm, lumea poate să fie și pierdută de către frumusețe.

De ce, atât de des, frumusețea se transformă într-o capcană mortală și în motiv de delicte și de lacrimi amare? Pentru ce atâtea personificări ale frumuseții, începând de la Elena lui Homer, au fost motivul atâtor dolii și tragedii inumane și atâtor moderne mituri ale frumuseții (ultimul este cel al lui Marilyn Monroe) au sfârșit așa de trist?

Pascal spune că există trei ordine de măreție – sau categorii de valori – în lume: ordinea trupurilor și a lucrurilor materiale, ordinea inteligenței și a geniului și ordinea bunătății sau sănătății. Fac parte din prima ordine forța, bogățiile materiale; fac parte din a doua ordine geniul, știința, arta; fac parte din al treilea nivel bunătatea, sfințenia, harul.

Între fiecare din aceste niveluri și următorul există un salt de calitate destul de infinit. La geniu nu adaugă și nu ia nimic faptul de a fi bogat sau sărac, frumos sau urât; măreția sa se plasează pe un plan diferit și superior. În același mod, la sfânt nu adaugă și nu ia nimic faptul de a fi puternic sau slab, bogat sau sărac, un geniu sau un analfabet: măreția sa se plasează pe un plan diferit și infinit de superior. Compozitorul Gounod spunea că o picătură de sfințenie are valoare mai mare decât un ocean de geniu..

Tot ceea ce Pascal spune despre măreție în general se aplică și la frumusețe. Există trei feluri de frumusețe: frumusețea fizică sau a trupurilor, frumusețea intelectuală sau estetică și frumusețea morală și spirituală. Și aici, între un plan și următorul există un abis.

Frumusețea Mariei Neprihănite se plasează pe al treilea plan, cel al sfințeniei și al harului și, mai mult, constituie, după Cristos, culmea. Este frumusețea interioară, formată din lumină, din armonie, din corespundere perfectă între realitatea și imaginea pe care o avea Dumnezeu când a creat femeia. Este Eva în toată strălucirea și perfecțiunea sa, “noua Evă”.

Poate că noi, creștinii, disprețuim frumusețea sau ne este frică de ea, în sensul obișnuit al termenului? Nicidecum. Cântarea Cântărilor celebrează această frumusețe în mireasă și în mire, cu entuziasm de nedepășit și fără complexe. Și ea este creație a lui Dumnezeu, mai mult, este însăși floarea creației materiale. Însă spunem că ea trebuie să fie mereu o frumusețe “umană” și, de aceea, reflexie a unui suflet și a unui spirit. Nu poate să fie înjosită la rangul de frumusețe doar animală, redusă un simplu stimulent pentru simțuri, la un instrument de seducție, la sex appeal. Ar fi o dezumanizare a ei.

Cu toții putem face ceva pentru a transmite generațiilor care vor veni o lume un pic mai frumoasă și mai curată, alegând măcar bine ceea lăsăm să intre în casa noastră și în inima noastră, prin fereastra ochilor. Ceea ce a fost pentru Maria punctul de plecare în viață este pentru fiecare credincios punctul de sosire. De fapt, și Biserica este chemată să fie într-o zi “fără să aibă vreo pată sau rid sau ceva asemănător, ci să fie sfântă și neprihănită” (Ef 5,27).

Ritul latin