Start > Ritul latin > Cel așteptat: Fiul lui Dumnezeu

Cel așteptat: Fiul lui Dumnezeu

22 September 2006
1,505 afișări

Autor: fr. Enzo Bianchi
Traducere: Cristina Grigore
Copyright: ProFamilia.ro
Duminica I-a din Advent (Anul B)

Astăzi începe timpul Adventului, adică timpul așteptării venirii Domnului în glorie. Nu este un timp de pregătire pentru sărbătoarea Crăciunului, ci de pregătire pentru acel eveniment despre care Isus însuși le-a spus discipolilor săi că este evenimentul definitiv, prin care va fi instaurată definitiv dreptatea și se va împlini Împărăția Cerurilor vestită de El. Strigătul Bisericii în acest timp este acela al Miresei care, împreună cu Spiritul, invocă: “Vino, Doamne Isuse! Marana tha!” (Apocalipsa 22,17.20; 1Corinteni 16,22).

Venirea “zilei Domnului” era deja invocată de credincioșii Israelului, care îi cereau Domnului, Tată și Mântuitor, să se reîntoarcă, adică să își facă simțită prezența și să vină pentru a-i elibera de oprimare și de mizeria păcatului, cu consecințele sale de moarte: “Dacă ai rupe cerurile și te-ai pogorî!» (Isaia 63,19). La rândul lor, creștinii sunt încă așteptare, deși atmosfera de astăzi arată o profundă incapacitate de a aștepta: ei știu însă că așteptarea Domnului este singura importantă, decisivă, și cred cu tărie cuvintele lui despre venirea Fiului omului.

Fiul omului, adică Isus care a venit deja în fragilul trup uman, născut din Maria și mort pe cruce, înviat și care trăiește, va veni în slavă; va veni însă într-un ceas care este ascuns în Dumnezeu, într-un ceas pe care oamenii nu îl așteaptă și despre care nu se gândesc că ar fi posibil. Știu, venirea Fiului omului va fi asemenea catastrofei potopului din timpurile lui Noe, când pământul era plin de violență și oamenii considerau că pot trăi după placul lor, în nedreptate și neînfrânare: deodată, pe neașteptate vine nenorocirea…

Astfel va fi și venirea lui Isus în glorie: mulți, într-adevăr, într-o suficiență oarbă, nu se gândesc și nici nu cred într-o judecată, într-o zi în care va fi împlinirea dreptății și a adevărului pentru toți cei care în istorie au fost oprimați și chinuiți, pentru toate victimele, pentru cei fără glas. Și totuși iată că va veni acea zi, și aceasta este vestea bună, este Evanghelia! Venirea Domnului nu neagă istoria, nu condamnă această omenire, ci vrea să schimbe fața acestei lumi, vrea să răscumpere istoria.

Creștinii sunt chemați așadar la a veghea, pentru că ei sunt ” cei care au iubit arătarea Lui” (2Timotei 4,8), ei știu că dincolo de moarte este viața eternă, viață pururea în Dumnezeu, este sfârșitul păcatului și al răului, sărbătoarea escatologică. Nu pot trăi ca adormiți, într-un trist somnambulism spiritual; trebuie în schimb atenție, vigilență ca tensiune interioară a întregii vieți către scop: întâlnirea cu Domnul care vine.

Iată de ce în scurta parabolă a lui Isus se spune că acesta este timpul în care Domnul este plecat într-o călătorie, lăsându-i fiecăruia îndatorirea proprie, iar portarului pe aceea de a veghea. Când se va întoarce? Seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșului, sau dimineața? La orice oră ar veni, Domnul vrea să fie primit; pentru aceasta trebuie să veghem, însă acest lucru este foarte dificil, și Domnul o știe bine.

Să nu uităm că aceste cuvinte au fost adresate discipolilor, dar tocmai ei, când a venit ceasul crizei, ceasul pătimirii învățătorului și profetului lor, la căderea nopții au adormit în timp ce Isus veghea, apoi în noapte au fugit cu toții lăsându-l pe Isus singur, și până la cântatul cocoșului Petru s-a lepădat de Isus. Și totuși Isus a avut milă de ei toți… Să veghem, așadar, și să fim atenți, amintindu-ne cuvintele lui Ignațiu Siloanul, care, celor ce îl întrebau de ce nu devenise creștin, le răspundea: “Pentru că mi se pare că creștinii nu așteaptă nimic!”

Ritul latin