Start > Ritul latin > Neprihănita Zămislire

Neprihănita Zămislire

25 October 2008
1,376 afișări

Autor: volum colectiv ITRC 2
Copyright: Editura Sapientia
Neprihănita Zămislire

Cu toții am avut sau avem o mamă pământească, pe care o iubim mult, o respectăm și îi dorim tot binele. Însă cu toții avem și o Mamă cerească, pe care nu trebuie să o uităm, dar să o iubim și să o cinstim, pentru că și ea este mama noastră, care ne iubește și ne ocrotește. Ea este Sfânta Fecioară Maria, mama Domnului nostru Isus Cristos. Pe ea o sărbătorim astăzi.

Ne aflăm în mijlocul Adventului, perioadă în care viața noastră spirituală este îndreptată spre pregătirea întâmpinării lui Cristos, care se naște la Betleem, dar trebuie să se nască și în viața noastră. Biserica ne-o prezintă astăzi pe Sfânta Fecioară Maria ca Neprihănit Zămislită, pentru a ne face să înțelegem mai bine venirea pe lume a lui Cristos. El nu a apărut întâmplător, nu a căzut din cer, dar s-a născut dintr-o tânără fecioară, fără pata păcatului, neprihănită. Căci, nici nu se putea altfel. Fiul lui Dumnezeu, pentru a se întrupa, avea nevoie de o mamă care să fie demnă de cel pe care avea să-l poarte în sânul ei. De aceea, Dumnezeu i-a pregătit o astfel de mamă.

Am ascultat în prima lectură relatarea primului păcat comis de om: încălcarea poruncii lui Dumnezeu. Este acel păcat al neascultării pe care îl numim păcat strămoșesc, și care prin Adam a atins întregul neam omenesc. Consecințele acestui păcat sunt: îndepărtarea de Dumnezeu, înclinarea spre rău, truda muncii, chinurile de fiecare zi și, în final, moartea sufletească. Noi înșine am moștenit consecințele acestui păcat și le simțim în viața noastră de fiecare zi.

Omul a preferat să fie în locul lui Dumnezeu, asemenea lui. Cu toate acestea, Dumnezeu nu-l părăsește: condamnă păcatul, introduce pedeapsa, dar promite și un Mântuitor, care să răscumpere întregul univers. Promițând un Răscumpărător îi pregătește și calea, modul în care va veni: prin naștere din fecioară, asumându-și natura umană. Șarpele, adică diavolul, care i-a ademenit pe Adam și Eva, va fi învins tocmai prin realizarea acestei profeții divine: “Dușmănie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul” (Gen 3,15). Textul prezintă prima veste bună. Femeia prezentată aici este Mama Mântuitorului. Biserica a văzut în ea pe Preacurata Fecioară Maria, care va fi colaboratoare alături de Isus, la planul de mântuire. Sfântul Irineu spune că, împreună cu Isus, Maria este “cauză de mântuire pentru neamul omenesc”.

Nașterea Mariei a fost un moment de bucurie, mai ales pentru părinții ei, sfinții Ioachim și Ana, care nu aveau copii. Se pare că zămislirea a avut loc prin intervenție divină, deoarece părinții ei erau înaintați în vârstă și nu mai puteau să aibă copii. Dar ceea ce ne impresionează pe noi astăzi, este faptul că, prin puterea divină, Maria a fost neprihănit zămislită, născută fără pata păcatului strămoșesc, fără nici un păcat. Și astfel a rămas toată viața.

Tradiția ne spune că Preasfânta Fecioară, cu toate că era neprihănită, în copilărie nu a ieșit cu nimic deosebit din comun. Se comporta ca orice tânără din timpul său, îndeplinindu-și datoriile care îi reveneau cu multă sârguință și dragoste. Era poate mai retrasă, pentru că așa cum menționează Sfânta Scriptură, îi plăcea să păstreze toate în inima ei. Dar, mai presus de toate voia să fie mereu în intimitate cu Dumnezeu, căruia dorea să i se ofere cu totul și pentru totdeauna. Această dăruire era susținută și de starea ei de a fi: preacurată. Harul lucra în ea din plin, pentru ca planul lui Dumnezeu de mântuire să poată fi realizat.

De fapt, ne aflăm în fața celui mai extraordinar plan al lui Dumnezeu. Suntem în plin mister. Dumnezeu o ferește pe Maria de pata păcatului, iar ea se păstrează curată și plină de har. Aceasta este starea în care o găsește și îngerul Gabriel: “Bucură-te cea plină de har; Domnul este cu tine” (Lc 1,28). Un salut ceresc care arată modul de a fi al Mariei: plină de har. Maria înțelege acum că Dumnezeu dorește ca ea să fie mamă, mama Fiului său. De aceea răspunsul său este fără rezerve: “Iată slujitoarea Domnului; fie mie după cuvântul tău”. În acest consimțământ constă toată splendoarea Mariei. Acum începe să se realizeze cel mai minunat act al creației lui Dumnezeu: întruparea Fiului său. Și pentru că Maria a iubit fecioria, a dorit să fie fecioară, Dumnezeu i-a păstrat și această dorință: devine mamă și rămâne fecioară.

Din cele spuse, este posibil să ne întrebăm: putea Sfânta Fecioara Maria să-l refuze pe Dumnezeu, putea ea să păcătuiască? Cu siguranță că da. La fel cum a păcătuit Eva, și Maria era liberă să o facă. Însă, ea a înțeles că este o slujitoare a Domnului, și de aceea s-a încredințat cu totul voinței sale. Dacă ne referim la Eva, putem spune că ceea ce a legat ea prin păcatul ei, Maria a dezlegat prin sfințenia și credința ei. Prin Eva a venit păcatul în lume, iar prin Maria a venit viața, a venit Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.

Dogma Neprihănitei Zămisliri a fost proclamată la 8 decembrie 1854, de către Papa Pius al IX-lea, care mărturisește că “Fecioara Maria, încă din primul moment al zămislirii ei, printr-un har și un privilegiu unic al lui Dumnezeu, în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost ferită de orice prihană a păcatului originar” (DS 2803). Observăm că a existat un progres în formarea acestui adevăr de credință, pe care noi îl sărbătorim astăzi. Biserica însă a înțeles și a trăit de-a lungul secolelor acest adevăr: Maria fusese răscumpărată încă de la zămislirea ei. Răscumpărarea ei a fost făcută anticipat, dar tot în vederea meritelor lui Isus.

Mulți dintre noi am auzit de apariția Sfintei Fecioare la Lourdes. Acolo trăia o fetiță cu numele de Bernadeta Soubirous, în vârstă de 14 ani. Era o copilă modestă și retrasă, dar ea a avut privilegiul de a o vedea pe Sfânta Fecioară sub chipul unei Doamne îmbrăcate în alb, încinsă cu o panglică azurie, cu o înfățișare strălucitoare. Maria o va îndemna la rugăciune. Comunitatea fiind sceptică în privința apariției, îi cere Bernadetei să o întrebe pe Doamnă, care îi este numele. “Eu sunt Neprihănită Zămislire” îi răspunde Doamna. Era prima dată când Bernadeta auzea în viața ei aceste cuvinte, și le repeta într-una ca să nu le uite: “Eu sunt Neprihănita Zămislire”. Această minune a avut loc la patru ani după proclamarea dogmei zămislirii fără de păcat strămoșesc a Preasfintei Fecioare. Maria aducea un argument în favoarea acestui adevăr, și cerea tuturor credincioșilor să se roage și să facă pocăință pentru salvarea personală și a întregii lumi.

Această invitație ne este adresată și nouă în ziua de astăzi: să devenim sfinți. Preacurata Maria ne este model. După cum ea, prin viața curată și credința în planul lui Dumnezeu, a contribuit la eliminarea răului și eliberarea omului, și noi avem datoria de a adera la planul lui Dumnezeu de mântuire personală și universală. Să ne dăm tot interesul de a fi sfinți, buni și iubitori. Aceeași invitație ne este adresată și din partea sfântului Paul, care ne îndeamnă să fim fără prihană înaintea lui Dumnezeu, în dragoste. De fapt, scopul nostru este de a trăi ca adevărați fii ai lui Dumnezeu, ceea ce recere o luptă continuă pentru o viață curată.

Iar, dacă suntem fii ai lui Dumnezeu, suntem și fii ai Mariei. Ea este aceea care ne va ajuta să trăim o viață neprihănită, fără păcat. Nu este ușoară o astfel de viață în lumea aceasta, în care experiența păcatului, prezența răului, ne asaltează din toate părțile. Însă să nu uităm că Preacurata Maria ne este mamă. Să alergăm la ea cu încrederea că ne îndreptăm spre o mamă cerească care ne iubește și ne dorește tot binele, și pe care să o rugăm mereu astfel: O, Marie zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la tine, și pentru cei care nu aleargă, dar mai ales pentru dușmanii sfintei Biserici, și pentru toți cei încredințați ție, prin mila lui Dumnezeu.

Adrian BURCĂ

Ritul latin