Predici

Sunt sigur că azi dimineaţă fiecare dintre noi, înainte să se dea jos din pat, s-a gândit la ceva. Unii poate s-au gândit la ceea ce ar putea face în această duminică frumoasă, alţii cum să-şi rezolve problemele în aceste timpuri în care ne descurcăm din ce în ce mai greu. Desigur, toate acestea cer o anumită înţelepciune pentru a fi rezolvate. După cum aţi observat, cuvântul Domnului din duminica aceasta nu ne invită la o astfel de înţelepciune, care ar putea fi rodul explorării ştiinţifice sau al experienţei acumulate de-a lungul timpului, ci se referă la glasul ce vine din interiorul omului, care este un dar al lui Dumnezeu oferit celor care sunt dispuşi să-l asculte.

Acest glas sună ca însăşi vocea lui Dumnezeu care este alături de fiecare dintre credincioşii săi şi care se va întrupa în persoana lui Cristos ce se prezintă ca fiind înţelepciunea Tatălui. Este o înţelepciune ce poate fi descoperită de toţi cei care o caută: “Cine se scoală dis-de-dimineaţă, nu va obosi căutând-o, căci o va găsi şezând la poarta lui. Cine nu se gândeşte decât la ea, dovedeşte o înţelepciune perfectă şi cine sacrifică somnul pentru ea, va fi eliberat de griji. Ea însăşi merge în căutarea celor care sunt vrednici de ea, li se arată cu o faţă surâzătoare pe toate căile lor şi vine în întâmpinarea lor ori de câte ori se gândesc la ea” (Înţ 6, 14-16).

Tot în această perspectivă, a căutării înţelepciunii, psalmistul îşi exprimă dorinţa de a-l vedea pe Dumnezeu, prezent în sanctuarul din Ierusalim: “Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe tine te caut dis-de-dimineaţă. E însetat după tine sufletul meu, ca un pământ însetat şi fără de apă, aşa te-am căutat în sanctuarul tău, ca să contemplu puterea şi slava ta” (Ps 62, 2). Psalmistul scoate în evidenţă, aşadar, căutarea lui Dumnezeu care întrece orice înţelepciune, pentru că el este izvorul înţelepciunii.

Este ceea ce pune în lumină şi evanghelia de astăzi. Rolul înţelepciunii în viaţa omului este prezentat de Isus prin parabola despre cele zece fecioare.

În primplanul parabolei apar fecioarele care au venit să ia parte la nuntă. O parte dintre ele nu şi-au luat destul ulei pentru candelele lor. Timpul trece şi mirele ar trebui să sosească, însă întârzie. Poate vine de undeva din satul vecin, şi durează mai mult până ajunge. Din cauza aşteptării îndelungate fecioarele sunt cuprinse de somn. Când se trezesc, o parte dintre ele îşi dau seama că uleiul din candele e pe terminate. Încearcă să împrumute ulei de la fecioarele înţelepte, însă sunt refuzate de acestea. Acest fapt nu este oare semnul lipsei de iubire, că celelalte tinere nu împart uleiul cu ele? Nicidecum! Mai degrabă este semnul înţelepciunii, pentru că şi candelele lor s-ar stinge şi ar trebui să meargă pe întuneric în întâmpinarea mirelui care ar putea sosi dintr-un moment într-altul.

Această parabolă conţine şi un mesaj escatologic, un îndemn la veghere care se referă la a doua venire a lui Isus. Putem observa cum toate fecioarele sunt invitate la nuntă, aşa cum toţi oamenii sunt invitaţi să locuiască în Împărăţia lui Dumnezeu; însă această invitaţie cere vigilenţă şi pregătire din partea celor invitaţi, pentru că mirele poate să sosească în orice clipă, iar cei care nu sunt pregătiţi vor fi excluşi din sala banchetului. De aceea trebuie să trezim credinţa în noi, pentru că această parabolă nu se adresează doar fariseilor sau cărturarilor, ci nouă, tuturor. Trebuie să ne trezim şi să reaprindem focul credinţei în sufletele noastre; şi nu numai să credem, dar să şi trăim credinţa prin fapte de caritate faţă de semenii noştri. Aceste fapte trebuie să aibă ca scop pe Dumnezeu şi nu bunurile acestui pământ.

Se povesteşte că trei turişti au sosit într-o zi la poarta unui hangiu cerându-i acestuia să-i găzduiască peste noapte. Ei s-au prezentat hangiului ca fiind: Banul, Puterea şi Jocul. După cină hangiul i-a invitat la un joc de cărţi cu un servitor care va purta o mască. Partida s-a încins, însă, încetul cu încetul, au început să piardă, întâi Banul, apoi Puterea. La urmă, Jocul, cu toate tehnicile lui, a pierdut şi el. După ce s-a terminat partida de cărţi, servitorul şi-a dat jos masca. În sală s-a auzit un ţipăt: cei trei turişti priveau cu groază la servitorul care personifica moartea, ce i-a prins într-un ceas în care ei nu se aşteptau. Au pierdut tot ce au strâns în lumea aceasta şi nu mai aveau cu ce să se prezinte înaintea Judecătorului.

Ce vor face acum? Dar ce vom face noi, care putem fi unul dintre aceşti turişti de-a lungul vieţii noastre, al cărei sfârşit nu ştim când va avea loc; de aceea, trebuie să stăm mereu de veghe în aşteptarea venirii Domnului. Lucrurile pământeşti pot să ne influenţeze şi pe noi, şi putem trăi ca şi cum n-ar exista providenţa divină, ca şi cum lui Dumnezeu nu-i pasă de lume şi ajungem până acolo încât să-i negăm chiar existenţa. Începe să ni se epuizeze zelul; candela credinţei noastre încă mai arde, dar cu un foc mic, după care se stinge. S-a terminat uleiul. Toate acestea provin din lâncezeală. Este ca şi cum omul şi-ar agăţa haina în cuier şi nu s-ar mai interesa de ea; apar moliile, îi rod cusăturile, iar când vrea să o îmbrace nu mai e bună de purtat. În ce haine nu intră moliile? În cea pe care o purtăm zi de zi. Şi care credinţă este statornică? Cea pe care o practicăm zi de zi. “Credinţa nu este ultima ştire care astăzi face vâlvă, iar mâine este uitată. Credinţa nu este o învăţătură pe care fiecare o poate adapta la nevoile personale şi potrivit momentului. Nu este o invenţie de-a noastră sau o creaţie a noastră. Credinţa este darul lui Dumnezeu pe care Isus Cristos l-a făcut Bisericii”, afirmă Papa Ioan Paul al II-lea.

Dificultăţi în ceea ce priveşte credinţa apar şi în comunitatea din Tesalonic, unde cazurile de mortalitate au provocat perplexitate în credinţă. Apostolul îşi îndreaptă privirea spre Cristos cel înviat, din care se naşte credinţa şi prin care vor învia toţi cei care au murit. Este indiferent dacă omul este viu sau mort la venirea Domnului, pentru că el va veni pentru toţi. Cum? Când? Toate acestea sunt secundare. Nimeni nu cunoaşte ora.

Iată că şi în duminica aceasta, Cuvântul Domnului este la fel de actual ca şi în celelalte duminici. Exemplul casei construite pe stâncă sau al talanţilor folosiţi după adevărata lor valoare, sunt tot atâtea invitaţii la înţelepciune şi veghere ca şi lecturile zilei de astăzi. Această înţelepciune trebuie să întărească şi să îmbogăţească credinţa noastră care, ajutată de speranţă şi iubire, să facă tot mai prezentă Împărăţia lui Dumnezeu în lume. Nu trebuie să ne sperie problemele acestei lumi trecătoare, dar să fim pregătiţi oricând ca venirea Domnului să nu ne surprindă cu mâinile goale, dar faptele săvârşite de noi să fie dovada aşteptării noastre.

Andrei VARGA

volum colectiv ITRC 2 Ritul latin