Start > Ritul latin > Sfântul Ștefan – primul martir

Sfântul Ștefan – primul martir

25 October 2008
2,363 afișări

Autor: volum colectiv ITRC
Copyright: Editura Sapientia
Sfântul Ștefan

În fiecare an, în sărbătoarea Crăciunului, ascultăm plini de încredere mesajul adresat păstorilor și totodată nouă de către îngeri: Nu vă temeți căci, iată, vă vestesc o bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: “astăzi în cetatea lui David vi s-a născut vouă Mântuitorul, care este Cristos Domnul“.

Venirea pe lume a unui copil reprezintă întotdeauna un motiv de bucurie pentru rude, prieteni și pentru toți cei care află de acest eveniment; cu atât mai mare trebuie să fie și bucuria noastră acum, când suntem marcați de misterul nașterii, nu a unui copil oarecare, ci a însuși Fiului lui Dumnezeu. Și totuși, deși astăzi este a doua zi de Crăciun, sărbătoarea bucuria, textele liturgice pe care tocmai le-am ascultat scot parcă insistent în evidență nu bucurie, dar suferința, prigoana, moarte. Greșește oare Biserica propunând aceste texte, sau vrea cumva să diminueze în noi bucuria Crăciunului?

Nicidecum, căci dacă privim cu ochii credinței, observăm că în spatele acestor fragmente, în aparență aducătoare de tristețe, se ascunde o altă realitate mult mai profundă, și anume, e vorba tot de bucurie, de bucuria unei “nașteri“, însă o naștere pentru cer, naștere pentru viața cea veșnică a Sfântului Ștefan, primul dintre ucenicii lui Cristos, care și-a vărsat sângele pentru credință.

Biserica a introdus în mod intenționat sărbătoarea martiriului Sfântului Ștefan în a doua zi de Crăciun, voind ca prin aceasta să dea un răspuns la unele întrebări destul de importante, cum ar fi aceea referitoare la scopul întrupării, la suferința în viața omului, mai ales a omului nevinovat, și în sfârșit a voit să ofere creștinilor din toate timpurile, în persoana Sfântului Ștefan, un model, o cheie pentru a cuceri viața veșnică.

În ziua de Crăciun am celebrat nașterea în timp a Regelui Veșnic, Cristos; astăzi vedem cum un soldat al său, părăsindu-și trupul, s-a născut pentru vița veșnică. Cristos a venit în lume pentru a o mântui, pentru a redeschide cerurile, iar Sf. Ștefan este primul care dă mărturie despre adevăr: “Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu“.

Fața lui Ștefan iradiază de bucurie și de glorie, deoarece el vede cerul. Sinteza cea mai frumoasă a vieții creștine nu este alta decât aceea de a trăi, a călători pe acest pământ, având însă mereu privirea îndreptată spre cer. Credința creștină nu ne învață să disprețuim realitățile pământești, însă ni le prezintă în adevărata lor lumină, în semnificația lor autentică; ne arată cum trebuie să ne folosim de ele pentru a nu deveni sclavii și servitorii lor, ci stăpâni pe noi înșine și pe sentimentele noastre. Cine privește cerul, ca sfântul Ștefan, nu consideră viața ca supremul bine, dar ca un mijloc pentru a cuceri viața veșnică.

Mărturia dată despre Adevăr a făcut din Sf. Ștefan un erou al lui Cristos, deoarece existau atâția oameni care trăiau în minciună, care încercau să-și înăbușe conștiința proprie când aceasta le dezvăluia adevărul pe care ei nu-l practicau, și iată că Ștefan, care era plin de Duhul Sfânt, nu ezita nici un moment pentru a le proclama acest adevăr. Vocea lui, care era o condamnare pentru ei, a devenit insuportabilă, și astfel ei și-au astupat urechile pentru a nu-l mai auzi și l-au condamnat la moarte.

Câți oameni nu sunt și în zilele noastre, care-și întemeiază viața pe minciună, pe ideologii ateiste și care nu pot suporta adevărul pentru că este contrar trăirii lor. Să luăm spre exemplu societățile comuniste care au încercat să-i ucidă pe toți martorii și propagatorii Adevărului, așa cum s-a întâmplat și la noi în țară prin anii 1950. Însă, așa cum afirmau și Sfinții Părinți ai Bisericii, sângele martirilor este sămânța creștinilor. Cu cât au fost mai mulți cei care și-au vărsat sângele pentru credință, cu atât mai mulți au fost cei care, văzând exemplul lor, au început să creadă în Cristos.

Martirii au înțeles cel mai bine avertismentul dat de Cristos ucenicilor și urmașilor lor: “Cine mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea îngerilor lui Dumnezeu, însă cine mă va tăgădui pe Mine înaintea oamenilor, îl voi tăgădui și eu înaintea îngerilor lui Dumnezeu” (Lc 12,8-9).

De-a lungul istoriei Bisericii au existat mii de persoane care au preferat mai degrabă să moară decât să tăgăduiască Adevărul proclamat de Cristos. Mântuitorul însuși a spus ucenicilor săi: “Adevărul vă va face liberi“. Notează bine vestitul filozof francez Jacques Maritain: “În ziua în care Biserica ar prefera utilul în dauna adevărului, în acea zi, puterile iadului ar birui-o“.

Sărbătoarea Sfântului Ștefan este o prelungire a bucuriei Crăciunului, și totodată confirmarea faptului că venirea pe lume a Mântuitorului transformă într-adevăr inima omului, o face iubitoare, puternică și victorioasă împotriva tuturor ispitelor celui rău. Sf. Ștefan răspunde la ploaia de pietre nu cu ură, dar cu dragoste, cu rugăciune. El a voit să-l imite pe Isus până în ultima clipă, căci la fel ca și Isus, s-a rugat pentru cei care îl ucideau: “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Acesta este poate un eroism mult mai mare decât însăși mărturia dată pentru adevăr. Se depășește strânsoarea ucigașă a răzbunării și să oferi iertare celor care te ucid; nu este acesta actul de iubire supremă, adevărata evanghelie, adevărata veste a bucuriei, mai mult chiar nu este însuși triumful Evangheliei?

Frica de moarte nu-l reduce pe Ștefan la tăcere, căci vedem că el însuși pune mâna pe “piatră” pentru a arunca în dușmani, însă “piatra” sa se numește iertare, rugăciune. Așa i-a învățat Cristos pe ucenicii săi să se răzbune: dușmanii îi lovesc și îi înjură, iar ei le întorc și celălalt obraz și se roagă pentru dușmani.

Viața noastră de fiecare zi este țesută cu un fir roșu care simbolizează suferința. Oricât am încerca să o ocolim, să ne debarasăm de ea, totuși suferința ne urmărește ca o umbră. În Vechiul Testament, evreii îl așteptau pe Mesia tocmai pentru a-i elibera de această suferință pământească, însă Isus vine cu o altă pedagogie. El alege ca instrument pentru a ne mântui tocmai Crucea, suferința și astfel El devine un model pentru noi, pentru modul nostru de a ne comporta în momentele de suferință. Mai mult chiar, Evanghelia de astăzi, este ca un fel de testament pentru ucenicii săi, iar în acest testament Isus nu le lasă palate, comori, aur și altele de felul acesta, ci o suferință sigură pentru Adevăr, suferință însă care dacă este acceptată din iubire, devine cheia pentru viața veșnică: “Veți fi târâți înaintea dregătorilor și a regilor pentru Mine… veți fi urâți de toți pentru numele Meu, dar cine va rămâne statornic până la sfârșit, acela se va mântui”.

După înălțarea sa la ceruri, Isus ne-a lăsat nouă datoria de a îndeplini în lume opera sa, sub călăuzirea Duhului Sfânt. În acest sens, pentru cei care vor să fie creștini adevărați, ucenici ai lui Cristos, este foarte semnificativă rugăciunea unui anonim din secolul al XV -lea: “Cristos nu mai are mâini în această lume, are numai mâinile noastre pentru a îndeplini astăzi operele sale. Cristos nu mai are picioare, are numai picioarele noastre pentru a vizita astăzi oamenii. Cristos nu mai are glas, are nu mai gura noastră pentru a vorbi astăzi despre sine. Cristos nu mai are puterea de a-i călăuzi pe oameni la sine, nu mai are Evanghelii pe care ei să le mai citească. Însă tot ceea ce noi facem cu cuvântul sau cu fapta, reprezintă Evanghelia care se scrie acum”.

Situația în care trăim noi astăzi, nu ne cere să mergem până acolo încât să trebuiască să ne dăm viața pentru credință, totuși, dacă ar exista mai mulți Ștefani, mai mulți oameni care să știe să iubească și să ierte pe aproapele lor, ba mai mult chiar și pe dușmanul lor, n-ar mai fi atâtea războaie în lume, atâtea certuri în familii, atâtea dezbinări și dușmănii de tot felul și într-adevăr ne-am putea bucura cu toții de Vestea cea bună pe care ne-au adus-o îngerii la peștera din Betleem, și pe care Sf. Ștefan a predicat-o până la moarte.

Acesta este pe scurt mesajul pe care ni-l adresează sărbătoarea de astăzi: să știm să acceptăm suferința pentru a o transforma în bucurie, să-l iertăm și să-l iubim pe aproapele nostru, să nu ne rușinăm sau să dăm înapoi când este vorba de a mărturisi Adevărul, iar în toate acestea să fim siguri că Cristos este mereu alături de noi.

Benone Lucaci

Ritul latin