Sfânta Fecioară Maria – Regina Sfântului Rozariu
Autor: volum colectiv ITRC
Copyright: Editura Sapientia
Regina Sfântului Rozariu
Cu toții cred că ați auzit de aparițiile sfintei Fecioare de la Medjugorje din fosta Iugoslavie. Deși nu au fost autentificate de Biserică, totuși credincioșii merg în număr foarte mare în acest loc devenit de acum loc de pelerinaj. Într-una din aceste apariții Sf. Fecioară a adresat unuia dintre vizionari aceste cuvinte: “Vă voi descoperi acum o taină spirituală: dacă vreți să fiți mai puternici decât răul din lume, atunci deschideți-vă conștiința adică rugați-vă dimineața suficient, citiți un fragment din Evanghelie, sădiți Cuvântul divin în inimile voastre și faceți-l să răsune în voi pe tot parcursul zilei mai ales în timpul încercărilor; în felul acesta veți fi tot mai puternici“.
Din acest text ne dăm seama de importanța rugăciunii în viața unui creștin iar sărbătoarea de azi pune în prim plan foarte bine această realitate prin Sf. Rozariu, rugăciune atât de cunoscută între creștini. Când a apărut în secolul XIII, se numea Psaltirea Maicii Domnului și era rugăciunea poporului compusă din trei serii a câte 50 de Bucură-te Marie fiecare. Era ca o compensație față de cler și călugări care știau carte și se rugau la oficiul divin (Breviar) cei 150 de psalmi ai lui David. Numele de rozariu i s-a dat mai târziu evocând coroana de roze, de trandafiri pe ca mulți pictori în tablourile lor o așezau pe capul fericiților din cer. În sec. XV la fiecare decadă s-a intercalat câte un mister din viața lui Isus sau a Maicii sale sfinte. În calendar această sărbătoare a apărut în anul 1517 cu ocazia luptei de la Lepanto când creștinii susținuți de rugăciunea rozariului i-au învins pe turci iar papa Pius V în semn de recunoștință față de Sf.Fecioară care i-a ajutat pe creștini, a fixat această sărbătoare. Așadar sărbătoarea de astăzi are în centru rugăciunea sfântului Rozariu; dar nu numai atât: sărbătoarea de astăzi o așează în centrul rugăciunii pe Maria care devine regina Sfântului Rozariu.
Într-adevăr Maria este regina Sf. Rozariu, este regina rugăciunii pentru că ea nu s-a clintit nici o clipă de pe calea rugăciunii, a rămas totdeauna în relație cu Dumnezeu din clipa zămislirii sale neprihănite și până la înălțarea sa cu trupul și sufletul la cer. Maria este ființa care a trăit și trăiește cel mai profund și curat relația cu Dumnezeu. Ea este creatura pe care Dumnezeu a ales-o să participe în mod deosebit la planul mântuirii. Astăzi prin această sărbătoare Sf.Fecioară ne explică și nouă acest plan de mântuire căci misterele Sf. Rozariu nu sunt altceva decât amintirea etapelor răscumpărării omului prin Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu. La evanghelie am ascultat una dintre aceste etape și anume vestirea arhanghelului Gabriel făcută Fecioarei Maria cu privire la faptul că a fost aleasă ca mamă a lui Dumnezeu. Această etapă este prima în care intră în centrul atenției Sf. Fecioară și putem spune că Maria a intrat cu brio în istoria mântuirii pentru că a acceptat voința lui Dumnezeu deși nu o înțelegea prea bine. Astfel Maria devine noua Evă care dezleagă prin ascultarea ei nodul făcut de prima Evă prin neascultare. Maria devine mama noului Adam care este Cristos și care tot prin ascultare a răscumpărat greșeala primului Adam. Așadar Maria devine colaboratoare la planul mântuirii, devine corăscumpărătoare. Din această cauză primele cinci mistere din rozariu au o nuanță de bucurie, în ele simțindu-se acea bucurie interioară pe care fiecare om o trăiește atunci când cu credință și iubire îl alege pe Dumnezeu și refuză cu eroism păcatul.
Dar cu toții știm că viața nu înseamnă numai bucurie și bună dispoziție. Viața are și aspectele ei dureroase: suferințe, încercări, situații de nesiguranță și nehotărâre. Dumnezeu însă nu ne părăsește niciodată. El nu rămâne dator niciodată și în momentele cele mai grele ne ajută cel mai mult, este alături de noi cel mai mult. Misterele de durere care amintesc suferințele, patima și moartea lui Isus ne demonstrează din plin această ocrotire permanentă a lui Dumnezeu. În seara când trebuia să fie trădat Isus, știm că a mers în grădina măslinilor și s-a rugat profund . Dumnezeu l-a întărit și astfel a putut îndeplini pănâ la capăt planul său de mântuire. Sf. Fecioară și în aceste momente grele a fost alături de Isus prin rugăciune. Credința ei a rămas nezdruncinată și din această cauză tradiția îi dedică ziua de sâmbătă fiindcă în această zi Cristos a stat în mormânt iar credința și speranța ucenicilor că va învia era aproape nulă. Sf. Fecioară însă a rămas credincioasă până la capăt, ea știa și credea cu tărie că Isus va învia.
Alături de misterele de bucurie și durere, și misterele de slavă amintesc momente centrale din istoria mântuirii. Aceste mistere de fapt ne indică locul spre care trebuie să tindem, ne indică patria cerească spre care aspiră sufletul omului. Sf. Irineu spunea: “Visio Dei vita hominis est ” adică viața omului este vederea lui Dumnezeu. Într-adevăr omul pe acest pământ este în trecere, el nu este stabil, sufletul său nu se va odihni deplin decât în Dumnezeu. Și cum poate ajunge la acest Dumnezeu? Prin credința în Isus Cristos care a învins păcatul prin patima, moartea și învierea sa. Omul este mântuit încă din această viață participând cu credință vie la jertfa Sfintei Liturghii care nu este altceva decât memorialul jertfei lui Cristos adică purtare în realitate a unicului sacrificiu de pe Calvar îndeplinit odată pentru totdeauna de Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu. Misterele de slavă așadar ne revelează viața viitoare, viața lui Dumnezeu iar ca exemplu de trăire a acestei vieți ne este dată tot Sf.Fecioară care a fost înălțată cu trupul și sufletul la cer. Da iubiți credincioși, cu trupul și sufletul, deci nu numai cu sufletul. Acest lucru ne demonstrează perfecțiunea Mariei care se observa și din faptele ei vizibile ce presupunea existența trupului. Trupul de aceea nu trebuie să-l considerăm numai un simplu instrument care de cele mai multe ori ne duce la păcat. Trupul trebuie și el mântuit împreună cu sufletul pentru că trupul și sufletul formează persoana umană, persoana întreagă pentru care a murit Cristos.
Sf. Fecioară a fost perfectă atât cu sufletul cât și cu trupul și de aceea a meritat să fie încoronată ca regină a universului iar sărbătoarea de astăzi îi acordă acest titlu și cu privire la Sf. Rozariu. Așadar Maria ne însoțește pe drumul rugăciunii noastre în care medităm etapele răscumpărării omului, etape la care de altfel a colaborat și ea. Sf. Rozariu devine astfel o rugăciune în care Maria ne însoțește permanent cu mijlocirea ei de mamă după cum am auzit și în prima lectură de astăzi unde Maria stătea în rugăciune împreună cu apostolii. Rozariul este rugăciunea predilectă a Sf. Fecioare. În aparițiile sale deseori este cu rozariul în mână. Prin el ne îndeamnă să ne rugăm, să ne rugăm mult pentru ca satana să nu ne învingă. Sf. Rozariu ne face să creștem în credință, speranță dar mai ales în iubire. Iubirea este virtutea care o caracterizează în mod deosebit pe Sf. Fecioară. Din iubire a acceptat voința lui Dumnezeu și tot din iubire deseori intervine la Dumnezeu în favoarea oamenilor. Exemplul ei de iubire și dăruire trebuie să ne facă și pe noi să creștem iubire până în ultima clipă, pănă vom fi în fața lui Dumnezeu care ne va judeca în funcție de gradul de iubire pe care-l vom avea în clipa morții.
Meditând cu atenție și credință fiecare mister participăm la viața lui Dumnezeu, și având-o pe Sf. Fecioară ca mijlocitoare, încrederea noastră, bucuria și speranța noastră nu pot fi decât depline. Maria mijlocește necontenit și de aceea și noi s-o rugăm necontenit pentru că, după cum spunea Sf. Francisc de Sales “De Maria numquam satis ” adică de Maria niciodată nu trebuie să ne săturăm. Alături de ea, rugându-ne adesea Sf. Rozariu, să parcurgem cu bucurie această vale de lacrimi de pe pământ pentru a ne bucura odată în veșnicie de viața deplină în Dumnezeu.
Eusebiu Cozma