Biserica în înţelepciunea ei a ştiut să acorde atenţia cuvenită persoanelor care au marcat viaţa ei în decursul istoriei. Astfel în calendarul Bisericii Romano-Catolice întâlnim numai trei sărbători care se referă la naşterea uneia dintre aceste persoane. În ordine cronologică aceste sărbători urmează astfel: Naşterea Sfintei Fecioare Maria, Naşterea lui Ioan Botezătorul şi Naşterea Domnului Nostru Isus Cristos.

Dacă pentru crearea universului au fost suficiente cuvântul creatorului şi voinţa sa liberă, pentru recreearea lui, adică pentru răscumpărarea lui, iubirea veşnică a Tatălui a rânduit întruparea, moartea şi învierea lui Isus Cristos – Cuvântul veşnic şi, fiindcă prima “prăpastie” dintre Dumnezeu şi om, o săpase o femeie, Eva prin neascultarea ei, se cuvenea ca restabilirea armoniei dintre Dumnezeu şi om să fie părtaşă şi o femeie, o nouă Evă, care prin contrast cu cea veche trebuia să fie nepătată, preasfântă, demnă de Fiul lui Dumnezeu pe care avea să-l nască. Sfântul Irineu, vorbind despre neascultarea Evei, afirmă că: “ea a fost vindecată prin ascultarea Mariei şi din această acţiune rezultă că ea este cauză de mântuire pentru ea şi pentru neamul omenesc”. Această femeie aleasă în acest scop, este Preacurata Fecioară Maria a cărei naştere o sărbătorim astăzi.

Ziua de naştere a Sfintei Fecioare Maria este o zi de deplină bucurie, bucurie pentru locuitorii cerului şi ai pământului. De aceea în această mare sărbătoare Biserica i se adresează în rugăciunea de la începutul Sfintei Liturghiei cu aceste cuvinte: “Naşterea ta, o Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, bucurie a vestit lumii întregi, căci din tine s-a născut Soarele dreptăţii, Cristos Domnul”.

Se bucură părinţii ei care atât de mult îşi doriseră un copil. Sfântul Ioan Damascenul le aduce complimente, adresându-le aceste cuvinte: “Ioachim şi Ana soţi binecuvântaţi! Lumea întreagă vă rămâne îndatorată, căci datorită vouă ea a putut să ofere Creatorului cel mai frumos dar şi anume o mamă vrednică de cinste, singura vrednică de cel care a creat-o”. Se bucură întreg pământul, căci naşterea Sfintei Fecioare Maria prevesteşte ceasul apropiatei eliberări. Se pleacă astăzi peste leagănul Mariei şi se bucură însăşi Sfânta Treime: Tatăl îşi vede în acest prunc capodopera mâinilor sale; Fiul îşi priveşte mama, iar Sfântul Duh îşi admiră mireasa.

Celebrul poet italian Dante Alighieri în renumita sa operă Divina Comedie în capitolul Paradisul (XXIII, 127-129) descrie într-un stil ce îi este specific entuziasmul cu care îngerii şi sfinţii cântă fericiţi la naşterea Mariei: “Bucură-te Regina Cerului!”

Iată întregul univers se bucură şi cântă la această mare sărbătoare şi împreună cu însuşi Creatorul contemplă cea mai frumoasă creatură din univers. Dar dacă îngerii şi sfinţii, chiar Sfânta Treime se bucură la naşterea ei, care este atitudinea noastră? Să adorăm negrăitele desfătări ce le-a avut Sfânta Treime la naşterea ei fericită. Această naştere nu a fost ca a celorlalţi copii. Aceştia vin în lume ca păcătoşi şi duşmani ai lui Dumnezeu, şi e necesar ca apa botezului să-i purifice de păcatul strămoşesc cu care se nasc, însă Sfânta Fecioară s-a născut fără acest păcat deoarece este privilegiata lui Dumnezeu. Sigur, unii sau alţii ar putea obiecta: înălţimea calităţilor ei ne îndepărtează de dânsa. Cum putem noi sărmani păcătoşi să ne apropiem de cea care este privilegiata lui Dumnezeu, de cea care în întregul pelerinaj al vieţii ei pământeşti a exercitat atât de perfect toate virtuţile, dând dovadă de cea mai mare puritate, umilinţă, răbdare, iubire, şi mai ales ascultare faţă de Dumnezeu, dintre toate creaturile raţionale?! Însă a o considera pe Sfânta Fecioară ca inaccesibilă şi excepţională în calităţile ei numeroase ne-ar putea face să ne simţim dispensaţi în a o imita. Ea este aleasa lui Dumnezeu, dar simultan este exemplu demn de urmat pentru noi creştinii. Într-adevăr a fi conceput fără păcat este un privilegiu unic. Sfânta Fecioară Maria încă de la zămislire este deja botezată prin acţiunea Duhului Sfânt. Dar, oare, noi creştinii nu am fost botezaţi imediat după naştere? Nu am primit noi, oare, harul sfinţitor? Ea s-a născut fără păcatul originar, dar noi după Botez n-am fost, oare, purificaţi de acest păcat? De aceea nu există motive să ne simţim dispensaţi în a o imita.

Naşterea sfintei Fecioare Maria este un eveniment ce nu poate fi trecut fără observaţie. Ea semnifică vestea cea bună adusă întregii Biserici. Dar precum aurora vesteşte ziua ce urmează, tot astfel naşterea Sfintei Fecioare a vestit şi a inaugurat viaţa preasfântă a ei, viaţa şi mai minunată a lui Isus şi viaţa Bisericii care este extensiunea misterioasă a aceleia a lui Isus, după cum ne învaţă Conciliul Vatican al II-lea în Constituţia Dogmatică despre Biserică, Lumen Gentium.

Noi cunoaştem toate particularităţile vieţii ei din meditarea misterelor mântuirii pe care le sărbătorim în timpul anului liturgic. Cuvintele rostite de sfânta Fecioară ne dau posibilitatea să pătrundem în sanctuarul sufletului ei şi să admirăm frumuseţi incomparabile. Dar aceste frumuseţi supranaturale care au strălucit în viaţa ei, nu a fost altceva decât expansiunea comorilor de haruri şi de sfinţenie ce le-a avut deja la naşterea ei. Misterul naşterii ei care, în ordinea naturii, a fost primul dintre misterele vieţii exterioare ale Mariei, a fost aşadar preludiul şi anunţul tuturor celorlalte mistere, conţinându-le precum sămânţa plantei conţine însăşi planta ce va răsări din ea.

Fiind preludiul vieţii lui Isus, naşterea Sfintei Fecioare a fost în acelaşi timp aurora unei zile mai frumoase şi mai strălucite. De fapt, în timp ce începe viaţa unei sublime regine, de asemenea începe şi viaţa Cuvântului întrupat care se va naşte din ea. Până la venirea lui Isus în lume, toate evenimentele biblice legate de naşterea Mântuitorului erau “pregătire” şi “vestire” ale venirii sale între noi. Maria a fost ultima şi excelenta pregătire şi anunţul cel mai sfânt al venirii lui Mesia. Cuvântul lui Dumnezeu înainte de a ne vizita în surghiunul nostru pământesc îşi alege un tabernacol pe care îl sfinţeşte şi îl împodobeşte. Iată, Maria, ca un tron sublim figurat în acela pe care l-a construit regele Solomon în măreţul templu zidit lui Dumnezeu, a fost scutită de orice păcat, îmbrăcată în sfinţenie şi îmbogăţită cu toate harurile. Naşterea Sfintei Fecioare Maria a însemnat şi începutul mântuirii noastre. Iată de ce sărbătoarea de astăzi este o zi de bucurie. Desigur, nu de intensitatea bucuriei sfinte ce caracterizează sărbătoarea naşterii lui Cristos, dar o bucurie ce trebuie să ne cuprindă la anunţul apropiatei împliniri a acestui fericit mister.

Naşterea Sfintei Fecioare Maria este în acelaşi timp anunţul şi începutul vieţii Bisericii în care noi suntem încorporaţi prin sacramentul Botezului. Naşterea ei este începutul şi anunţul împărăţiei harului. Sfinţenia cu care se îmbracă sufletul ei, este rodul harului. Ea însăşi este model de perfecţiune după care se vor forma aleşii lui Dumnezeu. În calitate de fii ai Sfintei Fecioare Maria să mergem şi noi pe urma sa. Janez Jenko, un teolog ceh în cartea sa intitulată “Maria şi timpul nostru”, relatând despre primul preşedinte al S.U.A., George Washington, spune că avea lângă patul său o imagine a Maicii Domnului. Un profesor, bun creştin venind în vizită şi văzând acea imagine a exclamat: “Credeam că sunteţi protestant!” Preşedintele îi răspunse: “Sunt, dar cum poţi să iubeşti Fiul, să-l cinsteşti, dacă nu o iubeşti pe Mama sa?”

În faţa unei astfel de persoane nobile nu ne rămâne altceva de făcut decât să o contemplăm pe Maria în misterul lui Cristos şi al Bisericii. Sfântul Părinte Papa Ioan al XXIII-lea, care a pregătit lucrările de deschidere ale Conciliului al II-lea din Vatican, a încredinţat această importantă lucrare de reformă a Bisericii, ocrotirii sfintei Fecioare Maria. Acest Conciliu ne învaţă că Mama lui Dumnezeu şi mama noastră este cu totul orientată spre Cristos, cu totul relativă, dependentă, şi subordonată misterului său. Dar care este semnificaţia acestor cuvinte: “cu totul relativă, dependentă şi subordonată misterului lui Cristos?” Maria, ca simplă creatură ieşită din mâinile celui Preaînalt comparată cu această infinită Maiestate, este o fiinţă relativă care îşi are existenţa de la Creator ca oricare altă creatură. Numai Dumnezeu este Cel care este, adică Cel care există prin sine. Cu toate acestea din condescendenţa lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria este membru eminent şi mijlocitoare prin execelenţă a poporului lui Dumnezeu. De aceea astăzi, în sărbătoarea naşterii ei, să cerem mijlocirea ei la Fiul său Isus Cristos pentru ca El să ne ofere harul necesar de a putea păşi pe urmele ei şi, atraşi fiind de parfumul virtuţilor sale, să nu încetăm a o iubi şi a o preamări împreună cu întregul cor al îngerilor şi al sfinţilor. Să reînnoim respectul, iubirea şi încrederea ce trebuie să o avem faţă de Sfânta Fecioară.

Mihai DIAC