Start > Ritul bizantin > Sfinții Petru și Pavel

Sfinții Petru și Pavel

20 June 2008
2,886 afișări

Autor: pr. Ion Cârciuleanu
Copyright: ADMD.info
Sfinții apostoli Petru și Pavel

Biserica noastră prăznuiește la 29 iunie două nume a căror rezonanță este mai puternică decât a tuturor celorlalte nume înscrise în calendarul sfințeniei creștine. Îi prăznuiește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, care de drept cuvânt, au fost socotiți ocârmuitori neegalați ai credinței și evlaviei credincioșilor din toate timpurile și stâlpi ai Bisericii.

Este semnificativ faptul de a se fi rânduit pomenirea lor împreună. Biserica a vrut să arate, astfel, că ei au alcătuit întotdeauna o unitate desăvârșită, dedicându-se neabătut aceleiași slujiri și că în chip arbitrar au încercat unii să-i înfățișeze separați și pe poziții contrare. Spunând aceasta, ne gândim la perioada primară a creștinismului, la creștinii din Corint, care nu s-au dovedit nici ei să prețuiască bogăția nesfârșită a darurilor izvorâte din jertfa lui Hristos, din care împărtășindu-se, să trăiască viață liniștită de comuniune, ci se tulburau pentru felurite pricini și se împărțeau întreolaltă, numindu-se unii ai lui Pavel, fiindcă el i-a adus la credință, iar alții ai lui Petru, deoarece îl socoteau pe acesta cu mai mare autoritate în rândul ucenicilor Domnului. În sfârșit, ne gândim și la timpurile mai târzii ale istoriei creștinismului, când unii conducători bisericești au făcut din Sf. Petru nu numai primul între cei doisprezece Apostoli, ci și locțiitor al lui Hristos pe pământ și când unii reprezentanți ai unor pretinse școli creștine l-au declarat pe Sfântul Apostol Pavel întemeietorul de fapt al religiei creștine, Domnul Isus Hristos rămânând pe planul doi.

Lipsa de adevăr, de temei și caracterul exagerat al unor astfel de atitudini față de acești doi mari Apostoli ai Domnului Hristos se desprinde din spusele Sf. Apostol Pavel, care zice: “Așa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos și ca iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu ” (I Corinteni 4, 1). Într-adevăr așa au fost și așa trebuie socotiți Sf. Apostoli Petru și Pavel: slujitori ai lui Hristos și iconomi ai Tainelor divine. Pe Domnul Isus Hristos L-au slujit ei “cu timp și fără timp” (II Timotei 4, 2), cu tot zelul și dăruirea de care au fost în stare. L-au slujit cu inima lor, în care nu s-a sălășluit niciodată deșertăciunea, ci numai simțămintele cele mai calde și mai puternice pentru binele și mântuirea altora. L-au slujit cu gura lor, din care n-au ieșit cuvinte de hulă și necinstite, ci binecuvântare și îndemn încurajator spre mai bine. L-au slujit deci, am putea spune, cu viața lor întreagă: cu sufletul lor curat, dar și cu trupul lor, pe care l-au încovoiat și l-au supus la tot felul de lipsuri și încercări pentru Evanghelie. Atât de mult L-au slujit pe Domnul, încât s-au simțit îndreptățiți să zică: “N-am ținut seama de nimic, nici n-am pus vreun preț pe viața noastră, numai ca să împlinim calea noastră și slujba pe care am luat-o de la Domnul Isus, de a mărturisi Evanghelia Harului lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 20, 24).

Dar nu numai cu viață, ci și cu moartea lor L-au slujit pe Mântuitorul, căci nici unul dintre sfinți n-au împlinit poate mai desăvârșit ca ei cuvintele rostite de Domnul: “Dragoste mai mare decât aceasta nu poate exista, ca cineva să-și pună viața pentru prietenul său” (Ioan 15, 13). Prin moarte ei au pecetluit toată strădania vieții lor închinată Domnului Hristos, dovedind că sunt prieteni și împlinitori ai cuvântului Său.

Slujindu-L pe Isus Hristos, Sfinții Apostoli pe care îi prăznuim azi, i-au slujit și pe semenii lor față de care s-au socotit tot atât de îndatorați ca față de Domnul și Stăpânul vieții lor. Cât de minunat este exemplul lor de slujire și dăruire față de semeni! “Mai presus de orice, i-au slujit pe aceștia împărtășindu-le adevărul descoperit de Dumnezeu, adevăr care oferă celor ce-l cunosc slobozenie” (Ioan 8, 32).

Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost făpturi ca și noi.

Dumnezeiescul Har însă, “care pe cele slabe le întărește și pe cele cu lipsă le împlinește”, conlucrând cu voința și cu ființa lor, i-a făcut pe unul “piatră” a credinței, iar pe celălalt “vas ales”. Deși purtau chipul lui Adam, s-au înnoit după chipul lui Hristos, pe Care L-au predicat cu atâta tărie, încât au reușit să zguduie din temelii și să doboare credințe și orânduiri ce stăpâneau de veacuri.

Sfântul Apostol Petru L-a cunoscut pe Domnul pe malurile Mării Galileene. Auzind chemarea lui Isus, a părăsit toate: mreje, părinți, femeie, casă și masă și s-a dus după Cel care L-a ales.

Vreme de peste trei ani de zile Petru L-a însoțit pe Domnul pretutindeni. Prin cetăți și pe mare, printre holdele Galileei și în arșița pustie, în Ierusalim și pe Tabor, în zilele senine și în cele de furtună și suferință amară, Petru a fost martorul tuturor cuvintelor, minunilor și al faptelor Învățătorului dumnezeiesc.

Când Isus a întrebat pe ucenicii Săi ce cred despre El, în numele tuturor Petru a mărturisit că Isus este Însuși “Fiul lui Dumnezeu Cel viu”. Pe Tabor L-a văzut pe Domnul în toată strălucirea Lui dumnezeiască. Ochii săi trupești nu au putut să suporte atunci puterea acestei străluciri, iar graiul său de om nu a putut reda dulceața slavei în care a fost învăluit, decât cu dorința ca acele clipe de bucurie să nu se mai sfârșească în veac: “Doamne, bine este nouă să fim aici” (Matei 17, 4). După Învierea Domnului din morți, când Petru Îl vede biruitor al morții, înviat “precum a zis mai înainte”, nu rămâne acel Simon, care în curtea lui Caiafa a zis: “Nu cunosc pe acest om”, ci devine acea “piatră” pe care puterile întunericului nu o vor mai putea clinti din credință. Iar după pogorârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, toată firea lui omenească s-a schimbat, s-a înnoit, s-a înălțat. El devine un om nou, adevărat apostol și stâlp neclintit al Bisericii. De acum Petru devine piatră vie pe care se zidește Biserica Fiului lui Dumnezeu.

Transformat în credincios martor al dumnezeirii lui Hristos, predică Evanghelia între iudei și cuvântul său e plin de putere, pentru că, după cum însuși spune: “V-am adus la cunoștință puterea Domnului nostru Isus Hristos, nu luându-ne după basme meșteșugite, ci pentru că am văzut mărirea cu ochii noștri” (II Petru 1, 15) și “suntem martori” ai Învierii Lui din morți (Faptele Apostolilor 2, 32).

După un timp, apostolul iese din hotarele }ării Sfinte și se duce de predică în Galatia, Pont, Capadocia, Bitinia și Roma. Peste tot întemeiază biserici, învață, mângâie, întărește credința și nădejdea primilor creștini.

Apostolul Petru și-a încheiat activitatea și viața în Roma, în anul 67, 29 iunie. El a primit moartea de mucenic în timpul persecuției dezlănțuite de crudul împărat Nero. Pe Colina Vaticanului, unde astăzi se înalță strălucita biserică ce-i poartă numele, Apostolul Petru a fost răstignit cu capul în jos, pecetluind astfel cu sângele său credința și dragostea sa față de Domnul Isus Hristos.

Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei. Din tinerețe s-a dedicat studiului legii mozaice, pregătindu-se a deveni un “rabi”, un învățător al legii.

Ucenic al învățătorului Gamaliil, a ajuns unul din cei mai buni cunoscători și apărători ai religiei mozaice. Nu L-a cunoscut pe Domnul Isus în viața Lui pământească. Iar când el a auzit de învățătura nouă a lui Isus Hristos, s-a făcut unul din cei mai înverșunați prigonitori ai Evangheliei. Era pe deplin convins că Isus nu putea fi decât om. Și numai Om! Într-o zi, pe când Saul mergea spre Damasc, spre a persecuta Biserica lui Hristos, un glas din ceruri i-a grăit: “Saule, Saule, de ce Mă prigonești?” (Faptele Apostolilor 26, 14).

Saul care se va numi de acum Pavel, L-a cunoscut atunci pe Isus nu ca Om, ci ca Fiu al lui Dumnezeu. L-a văzut în plină amiază ca pe o “lumină din cer, mai puternică decât strălucirea soarelui” și I-a auzit glasul, zicându-i: “Eu sunt Isus, pe Care tu Îl prigonești”. “Spre aceasta M-am arătat ție: ca să te rânduiesc slujitor și martor al celor ce ai văzut, și al celor pentru care va fi să mă arăt ție” (Faptele Apostolilor 26, 15-16).

Din prigonitorul acela groaznic, Mântuitorul a binevoit să facă “un vas ales să-i ducă numele înaintea neamurilor, a împăraților, a fiilor lui Israel” (Faptele Apostolilor 9, 15).

Saul s-a cutremurat la vedenia minunată de pe drumul Damascului. Ascultat glasul lui Isus, s-a dus în cetate, s-a botezat și după un timp de post și rugăciune, renăscutul Pavel a început să “propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu”. De atunci înainte până la moarte, asta i-a fost misiunea, bucuria și crucea: să predice credința și să fie un rob al lui Isus Hristos.

Niciodată nimeni nu va putea istorisi și nu va putea preamări după cuviință munca și osteneala, jertfele și patimile acestui vestitor al Evangheliei, darurile și puterile lui. “Faptele marelui apostol depășesc orice cuvânt” zice Sf. Ioan Gură de Aur.

Într-adevăr, în orice latură am privi chipul Sf. Apostol Pavel, îl vom găsi plin de strălucire. Cu privire la lucrarea sa între neamuri, după cum însuși mărturisește, el “a ostenit mai mult decât toți” (I Corinteni 15, 10).

Răspândirea creștinismului în Asia Mică și în Europa de sud-est, lui i se datorează în cea mai mare parte. Este socotit ca un înger pământesc trimis pentru a descoperi lumii tainele cele ascunse ale Evangheliei lui Hristos.

Cu privire la știința marelui Pavel ne stau mărturie Epistolele sale care alcătuiesc un adevărat cod și tezaur al vieții lui Hristos.

Nimeni din învățații creștini n-a vorbit și n-a scris mai clar și mai adânc ca Apostolul despre mântuirea prin credință, despre Sfintele taine, despre lucrarea în Biserică a preoților și a episcopilor, despre datoriile soților, ale copiilor, ale supușilor, ale stăpânilor, despre îndurarea suferințelor, despre viața cea de dincolo de moarte.

“E soarele nostru comun” zice despre dânsul Sf. Dionisie Areopagitul, iar Sf. Ieronim mărturisea: “De câte ori îl citesc, mi se pare că aud tunete, nu cuvinte”.

“Precum întunericul este alungat de razele soarelui ce răsare, iar fiarele și hoții se ascund, așa prin predica tunătoare a lui Pavel rătăcirile au fost alungate, adevărul descoperit, idolatriile, bețiile, adulterele și alte lucruri dezgustătoare s-au desfăcut și s-au nimicit” (Sf. Ioan Gură de Aur).

Cu o putere sfântă Epistolele Sf. Apostol Pavel întăresc Biserica din toate timpurile și din toate părțile lumii. De vom privi viața apostolului neamurilor, vom vedea în ea oglinda strălucită a tuturor virtuților creștine, virtuți înălțate la culmea desăvârșirii.

Era smerit, încât se socotea cel dintâi dintre păcătoși și cel mai mic dintre apostoli. Era așa de răbdător la necazuri, încât socotea suferințele ca un câștig, ca o mare bucurie. Era așa de mult stăpânit de duhul lepădării de sine, încât nu vroia să cunoască nici una din plăcerile deșarte ale acestei lumi. “Mă port aspru cu trupul meu și-l strunesc” (I Corinteni 9, 27).

Cu privire la dragostea de oameni, Pavel s-a făcut robul tuturor ca pe toți să-i câștige pentru Hristos. Până și pe vrăjmașii săi iudei care-l prigoneau, îi iubea în așa măsură, încât dorea ca el însuși să meargă în iad și să fie dat muncii de veci, numai ca aceia să se mântuiască.

Dragostea față de Hristos era atât de mare încât zicea: “Cine ne va despărți de dragostea lui Hristos? Necazurile sau strâmtoarea, prigoana sau foamea, primejdia sau sabia? Eu sunt încredințat că nici viața, nici moartea, nici îngerii, nici o putere, nici o făptură nu vor fi în stare să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu” (Romani 8, 38-39).

Strălucind prin astfel de virtuți, Apostolul Pavel a săvârșit multe și mari minuni. El a avut darul vorbirii în limbi, al proorociei, al vindecării de boli. El a înviat din morți pe tânărul Gutih din Troia, a fost răpit cu duhul până în al treilea cer și a văzut frumusețea Raiului înainte de moarte. Pavel a băut până la fund paharul tuturor necazurilor și al amărăciunilor. “Fost-am în osteneli, în temnițe, bătut cu nuiele, împroșcat cu pietre…” (II Corinteni 11, 23-25). Iar sfârșitul său a fost moarte martirică în aceeași zi cu a Sf. Apostol Petru – anul 67, 29 iunie – sub același împărat Nero, fiind decapitat la marginea Romei pe drumul ce duce din cetate spre mare.

Sărbătorind astăzi moartea mucenicească a Sf. Apostoli Petru și Pavel, când au primit de la Hristos “cununile măririi celei nemuritoare”, vin astăzi să ne reamintească adevărul pentru care s-au jertfit, să mărturisească a lor nezdruncinată credință că Hristos este Dumnezeu, să ne lumineze inima și mintea. Ei cer lumii de azi să vină la Hristos spre izbăvirea noastră, cer creștinilor să creadă în Hristos, să umble cu lumina Lui și să facă voia Lui.

Azi, toate bisericile creștine cinstesc amintirea Sf. Apostoli Petru și Pavel, căci în sfânta Biserică sunt ca niște luminători ai lumii, binevestitori ai credinței celei adevărate, tâlcuitorii învățăturilor evanghelice, stâlpii Bisericii creștine.

Să ne îndreptăm sufletele către ei și să-i rugăm: “Sfinților Apostoli ai lui Hristos, ajutați credința sufletului nostru în lupta vieții, pentru binele nostru și al neamului creștinesc și cereți iertare de păcate celor ce serbează cu dragoste pomenirea voastră”. Amin.

Text preluat de pe ADMD.info cu acordul parohiei Adormirii Maicii Domnului.

Ritul bizantin