Predici

Reuben era un încrezut profesor de la şcoala de duminică. Într-o zi îi învăţa pe copii despre importanţa la a trăi o viaţă creştină fără pată, dându-se pe el ca exemplu. Spre sfârşitul orei, i-a întrebat: “De ce mă numesc oamenii creştin?” După un moment de pauză, unul dintre copii a răspuns: “Poate pentru că nu vă cunosc”. Unii dintre noi suntem ca Reuben. Oamenii ne numesc creştini pur şi simplu pentru că nu ne cunosc destul de bine. Mai rău, uneori nici noi nu ne cunoaştem pe noi înşine suficient de bine, şi este nevoie de o ispită sau de o criză gravă pentru a ne descoperi aşa cum suntem.

În Evanghelia de astăzi citim despre oameni ca Reuben, care credeau că fac tot ce trebuie pentru a fi drepţi înaintea lui Dumnezeu. Aceştia erau fariseii. Erau oameni care s-au angajat la respectarea sută la sută a întregii Legi. Pentru a fi siguri că nu încalcă Legea, ei au făcut alte legi care să protejeze cerinţele Legii. De exemplu, Legea cerea să dea fiecare zeciuială din venitul său. Pentru a se asigura că nu greşesc în această privinţă, fariseii treceau dincolo de cerinţele Legii şi dădeau zeciuială din tot ceea ce aveau, chiar şi din legumele care creşteau în grădinile lor. Astfel deveneau foarte scrupuloşi în respectarea detaliilor fine ale Legii. Iar oamenii îi priveau şi îi lăudau ca pe persoane cu credinţă eroică.

În respectarea Legii, fariseii nu făceau nici un compromis atât în ceea ce îi priveşte pe ei înşişi cât şi pe ceilalţi. Se gândeau că dacă ei puteau face acele lucruri, şi toţi ceilalţi puteau. Prin urmare, au devenit excesivi şi iraţionali în cerinţele pe care le impuneau celorlalţi oameni. Fariseii îi împărţeau pe toţi în două tabere: sfinţi şi păcătoşi. Cei care, datorită slujbei lor, nu puteau respecta toate cele 613 cerinţe ale Legii, erau etichetaţi ca păcătoşi. Între aceştia se numărau păstorii, măcelarii, tăbăcarii şi vameşii. Aceşti oameni erau consideraţi a fi într-o stare continuă de necurăţie, vameşii pentru că lucrau cu banii păgâni ai romanilor. Erau consideraţi departe de Dumnezeu. Şi nu puteau sta alături de ceilalţi în Templu fără a trece mai întâi printr-un elaborat ritual de purificare. Fariseii justificau marginalizarea religioasă a acestor oameni apelând la dreptatea lui Dumnezeu. Dumnezeu este sfânt şi oamenii păcătoşi nu au ce căuta cu Dumnezeu. Insistând pe dreptatea lui Dumnezeu, însă, ei uitau o calitate la fel de importantă a Lui, şi anume milostivirea. Ceilalţi îi considerau oameni eroici ai lui Dumnezeu deoarece vedeau doar exteriorul. A fost nevoie ca însuşi Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, să vadă dincolo de faţadă şi să demaşte lipsa lor de evlavie.

Când Isus a dorit să alcătuiască un grup de discipoli care să înveţe principiile Lui religioase şi să le răspândească în lume, i-a evitat complet pe farisei. Ei erau rigizi în modul lor de a fi şi de a gândi. Nu mai puteau învăţa ceva nou. Nu se mai puteau schimba. “Păcătoşii” erau mult mai potriviţi. Ei se recunoşteau a fi păcătoşi, puteau învăţa şi se puteau schimba. Astfel Isus îl invită pe Matei vameşul, păcătosul public, să i se alăture. Când prietenii lui Matei, vameşii, au auzit că există un om al lui Dumnezeu, Isus, care îi acceptă aşa cum sunt, s-au adunat în jurul Lui pentru a sărbători vestea cea bună.

Nimeni nu i-a invitat pe farisei, dar pentru că ei se dădeau drept agenţi ai punerii în aplicare a Legii lui Dumnezeu, trebuiau să apară şi să strice petrecerea. I-au întrebat pe discipolii lui Isus: “De ce mănâncă învăţătorul vostru împreună cu vameşii şi păcătoşii?” (Matei 9,11). Isus a intervenit şi le-a răspuns, mai întâi printr-un proverb popular: “Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci bolnavii” (versetul 12), apoi cu cuvintele Scripturii: “Mergeţi şi învăţaţi ce înseamnă: ‘Îndurare vreau şi nu jertfă’” (versetul 13a), şi în final cu propriile Lui cuvinte: “Nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi” (versetul 13b).

Evanghelia de astăzi le dă mult de gândit tuturor celor care îl caută pe Dumnezeu. Evlavia înseamnă mai mult decât a respecta legi. Dacă ar fi însemnat doar acest lucru, fariseii ar fi fost sfinţi. Evlavia ţine mai mult de capacitatea noastră de a recunoaşte că suntem cu toţii păcătoşi. Acest lucru ne va face mai dispuşi să învăţăm şi să ne schimbăm modul de a fi, mai dispuşi să îi acceptăm pe ceilalţi aşa cum sunt. Vom încheia cu o rugăciune a lui Peter Marshall: “Doamne, când greşim, fă-ne dispuşi să ne schimbăm. Şi când suntem buni, fă să nu fim încrezuţi”.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin