Moise a spus poporului israelit: “Aminteşte-ţi de drumul lung, pe care Domnul Dumnezeul tău te-a făcut să-l străbaţi timp de patruzeci de ani în pustiu… Te-a făcut să cunoşti sărăcia, să simţi foamea şi apoi te-a hrănit cu mană… ca să afli că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu. Să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din Egipt, din casa robiei”. (Dt 8,2-4.14-16)

Reamintind de experienţa grea a exodului, Moise scoate în evidenţă ceea ce poporul lui Israel a fost nevoit să înveţe pe parcursul drumului către pământul făgăduinţei (către libertate), şi anume cât de mult depinde existenţa lui de Dumnezeu… câtă nevoie are el de Cuvântul Lui… mai mult chiar decât pâinea care le ostoieşte foamea trupului.

Încercaţi ca şi strămoşii lor în credinţă, creştinii din toate timpurile au nevoie să descopere acelaşi lucru. Ei trebuie să descopere, la rândul lor, că numai sărăcia, cu tot ceea ce ea comportă în materie de dependenţă faţă de Dumnezeu, poate să-i împiedice, astăzi mai mult ca oricând, să aştepte de la puterile şi capacităţile proprii acele reuşite care să le măgulească satisfacţia de sine. Cine ar putea pretinde că nu are nevoie de o astfel de lecţie? Cuvântul lui Dumnezeu “te hrăneşte” cu această înţelepciune eliberatoare.

Isus a spus mulţimii: “Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta va trăi în veci; iar pâinea pe care o voi da eu pentru viaţa lumii este trupul meu”… “Precum m-a trimis pe mine Tatăl cel viu şi eu trăiesc prin Tatăl, la fel şi cel care mă va mânca pe mine va trăi prin mine”. (In 6,51-59)

Dacă în prima lectură a acestei sărbători, experienţele dureroase ale peregrinării prin pustiu şi mai ale Cuvântul lui Dumnezeu sunt prezentate ca “hrănind” inteligenţa omului aidoma unei pâini, în textul evanghelic Isus se prezintă pe sine ca pâinea cea vie care s-a coborât din cer, pâine pe care cine o mănâncă va trăi în veci. Dar despre ce fel de pâine vorbeşte aici Isus?

Mai înainte ca să facă referinţă la pâinea şi vinul euharistic care, începând din Joia sfânt, au devenit suporul sacramental al jertfirii de sine consumată în Vinera sfântă, ea (pâinea cea vie) este însăşi revelaţia Tatălui în persoana Fiului: evanghelia mântuirii dezvăluită nouă prin predica lui Isus şi gesturile resaturatoare ale fiinţei umane marcate de păcat. Aşadar, împreună toate aceste trei elemente devin în Isus Cristos acea “pâine” pe care cel ce o mănâncă va trăi în veci.