- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Casa unității

Posted By pr. Jacques Sylvestre, O.P. On September 22, 2006 @ 4:00 am In Ritul latin | No Comments

“EU SUNT”

Eu sunt: cuvintele acestea ale lui Isus revin de mai multe ori în Evanghelia după Ioan. Ar fi o eroare să nu vedem în ele decât o parte dintr-o propoziție având subiect, predicat și nume predicativ. Când Moise a cerut de la Dumnezeu un nume, răspunsul a fost: Sunt Cel care sunt. Iată cum le vei vorbi fiilor lui Israel: Cel care sunt m-a trimis la voi (Exod 3,14). Verbul “sunt” exprimă o stare care nu este pasivă, ci activă, arătând o acțiune, în același sens în care Isus a declarat la un moment dat: Tatăl meu lucrează totdeauna și Eu lucrez de asemenea (Ioan 5,17).

Verbul “a fi” ne trimite așadar la o lucrare a lui Dumnezeu asupra lumii noastre, o lucrare necontenită. Isus nu numai că ne apa vie, dar este apa vie care ne potolește setea; pâinea pe care ne-o dă ne reconfortează și ne hrănește, iar aceasta îl arată ca pe un Păstor ducându-și turma spre pășunile veșnic verzi (Psalmul 22). Pentru credința în căutare de lumină și de adevăr, Isus este cel care apare samarinencei ca apa vie (Ioan 4,12-15), iar mulțimilor înfometate de la Capernaum ca pâine vie (Ioan 6,32-40.48-51).

În duminica aceasta, vița de vie apare ca o expresie a dragostei Tatălui, exprimată în umanitatea lui Cristos și în comuniunea dintre ucenici. O spune atât de frumos una din cele mai vechi rugăciuni euharistice ale Bisericii: “Te binecuvântăm, Tată, pentru vița sfântă a lui David pe care ai revelat-o prin Isus, slujitorul tău” (Didascalia Apostolilor, IX).

Pentru comunitățile ioanice, tema apei vii și cea a pâinii coborâte din cer erau incontestabil încărcate cu un bogat simbolism sacramental. Aici însă simbolul viței definește mai cu seamă istoria trăită de Biserică la sfârșitul primului secol. Ioan se adresează unor creștini dezbinați de erezie (Epistola I a Sf. Ioan) pe care încearcă să-i aducă iarăși împreună. Același text ar putea fi adresat ca o interpelare creștinilor din vremea noastră: cu toată dragostea divină primită din belșug, ura rămâne prezentă în lume și chiar și-n inimile apostolilor (Ioan 15,18 și 16,4).

Ura, dezbinarea, toate le putem înfrunta în speranță, pentru că Duhul lui Cristos ne este trimis ca făgăduință a venirii definitive a Mântuitorului (Ioan 16,5-33). Chiar dacă, în situația Bisericii, cea de ieri și cea de azi, Isus pare absent, cuvântarea de rămas bun din care este extras pasajul ne impune să-i recunoaștem prezența în orice situație. Cum altfel ar putea creștinul să străbată încercările vieții cu tot ce are ea ca bucurie și tristețe, iubiri și sfâșieri, împăcări și bătălii?

 

“ÎN”

Metafora viței este poate unul dintre pasajele cele mai prelucrate din evanghelia lui Ioan. Ajunge să compari secțiunile 1-4 și 5-8 ale capitolului 15: Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl meu este lucrătorul; Eu sunt vița și voi sunteți mlădițele. Cel care rămâne în Mine și Eu în el... Prepoziția “în” revine de mai multe ori în cele câteva versete și, împreună cu verbul sunt, arată lucrarea Tatălui în Isus și în fiecare dintre noi, ca membri ai Bisericii lui Cristos. O sevă plină de viață, hrănind unitatea dintre noi și Dumnezeul treimic, curge prin fiecare. Putem căuta în aceste capitole numărul de apariții ale particulei “în”, pentru a ne convinge de prezența activă a Treimii în miezul vieții noastre ecleziale. “În” arată misterul comuniunii dintre noi și Cei Trei.

În lumina acestei explicații putem reciti, spre a le savura întreaga splendoare, anumite cântări din Biblie adresate Viei, ca cea din Isaia 5,1-7, exprimând dragostea lui Dumnezeu dar și mâhnirea provocată de infidelitățile și relele Bisericii Sale (a se vedea și Ieremia, cap. 2).

Taină a unei iubiri infinite, casă a unității, ce am putea spune în plus despre Biserică, Mireasa lui Cristos cel înviat?


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/127/