Isus le-a spus ucenicilor săi: “Dacă mă iubiţi, păziţi poruncile mele. Şi Eu îl voi ruga pe Tatăl, şi alt Apărător vă va da, ca să fie cu voi în veci: Duhul Adevărului, pe care lumea nu poate să-l primească pentru că nu-l vede, nici nu-l cunoaşte. Voi îl cunoaşteţi, pentru că la voi rămâne şi în voi va fi. Nu vă voi lăsa orfani: vin la voi. Încă puţin şi lumea nu mă va mai vedea, dar voi mă veţi vedea, pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi…” (In 14,15-21)

Tot în cadrul discursurilor adresate ucenicilor săi, discursuri menite să îi consoleze şi să îi încurajeze, Isus le vorbeşte despre un dar cu totul special, este vorba de darul Duhului Sfânt. Acest dar este esenţialmente pascal şi este numit cu un titlu (paraclet) care evocă deja rolul său: apărător şi mângâietor. Mai precis, acest Paraclet, consolatorul care învaţă pe fiecare în adâncul inimii, apărătorul şi mai ales cel care actualizează mântuirea înfăptuită de Isus Cristos prin intermediul predicării Evangheliei şi prin celebrarea sacramentelor, este numit şi Duh al Adevărului (14,17). El este numit astfel deoarece este singurul care poate să îi înveţe pe ucenici cine este cu adevărat Isus. Tot El este cel care poate să îi facă pe ucenici să trăiască într-o adevărată comuniune cu Fiul şi cu Tatăl: Duhul lui Isus, înviat, cel pe care Isus l-a dat ucenicilor pentru a-i conduce la întregul adevăr (sau la întreaga mântuire). Astfel, ucenicii vor fi capabili să înţeleagă corect persoana şi mesajul lui Isus, şi vor actualiza mântuirea lui în viaţa lor de fiecare zi.

Toate aceste lucruri vor fi posibile dacă va exista un prealabil din parte ucenicilor: dacă îl vor iubi pe Isus şi dacă îi vor păzi poruncile.

Filip, coborând într-o cetate din Samaria, îl vestea lor pe Cristos şi mulţimile luau aminte într-un cuget la cele spuse de Filip, auzind de semnele pe care le săvârşea sau văzându-le… Şi a fost bucurie mare în cetatea aceea. Auzind apostolii din Ierusalim că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi Ioan, care, mergând acolo s-au rugat pentru ei ca să primească pe Duhul Sfânt.

În episodul relatat de prima lectură a acestei duminici regăsim o concretizare a convingerii dobândite de apostoli cu privire la rolul Duhului Sfânt în viaţa Bisericii. Astfel, diaconul Filip, în virtutea acestui Duh îl vesteşte pe Cristos mulţimilor din Samaria şi tot în virtutea acestui Duh el săvârşeşte acele semne şi minuni care îi salvează/mântuieşte chiar şi pe ne-evrei. Mai mult, invocarea Duhului Sfânt de către Petru şi Ioan asupra acestor noi credincioşi avea menirea de a-L sălăşlui în viaţa lor astfel încât şi ei să aibă parte de consolarea, de călăuzirea, de actualizare mântuirii lui Isus Cristos, pe care doar Duhul Adevărului le poate înfăptui.