Start > Ritul bizantin > Judecata cea din urmă

Judecata cea din urmă

29 February 2008
1,701 afișări

Autor: pr. Ion Cârciuleanu
Copyright: AMDM.info
Duminica lăsatului sec de carne (a Înfricoșătoarei Judecăți)

O mare taină și în același timp o învățătură de temelie a credinței noastre creștine ne descoperă Sf. Evanghelie de astăzi; cuvintele, gândurile și faptele noastre, singura zestre pe care o luăm cu noi din lumea aceasta vor fi judecate, vor fi cântărite.

Nimeni nu va rămânea în veci să stăpânească pământul acesta.

Precum este adevărat că suntem muritori și că nimeni nu se poate sustrage tributului morții, tot așa de adevărat este că vom fi judecați. “Rânduit este omului odată să moară, iar după aceea să fie judecat” (Evrei 9, 27), zice Sf. Apostol Pavel; iar în alt loc, mai pe larg, ne învață, zicând: “Noi, toți oamenii, trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca fiecare, după faptele sale cele săvârșite în trup, să primească ori bine ori rău” (II Cor. 5, 10).

De aceea Sf. Evanghelie a judecății începe solemn și grav: “Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe scaunul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, precum desparte ciobanul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Și atunci va zice împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Mat. 25, 30-34)… “Atunci va zice și celor de-a stânga: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui” (V. 41)…

Biserica numește acest moment “Înfricoșata Judecată”. După Sf. Evanghelie există o judecată pentru tot ceea ce facem. Există deci și o răspundere, un răspuns, pentru care ne rugăm la Sf.

Liturghie și alte slujbe, când zicem: “răspuns bun la înfricoșata judecată a lui Hristos să cerem”, răspuns bun în fața Ziditorului.

Așa după cum orice lucru construit de mintea și de mâinile noastre e făcut să răspundă unui rost, unei nevoi a vieții, cu atât mai mult Ziditorul ne-a creat cu un rost, cu o chemare în existență, cu o menire, pentru care trebuie să și dăm socoteală, răspuns.

Viața fiecăruia, după Sf. Scriptură, este o chemare la existență și un dar; o răspundere față de darul primit și o judecată; o calificare a faptelor noastre din partea lui Dumnezeu însuși. O valorificare a lor de către Acela prin care am fost nu numai zidiți, ci și mântuiți. Acela care ne cunoaște, care a luat trupul nostru și ispitele, ne-a purtat păcatele (I, Petru 2, 24).

Prin Isus vom fi judecați! “Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului” (Ioan 5, 22). Ne va judeca Fiul Omului, fratele nostru, cum se numește El chiar în Sf. Evanghelie de astăzi (Matei 25, 40). Ne va judeca El după Sine, după chipul Lui, cum am fost zidiți și căzând noi, a luat El apoi chipul nostru ca să-l ridice la slava la care a fost destinat dintru început și pe care El ne-o descoperă acum, cu atâta strălucire, cum spune însuși: “Va veni Fiul Omului întru slava Sa… înconjurat de sfinții îngeri… și va ședea pe tronul slavei Sale”. La ce înălțime este chemat omul! Căci noi suntem judecați, calificați de El și după El, pentru că la strălucirea slavei Lui suntem meniți să ajungem.

Tatăl despre El a zis: “Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am voit, întru care voia Mea e împlinită, pe Acesta să-L ascultați” (Matei 3, 17; 17, 5). Asupra Domnului prin aceste cuvinte s-a și pronunțat judecata Tatălui, pentru care Sf. Maxim Mărturisitorul vede în jertfa Mântuitorului pe cruce, “judecata judecății”. Iar în El, în asemănarea slavei lui, vom fi noi judecați, căci trebuie să ajungem ca El, cum spune Sf. Evanghelist Ioan: “Știm că atunci când El se va arăta, vom fi asemenea Lui, fiindcă îl vom vedea cum este” (I Ioan 3, 2). Împărăția Lui se va întemeia cu cei asemenea Lui în iubire, adevăr, curăție, pace.

Judecata înseamnă bucuria întâlnirii și conștiința răspunderii.

Aceste două stări în fața lui Dumnezeu trebuie să le privim împreună pentru că își au temeiul în același izvor: Dumnezeu este izvorul și al iubirii, și al dreptății, și al bucuriei și al judecății. Cum exclamă psalmistul: “Mila și judecata Ta voi cânta Ție, Doamne” (Ps. 100, 1). În Dumnezeu “Mila și adevărul s-au întâmpinat, dreptatea și pacea s-au sărutat” (Ps. 84, 11).

Dreptatea este una din razele iubirii, spun Sfinții Părinți. Căci mai adâncă și mai cuprinzătoare, izvor a toate, e iubirea. “Precum un grăunte de nisip nu trece cât o grămadă de aur, tot așa și dreapta judecată a lui Dumnezeu nu trage în cumpănă cât mila Sa”, zice Sf.

Isac Sirul. Dacă este adevărat că orice conștiință vinovată aici, pe pământ, se înfioară în fața judecății, niciodată frica nu poate și nu trebuie să umbrească bucuria strălucitoare a celei de a doua veniri.

De altfel, judecata este o parte integrantă, organică a Evangheliei, iar Evanghelia este Vestea cea bună. Mai mult, judecata este chiar încununarea Evangheliei, e plata, secerișul roadelor, adeverirea nădejdii creștinului. E ziua Domnului, “începătorul și plinitorul credinței” (Evrei 12, 21), care vine acum să desființeze păcatul, răul și moartea. “Moartea nu va mai fi”, spune Apostolul Ioan (Apoc. 21, 4). Judecata vine să reveleze că ultimul cuvânt în existență nu e nici păcatul, nici suferința, nici moartea, ci viața. Și ce bucurie va fi mai mare decât desființarea răului? Mântuitorul însuși poruncește pentru acel moment: “Ridicați capetele voastre” (Luca 21, 28).

În sfârșit, sensul judecății și al nemuririi se descoperă și mai profund din întâlnirea “față către față” cu Domnul vieții, pentru care ne rugăm tainic la Sf. Liturghie: “Și ne dă nouă să ne împărtășim cu Tine mai adevărat în ziua cea neînserată a Împărăției Tale”… (rugăciune după Sf. Împărtășanie).

Unii creștini se îndoiesc de adevărul învierii și al judecății celei drepte a lui Dumnezeu. Dar adevărul acesta este tot așa de mare ca și când ai vorbi despre zi și noapte. Și după cum ești sigur că după zi vine noapte, tot așa de siguri trebuie să fim și de acest adevăr al sfârșitului lumii întregi și al judecății. Noi, creștinii vom fi judecați după Evanghelia lui Hristos (Ioan 12, 48).

În lumina Evangheliei, “fiecare din faptele sale sau se vor preamări, sau se vor osândi”, cum spune o cântare din rânduiala Prohodului.

Sf. Scriptură ne descoperă că o primă judecată se face sufletului după moarte, după cum vedem din pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. Sufletul drept are parte de fericire îndată după moarte, precum cel mort în păcate nepocăite are parte de pedeapsă.

Nici fericirea celor drepți și nici osânda celorlalți nu este definitivă.

Adevărata și definitiva judecată va avea loc, după cum ne învață Sf. Evanghelie de astăzi, după învierea trupurilor, când fiul lui Dumnezeu va veni a doua oară, “să judece viii și morții”. Nu va veni în chip smerit ca întâia oară, ci în chip preamărit, pe norii cerului, înconjurat de sfinții îngeri. Nu va veni să mântuiască lumea, căci pentru aceasta a venit întâia oară, ci va veni să judece lumea. “Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului” (Ioan 5, 22-27).

Pentru ce este trebuință să se facă această judecată? Pentru patru pricini. Mai întâi, să se arate întru aceasta dreptatea lui Dumnezeu, atât în răsplătirea faptelor bune, cât și în pedepsirea faptelor rele. În al doilea rând, trebuie să se laude faptele cele bune înaintea îngerilor și a oamenilor, după cum ne învață Sf. Apostol Pavel: “Să nu judecăm pe cineva înainte de vreme, ci să așteptăm venirea Domnului care luminează toate cele ascunse”. În al treilea rând, judecata omenească greșește foarte mult în viața aceasta, căci de cele mai multe ori se judecă după cele din afară; greu se pot deosebi cei buni de cei răi, cei drepți de cei păcătoși. În ziua judecății, care va fi dreaptă, adevărata primăvară a veșniciei, se vor cunoaște lămurit toți. Cei răi vor sta ca niște pomi uscați, fără podoabă, gata de aruncat în focul cel veșnic. Drepții, ca niște pomi încărcați de roade, vor sta în așteptarea Domnului. Atunci, “dreptul ca finicul va înflori și ca cedrii din Liban se va înălța”. A patra pricină pentru care trebuie să aibă loc această judecată este faptul că aici, pe pământ, de multe ori drepții pătimesc, iar cei răi au parte de bine. Domnul trebuie să arate pricina pentru care a dat aici păcătoșilor norocire, iar drepților pătimire. Toate acestea, ziua judecății le va descoperi (După Mărturisirea păcătoșilor).

Toate întrebările judecății sunt întrebări despre iubire, despre iubirea concretă, cu fapte, nu despre filosofia ei, ci despre faptele ei: faptele sunt măsura vieții.

“Se vor aduna înaintea Lui, citim în Evanghelie,… toate neamurile și va despărți pe unii de alții… și va zice Domnul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații părintelui Meu, de moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii”.

Desigur, împărăția iubirii, căci Dumnezeu este iubirea, și de aceea a fost trimis Fiul Său în lume, să ne învețe iubirea, despre care acum și cere să se dea mărturie. “Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine” (Mat. 25, 35-37).

Răspunsul va fi răspunsul unei iubiri cu adevărat curate și fără semeție. Ca și când ei nu ar fi știut că săvârșesc un lucru atât de mare: slujind pe om, îl slujesc pe Dumnezeu: “Doamne, când Te-am văzut noi… flămând,… străin, însetat,… în închisoare… și Ți-am slujit”? “Și răspunzând, împăratul va zice lor: Amin, zic: întru cât ați făcut unora dintr-acești frați ai mei mai mici, Mie mi-ați făcut”.

“Atunci va zice și celor din stânga Lui: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui. Nu Mi-ați dat hrană sau apă, haină sau adăpost, îngrijire sau ușurare în suferința Mea”.

Observăm cum accentul cade în cele din urmă pe aceste cuvinte: “Întru cât ați făcut unora dintr-acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” și “întru cât n-ați făcut unuia dintre aceștia prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut”. Mântuitorul se identifică cu noi, cu toți. Și uniți în conștiința Lui divin-umană cu toți, egoismul, săvârșirea păcatului în El este total învinsă.

Iar cât ne privește pe noi, știm că trebuie să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Însă, în vederea judecății trebuie ceva și mai mult; trebuie să ajungem să-l iubim ca pe însuși Hristos, care este model, loc de întâlnire și de unitate pentru noi toți. Gândind mai adânc, înțelegem cât este de greu să iubim egal pe toți, în timp ce nu suntem mereu egali cu noi înșine; nici noi, nici semenii noștri. Îl iubesc pe aproapele ca pe mine; iar eu nu sunt un etalon absolut al iubirii. Acest mod este numai o treaptă.

Isus Hristos este modelul suprem al iubirii (Ioan 13, 1). Și El făcându-se una cu noi toți, cu semenul meu, eu îl iubesc pe acesta ca pe Hristos; văzând în el o valoare divină, îl iubesc dumnezeiește. De aceea se zice despre sfânt că el “după Dumnezeu, iubea pe orice om ca pe Dumnezeu”. E posibil deci, ca și în noi să fie învins egoismul, păcatul. Aici este taina cea mare a vieții creștinești. Nu numai că Fiul lui Dumnezeu a luat chip de rob, și s-a făcut întru asemănarea noastră (Filip, 2, 7), dar s-a și identificat cu lumea, mai ales cu cei în necaz, în durere.

În aceștia trăiește Hristos. Așa încât, dacă ai dat unui sărac o haină, însuși lui Hristos i-ai dat. De ai chemat la masa ta un flămând, ai ospătat pe Domnul. De ai primit în casa ta și de-ai culcat în patul tău un străin, pe El, stăpânul vieții și al morții, l-ai ocrotit. De ai cercetat vreo văduvă și de ai pus încălțăminte în picioarele unui orfan, pe fiul lui Dumnezeu l-ai încălțat. De ai pătruns în temniță și ai alinat un suflet ce pătimește, ai alinat inima Domnului. Iată, în toți acești oropsiți ai sorții trăiește Domnul Isus Hristos. Trebuie să o știm și să o spunem și altora, Isus trăiește în lumea aceasta prin cei în suferință.

Apropie-te de ei, alină-le durerile, mângâie-le necazurile, potolește-le foamea, astâmpără-le setea, și Domnul te va răsplăti la venirea Sa.

Milostenia ta străbate cerul și pătrunde în fața Tronului Dumnezeiesc, spune Sf. Ioan Gură de Aur. Fă-o cu inimă curată și cu toată dragostea! N-ai haine să dai? Dă pâine. N-ai pâine? Dă bani. N-ai bani? Cercetează pe cei bolnavi. Cuvinte ai. Mângâie-i pe aceștia! Și aceasta se va socoti ție. Căci chiar un pahar de apă dat în numele Domnului și acela nu ți se va trece cu vederea. Avem atâtea mijloace prin care putem dobândi împărăția lui Dumnezeu. Să căutăm și să vedem și vom găsi destule mijloace prin care să te numeri în ceata celor din dreapta.

Să nu creadă nimeni că vom avea vreo scuză la venirea Domnului. De aceea socoate: ce faci, ce vorbești și cum trăiești.

Pentru că toate acestea ți se vor lua în seamă.

Hristos nu ne va întreba atunci ce nume am purtat, ce rang social am avut, ce bogății sau ce podoabe ne-au înconjurat. El ne va întreba doar atât: ce bine ai făcut în lume? Trecând printr-o asemenea cercetare și rămânând în ea neclătinați, curați cu gândul, cu cuvântul și cu fapta, noi nu avem a ne teme de “înfricoșătoarea” cercetare și judecată: “cei ce biruiesc, de aici se înalță”, zice Biserica.

Dar dacă nu ne judecăm pe noi înșine acum și aici, și nu cunoaștem printr-o adâncă și sinceră căință curățirea, iertarea și împăcarea cu Dumnezeu și cu oamenii, fiecare, în chip firesc, ceea ce este în realitate se va descoperi atunci. Noi nu știm clipa venirii Domnului. Credem în ea și o mărturisim, dar n-o putem ști și nici bănui! De aceea, fiecare clipă a vieții noastre să fie o clipă de apropiere către Hristos. Și fiecare clipă a vieții s-o trăim astfel ca și când ar fi ultima și ca și când atunci ar veni Domnul.

Să folosim timpul cât Isus este încă Mântuitorul nostru, să ne pregătim, să ne spovedim și să ne împărtășim cât mai des, ca a doua venire să fie pentru noi prilej de bucurie și de slavă, nu de osândă și durere.

Doamne, Isuse Hristoase, dăruiește “sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace și răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a Ta”. Amin.

Text preluat de pe AMDM.info cu acordul parohiei Adormirii Maicii Domnului.

Ritul bizantin