Start > Ritul bizantin > Vameșul și Fariseul

Vameșul și Fariseul

14 February 2008
1,819 afișări

Autor: Diverși alți autori
Traducere: Mons. Angelo-Narcis Pop
Copyright: L`Osservatore Romano
Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a Vameșului și Fariseului)

Nimeni nu se poate declara drept înaintea lui Dumnezeu; ne naștem toți în păcat și nimeni nu este scutit de greșeli mai mult sau mai puțin grave; fiecare persoană trebuie să se recunoască păcătoasă, să se deschidă harului lui Dumnezeu și să nu judece pe alți. Isus condamna frecvent la farisei faptul că se considerau drepți și superiori din punct de vedere spiritual față de alții. Această orbire spirituală este plină de pericole, deoarece cine este înclinat să observe păcatele altora, foarte dificil le va vedea pe ale sale. Cu privire la aceasta Isus ne invită “să scoatem mai întâi bârna din ochiul nostru, pentru a putea astfel să vedem paiul din ochiul aproapelui“. În cartea Înțelepciunii lui Isus fiul lui Sirah ni se spune: “Domnul ascultă rugăciunea celui nedreptățit… rugăciunea celui smerit străbate norii” (Sir. 35,16). Iar Psalmul 34 afirmă: “Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită… Cei ce-și găsesc la ei scăparea nu vor fi osândiți” (Ps. 34,23). Sfântul Pavel spre sfârșitul vieții îi scrie lui Timotei…”…eu de acum sunt gata pentru jertfă și timpul despărțirii mele a sosit. M-am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul drumului, am păzit credința. De aici încolo, îmi stă înainte cununa dreptăți, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea El Dreptul judecător, și nu numai mie, ci și tuturor celor ce au iubit arătarea lui” (II Tim. 4,6-8).

O subliniere specială găsim în parabola pe care Sf. Luca ne-o propune în Evanghelia de azi. “Isus spunea - subliniază parabola – pentru unii care aveau prea multă încredere în ei înșiși; se credeau drepți și disprețuiau pe alții“. Fariseul era un membru al acelei comunități religioase riguroase, asupra căreia adesea porneau săgețile lui Cristos, chiar dacă era curentul cel mai deschis și “cel mai spiritual” al iudaismului. Isus lovește în decăderile care sunt prezente în formele cele mai înalte de spiritualitate. Acest fariseu stă drept, în poziție solemnă de rugăciune care apare ca și un gest de autosuficiență. Fariseul în realitate nu se roagă la Dumnezeu, ci se gândește la el însuși; rugăciunea sa nu este o laudă adusă lui Dumnezeu ci o laudă se sine. Vameșul este acel om urât de ceilalți deoarece aduna taxele, un funcționar fiscal ce colabora cu o putere străină, aceea romană. Este evidentă provocarea pe care Isus o aruncă bunăvoinței ascultătorilor săi. Vameșul devine astfel modelul celui care se roagă perfect, persoana considerată ca demnă de dispreț de către opinia publică, devine un model de imitat, în timp ce reprezentantul uneia din cele mai stimate mișcări religioase, fariseul, este un exemplu de refuzat. Adevărata imagine a celor două personaje izvorăște din modul lor de rugăciune: începe fariseul cu enumerarea meritelor sale, cu conduita dreaptă și respectată. Acest om este ferm convins că balanța sa de plăți față de Dumnezeu este în favoarea sa. El plătește zeciuiala, ajunează de mai multe ori pe săptămână. Se consideră adevăratul model al omului perfect care respectă legea. Cu totul diferită este rugăciunea acelui adunător de taxe urât de toți; este rugăciunea unuia care se simte păcătos: ai milă de mine căci sunt păcătos. Vameșul nu este modelul omului religios, ci dimpotrivă a omului de credință, care așteaptă de la Dumnezeu iertare și mântuire. În timp ce fariseul nu are nimic de cerut de la Dumnezeu, ci se laudă pe el însuși, vameșul nu știe nici măcar să facă lista păcatelor pentru care vrea să ceară iertare, își bate pieptul și zice doar: “Dumnezeule ai milă de mine păcătosul“. Este rugăciunea săracului care se supune cu totul milostivirii lui Dumnezeu. Iar Isus îl primește și îl mântuiește. Pentru o confruntare între cei doi este mai bine să recitim cuvintele lui Isus scrise de Sf. Ev. Luca: “Eu am venit să chem nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși… Voi farisei prezentați dreptatea voastră înaintea ochilor oamenilor, dar Dumnezeu cunoaște inimile voastre: ceea ce pentru oameni este superior, este o oroare în ochii lui Dumnezeu.” Isus Sirah a scris: “rugăciunea celui umil străpunge norii, și până nu ajunge acolo nu se lasă… “(Sir.35,17). Rugăciunea fariseului dimpotrivă răsună în templu, învăluiește pe cel ce se roagă într-o mantie de ipocrizie, nu urcă spre Dumnezeu pentru că este destinată doar omului.

Sf. Ev. Luca subliniază: “Isus a spus această parabolă pentru unii care se considerau drepți și disprețuiau pe alții” (Lc.18,9). Isus țintea rădăcina însăși a oricărui păcat, mândria. Iluzia că se pot mântui singuri, cu propriile merite, fără ajutorul lui Dumnezeu. De aceea Isus concluzionează cu această frază lapidară care ilustrează răsturnarea destinelor celor doi: “cel ce se înalță va fi umilit, și cel ce se umilește va fi înălțat” (Lc.18,14). În ochii lui Dumnezeu are loc o schimbare capitală: aureola de care Fariseul se îndrăgostește, este în realitate întuneric, iar sărăcia și mizeria vameșului este lumina mântuirii.

Prelucrare după Angelo Vigano-Salesiano

Ritul bizantin