- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Pe urmele lui Zaheu

Posted By pr. Ion Cârciuleanu On February 2, 2008 @ 4:00 am In Ritul bizantin | No Comments

Cuvântul inspirat al Sf. Evanghelii are menirea să ne călăuzească pașii pe drumul anevoios către ținta spre care tindem toți credincioșii Bisericii: mântuirea sufletelor. Ne arată bunătatea și iubirea de oameni a lui Dumnezeu, sădește și aprinde în sufletele noastre iubirea față de Tatăl ceresc; îmbunătățește sufletul și îl apropie de Dumnezeu.

În acest sens trebuie înțeleasă și Evanghelia zilei, care istorisește despre mai marele vameșilor, cu numele Zaheu. Ea arată dorința fierbinte a acestuia de a vedea, cu orice preț, pe Domnul care trecea prin Ierihon și ne descrie modul cum a înlăturat el piedicile ce se puneau în calea dorinței sale.

Pe drumul către Ierusalim, “Isus a intrat prin Ierihon, și trecea prin cetate” (Luca, 19,1). Ierihonul era pe vremea aceea un oraș bogat, așezat la câțiva kilometri de râul Iordanului, înconjurat de verdeață, plin de flori și în belșug de frumusețe.

Zaheu, care era mai marele vameșilor, era urât și disprețuit de cei din neamul său, deoarece încasa mai multe impozite decât prevedea legea. Așadar, bogat, lacom, necinstit, trădător de neam, acesta era portretul moral al lui Zaheu.

Ce se petrecea în sufletul lui Zaheu? Anevoie de spus. Totuși, se pare că acel judecător, care este conștiința, nu-l lăsa în pace. Era tulburat, neliniștit, nemulțumit. Simțea un gol în inimă, o remușcare, un dezgust, ca acela pe care îl aduce deșertăciunea acestei lumi.

Toate acestea îl fac să se întrebe: Oare să fie cu putință o mântuire pentru noi, cei păcătoși? Pentru mine, care am atâtea păcate pe conștiință, să fie cu putință mântuirea? Și la ideea aceasta, că ar fi cu putință și pentru el mântuirea, în sufletul lui Zaheu se petrecea acea mare dorință de a-l vedea pe Isus. Când Zaheu aude de vindecarea orbului, dorința de a-L vedea crește tot mai mult, ca un incendiu nestăvilit care-i cuprinde sufletul. El nu mai este acum stăpân pe sine. “Dar nu putea din pricina poporului, căci era mic de statură”.

Zaheu dorea. Dar în calea voinței lui se puneau piedici. În afara păcătoșeniei lui era și statura lui joasă, care îl împiedica. Cu toate acestea, Zaheu dorea să vadă pe Isus. Mai departe, Evanghelia ne spune că Zaheu a alergat înainte și s-a suit într-un dud să-L vadă, ” pentru că pe drumul acela avea să treacă”. Inspirația i-a venit de la Dumnezeu. Fericit este acel care știe să prindă și să folosească la vreme asemenea gânduri trimise de Dumnezeu! Dacă Zaheu ar fi întârziat numai o clipă, ar fi pierdut pentru totdeauna prilejul de a se întâlni cu Isus.

Să ne închipuim tabloul. Lumea trecea în convoi pe uliță, Isus este înconjurat de toată această lume și alături de El, orbul cel vindecat strigă: “Slăvit să fie Dumnezeu, care lucrează atât de minunat, prin trimisul Său”. Lumea care stă în apropiere de Zaheu se uită la el și râde, luându-L în batjocură. Dar Zaheu nu vede nimic, nu aude nimic din toate acestea. Ființa lui este adâncită cu totul în ființa lui Isus.

Mântuitorul Hristos, care cunoaște gândurile și inimile oamenilor, știa de ce s-a urcat Zaheu în dud, știa că mai marele vameșilor avea remușcări pentru faptele sale, că era hotărât să se schimbe, gata de orice sacrificiu pentru aceasta.

Evanghelia ne spune că Isus, când a ajuns la locul acela “și-a ridicat ochii în sus și i-a zis: Zahee, grăbește de te pogoară, căci astăzi în casa ta mi se cade să fiu. Zaheu s-a dat jos în grabă și L-a primit cu bucurie.” Cine ar putea spune bucuria care cuprinde inima vameșului? Isus, pe care atâția doresc să-L vadă, se apropie cu dragoste de el, intră în casa lui! Ce răsplată poate fi asemenea aceleia de a avea cinstea să intre în casa ta Dumnezeu? Sufletul omenesc întotdeauna, fie că se găsește pe înălțimi spirituale, fie în întunericul păcatului, l-a dorit pe Dumnezeu.

Lângă Hristos, Zaheu înțelege toată ticăloșia vieții sale de până atunci, vede orfanii și văduvele pe care le-a năpăstuit, vede avuția strânsă prin biruri nedrepte de la cei sărmani, simte lacrimile celor pe care i-a jefuit cum îi picură pe inimă. O nouă lume sufletească începe să apară. Până acum, Zaheu era în întuneric. Era un om plin de păcate murdare. Acesta era Zaheu cel vechi. Și iată acum că într-o clipă, un alt Zaheu răsare înaintea ochilor. Un alt om, un om născut din Dumnezeu, un om creat din Dumnezeu izbucnește acum biruitor din Zaheul cel vechi. Cine a săvârșit această minune? Și cu ce mijloace? Isus Fiul lui Dumnezeu, prin cuvântul său! Este o minune a renașterii, care trebuie să se împlinească și cu noi.

Fapta îi urmează. Plin de căință, făgăduiește să întoarcă împătrit celor pe care-i năpăstuise, iar din avuția sa, jumătate s-o împartă săracilor. Iată înălțimea până la care se poate ridica sufletul omenesc după ce s-a ridicat din prăpastia în care l-a aruncat păcatul și l-a cunoscut pe Dumnezeu.

Zaheu a cerut ajutorul lui Dumnezeu și l-a primit în inima lui, l-a așezat în sufletul său. De aici începe o viață nouă, o viață plină de lumină, viață curată pentru el. Aici este piatra de hotar pentru noua lui viață. Și a zis către el Isus: “Astăzi s-a făcut mântuirea casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam” (Luca 19, 19).

Iată cea mai fericită casă din tot Ierihonul! Când tânărul bogat se depărtase de Isus, ucenicii s-au mirat de cuvintele Mântuitorului: “Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăția lui Dumnezeu”. Și au zis unii către alții: “Și cine poate să se mântuiască?” Acum aveau o dovadă a spuselor Mântuitorului: “Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu” (Luca 18, 24-27). Cuvântul lui Hristos va răsuna în veci înlăuntrul inimilor tuturor păcătoșilor care cred și se întorc la Dumnezeu. “Astăzi s-a făcut mântuirea unei inimi! Un nou om s-a născut din Dumnezeu!” Isus sfințește inimile care se apropie de El.

Să nu uităm că mulțimea văzând că Domnul a intrat în casa vameșului murmura, zicând “că a intrat să găzduiască la un om păcătos” (Luca 19, 10). Mântuitorul le-a arătat că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut (Luca 10, 10). Fiul omului a intrat în casa lui Zaheu cu gândul de a-l mântui. Și aceasta pentru că Zaheu a avut, mai mult decât toți cei ce-L înconjurau pe Mântuitorul, dorința să-L vadă.

Mulțimea îl considera pe Zaheu păcătos, și a fost până aici așa, dar ei nu știau ce s-a petrecut în sufletul lui. Acest lucru îl știa doar Mântuitorul. A intrat în casa lui Zaheu ca să desăvârșească acea schimbare spre bine a acestuia. În felul acesta, iubirea și prețuirea au deschis izvoarele abundente ale căinței, pe care disprețul le-ar fi ținut închise pentru totdeauna. Și câtă bucurie s-a făcut în sufletul lui Zaheu! Într-o Cazanie a Bisericii se spune că Zaheu, “de bucurie uitase toată frumusețea, slava și binele lumii – ca și Petru în muntele Taborului – și toată avuția, aurul și argintul le avea ca niște tină, numai să dobândească pe Hristos”. “Cel lumesc și trupesc sufletesc s-a făcut. Casa cea de lăcomie și de camătă s-a făcut casa lui Dumnezeu”. Aceasta ne face să înțelegem atitudinea lui Isus față de păcătoși. Prin aceasta înțelegem că n-a venit pentru păcătoși pentru că erau păcătoși, n-a venit să aprobe păcatul, n-a venit să le dea voie să rămână păcătoși în continuare. A venit pentru păcătoși să-i îndrepte. Și numai acei păcătoși s-au bucurat de atenția lui, care s-au îndreptat, au părăsit păcatul.

Acest lucru este clar în învățătura noastră ortodoxă. Zaheu s-a îndreptat în fața lui Dumnezeu prin mărturisirea personală a fărădelegilor pe care le făcuse, și prin hotărârea de a se îndrepta și de a îndrepta și nedreptățile pe care le făcuse altora. Zaheu rămâne modelul biblic al convertirii, pe care Isus ni-l oferă de urmat. Din omul păcătos, din Zaheu vameșul, cel vechi, izbucnește biruitor un om nou. Pentru aceasta este pentru noi un tip caracteristic, un model. În el vedem concentrate conștiința păcătoșeniei, conștiința nevredniciei sale și o dată cu aceasta, sfiala de a sta în apropierea Mântuitorului, dorința fierbinte de a-L cunoaște pe Isus Hristos; profundul regret pentru faptele sale cele rele, pentru care nu a adus nici o motivare. Constatăm nemărginita mulțumire și profunda fericire de a se afla în preajma lui Isus Hristos, în casa sa, și desăvârșirea schimbării, prin aceea că și-a impus și a împlinit cu deplină bucurie canonul de a da jumătate din avuția sa săracilor.

Să recunoaștem sincer că fiecare din noi am fost sau suntem în situația lui Zaheu, înainte de venirea lui Isus în Ierihon; fiecare din noi e, în felul său, un Zaheu. Poate nu exact ca dânsul, poate nu în aceeași măsură, poate nu cu aceleași păcate și greșeli, dar fiecare din noi are pe cineva care l-a nedreptățit; l-a nedreptățit prin cuvânt, prin ocară, prin vorbire de rău, prin aceea că nu i-a recunoscut meritele, l-a invidiat, i-a luat drepturile cuvenite sau nu i-a dat ceea ce i se cuvenea; a luat locul cuiva sau și-a însușit munca altuia.

În același timp, se cuvine ca fiecare din noi, conștient de neajunsurile sale și deci de păcătoșenia sa, să dorească, să tindă a fi un Zaheu îndreptat, îmbogățindu-și sufletul cu virtuțile pe care le-a avut Zaheu. Pentru aceasta trebuie să aibă râvna lui Zaheu de a vedea pe Isus, să cunoască de aproape învățăturile Sale și faptele Sale și să-și potrivească viața acestor legi morale, să se îndrepte.

În fiecare din noi există o candelă care așteaptă să fie aprinsă să ne lumineze încăperea minții, ca să vedem în lumină tot răul pe care l-am făcut și pe care îl ținem în întuneric.

Să mergem și noi în întâmpinarea lui Isus, să-L vedem, nu numai în Ierusalim și nu numai o singură dată, ca Zaheu, ci să-L întâlnim ori de câte ori dorim în Sf. Biserică și să-L ascultăm vorbind în Sf. Evanghelie. Pentru că Isus Hristos este pururea prezent în Biserica Sa Sfântă și El ne cheamă necontenit la El prin slujitorii Săi.

Iubind pe Dumnezeu, trebuie să căutăm să ne întâlnim cu El în bisericile noastre, la sfintele slujbe și în special la Sf. Liturghie.

Trebuie să iubim cuvântul veșnic și nesecat în adâncimea lui, lăsat de El pentru învățătura și mântuirea noastră.

Căința de păcate și dorința de mântuire a creștinismului trebuie să fie însușirea de căpetenie a sufletului credincios în toate zilele vieții sale.

Biserica este pentru sufletul credincios “casa părintească” sub al cărei acoperământ găsește căldură, liniște, ajutor și încredere în Tatăl ceresc.

Printr-o hotărâre puternică, izvorâtă din dragoste pentru cel ce a murit pe cruce, pentru tine, tu trebuie să-L primești pe Domnul în inima ta și să devii un om nou.

Să alergăm cu sinceritatea credinței și cu lucrarea faptei bune să-L cunoaștem, să stăruim până la El, ca Zaheu. Smochinul lui Zaheu nu mai este, poate, în Ierihon, dar drumul trasat de el și chipul Mântuitorului să trăiască viu în faptele și dorințele noastre.

Să-L chemăm și noi pe Mântuitorul Isus Hristos în casa noastră, în sufletele noastre.

Să-L căutăm ca Zaheu. Să ne înălțăm cu credința noastră către Dumnezeu. Și atunci vor răsuna în conștiința noastră cuvintele rostite de Domnul Isus Hristos în casa lui Zaheu Vameșul din Ierihon: “Astăzi s-a făcut mântuirea casei acesteia pentru că și acesta fiu al lui Avraam este”. Amin.

Text preluat de pe AMDM.info cu acordul parohiei Adormirii Maicii Domnului.


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/1123/