Start > Ritul bizantin > Lumina Slavei

Lumina Slavei

25 January 2008
1,556 afișări

Autor: dc. Vasile Tudora
Copyright: SfantaMaria-Dallas.org
Duminica a XIV-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXXI-a după Rusalii)

Iubiți credincioși,

În prima zi a Creației, imediat după facerea lumii, pământul “era netocmit și gol. Întuneric era deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.” (Fc.1:2). Primul lucru pe care l-a făcut Dumnezeu, după crearea lumii a fost lumina. “Și a zis Dumnezeu: Să fie lumină! Și a fost lumină”(Fc. 1:3).

De ce avem nevoie de lumină? Fără lumină 90 la sută din simțurile noastre ar dispărea. Fără lumină, sau percepția ei prin intermediul ochilor, nu am ști unde ne aflăm, în ce direcție să mergem, nu putem înțelege cu exactitate ce se petrece în jurul nostru. Fără lumină suntem dezorientați, confuzi, neajutorați. Este adevărat că nevăzătorii compensează o parte din informații prin auz, miros și pipăit, dar nu în totalitate.

Cam așa se petreceau lucrurile și cu neamul lui Israel înainte de venirea lui Hristos. Ei se aflau în întunericul necunoașterii și al greșelii, goi, fără apărare împotriva atacurilor Satanei, iar lumina dumnezeirii se pogora la ei doar prin ghicitură, prin proorocii insuflați de Duhul Sfânt. Aveau nevoie de lumina plină a Duhului pentru a putea percepe mai bine, pentru a putea vedea cu adevărata realitate din jurul lor.

Vedem în evanghelia de azi un orb, pe numele său Bartimeu, care, spune evanghelia, ședea lângă drum, cerșind. Și stând el acolo aude dintr-o dată mulțime mare de oameni. Vă închipuiți zarva care se făcea când o personalitate precum Isus, care avea deja faima facerii de minuni, trecea printr-o localitate. Cu simțurile sale limitate, el însă nu putea percepe ce se întâmplă. El auzea doar gălăgie. Avea nevoie ca altcineva, cu vedere, să-i spună ce se întâmplă.

Un nevăzător nu percepe culorile, el percepe doar formele obiectelor. La fel iudeii Vechiului Testament nu percepeau decât forma Legii, învelișul ei exterior, nu-i pătrundeau nuanțele, adevăratele înțelesuri ale Cuvântului Lui Dumnezeu. Ei trăiau în întuneric, închistați în formalismul Legii, a căror robi sunt, unii dintre ei, până în zilele noastre. Fiind orbiți prin alunecarea în păcat, aveau nevoie de călăuze spre Dumnezeu, pe Care, prin îndepărtare nu-L mai cunoșteau. Aceștia au fost în Vechiul Testament proorocii, care luminați de Duhul Sfânt îndrumau poporul ales pe calea către Dumnezeu, vestind venirea lui Hristos, Mesia, Izbăvitorul.

Unii dintre iudei au avut urechi de auzit, au înțeles și au ajuns la Hristos, ca și orbul din evanghelia de astăzi. Bartimeu auzise despre Isus că este un izbăvitor al bolii, de aceea la auzul numelui său începe să strige după El: “Isuse, Fiul lui David, fie-Ți milă de mine!”. În ciuda protestelor ucenicilor și al mulțimii, el continua să strige tot mai tare “Isuse, Fiul lui David, fie-Ți milă de mine!”, “Isuse, Fiul lui David, fie-Ți milă de mine!”. Avea în el o credință atât de mare, o încredere absolută în El, încât Nimic nu-l putea opri.

De aceeași credință a fost mânat și în Vechiul Testament Iosua Navi, în bătălia cu amoreii. Spune Scriptura: “a strigat Iosua către Domnul și a zis înaintea Israeliților: “Stai, soare, deasupra Ghibeonului, și tu, lună, oprește-te deasupra văii Aialon!” Și s-a oprit soarele și luna a stat până ce Dumnezeu a făcut izbândă asupra vrăjmașilor lor. [...] Și n-a mai fost nici înainte, nici după aceea, o astfel de zi în care Domnul să asculte așa glasul omului; că Domnul lupta pentru Israel.” (Iosua 10:12-14.)

Ce se întâmplă la strigătul lui Iosua către Dumnezeu? Soarele se oprește pe cer. De la Galileo Galilei încoace cu toții știm însă că nu Soarele se învârtește în jurul Pământului ci invers; iar apusul și răsăritul Soarelui sunt datorate mișcării de rotație a Pământului în jurul axei sale. Aceasta înseamnă că Pământul, câtă vreme a durat lupta, nu s-a mai rotit. Pentru cei care știu fizică, acesta este un fapt cu totul excepțional. Ei ar spune că datorită legilor inerției, tot ce s-ar fi aflat pe suprafața pământului ar fi zburat practic în cosmos! Cu toate acestea Iosua își continuă liniștit bătălia, nimic nu este clintit de pe pământ, viața curge normal, deși planeta nu se mai rotea.

Cum este aceasta posibil? Doar știm că nu putem eluda principiile mecanicii. Adevărat pentru noi, dar Cel Care poate este Cel care le-a creat. El, Creatorul lumii este Singurul Care poate trece dincolo de firesc, poate ignora legile firii, poate face, cum spunem în limbaj comun minuni.

Deci la strigătul lui Iosua Navi soarele se oprește pe cer. Ce se întâmplă la strigătul lui Bartimeu? Ne spune Scriptura: Isus, Soarele dreptății, se oprește și îi ascultă o rugăciune simplă, rostită cu credință: “Doamne, să văd!”. Credința este elementul principal în această frază. Căci fără credință, Isus nu a făcut minuni. Isus nu este un magician care îndeplinește dorințe cu un hocus-pocus și o baghetă magică. Minunile sale nu sunt făcute în vânt, la un capriciu muritor, ci ele au toate un scop, iar scopul este întoarcerea către El. Vedem din păcate și azi creștini care vin la Biserică nu pentru a se uni cu Hristos, ci pentru a beneficia, cum spune un teolog contemporan de osursă inepuizabilă de bunătăți: dă-mi Doamne salar, o mașină mai bună, și, dacă se poate să moară și capra vecinului!

Lucrurile însă nu stau așa. Încă de la căderea protopărinților noștri dorința lui Dumnezeu este să ne întoarcem la El ca fii iubitori, să ne putem bucura de dragostea Sa părintească. El oprește soarele pe cer nu în van, ci pentru că Iosua l-a rugat cu credință, și pentru că știa că Iosua va duce înainte neamul lui Israel pe drumul mântuirii. La fel dă vederea Lui Bartimeu ca acesta să-L vadă în slava sa, și să fie mărturie mulțimii, și nouă peste secole, că Hristos este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu care poate face minuni, că Lui I se supun toate, că El este Stăpânul, venit să ne mântuiască. Iată când Hristos apare “Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește”.(Lc. 7:22)

Bartimeu primește azi vederea ca să înțelegem că doar Hristos ne poate da vederea Sa, cunoașterea Sa. Fără Hristos Dumnezeu ne era departe, în afara câmpului nostru vizual. Dumnezeu Cuvântul S-a făcut om ca noi să-l cunoaștem pe Dumnezeu “față către față”. El este împlinirea dorinței strămoșilor care strigau: “Dumnezeule milostivește-Te spre noi și ne binecuvintează, luminează-ți fața peste noi și ne miluiește” (Ps. 66, 1). El este Soarele, El este Lumina, fără Hristos toată strădania noastră nu este nimic, praf în vânt, aramă sunătoare și chimval răsunător (1Cor.13:1). Viața noastră, strădania noastră este goală, fără conținut. Spune psalmistul: “întru lumina Ta vom vedea lumina” (Ps.35:9). Doar în Hristos toate se luminează, se deschid, toate se umplu de miez.

“Dacă umblăm întru lumină, spune Sf. Apostol Ioan, precum El este în lumină, atunci avem împărtășire unul cu altul și sângele lui Isus, Fiul Lui, ne curățește pe noi de orice păcat.”(1In. 1:7)

Fără lumina adusă de Hristos nu numai că nu-l putem vedea pe Dumnezeu, dar nu putem să-l vedem nici pe celălalt de lângă noi. Îl auzim, îl pipăim, îl mirosim, dar nu-l vedem. Deci cunoașterea lui nu este deplină. Iar fără cunoaștere comuniunea nu este desăvârșită. Avem nevoie de lumina cunoștiinței ca să-l putem vedea plenar, așa cum a fost făcut de Dumnezeu, după chipul și asemănarea Sa. În strălucirea iubirii nu-l mai vedem cu răutate, pizmă, sau pasiune, ci îl vedem ca pe aproapele nostru, ca pe un frate în Hristos, un partener la mântuire. Doar în Hristos îndeplinim cu adevărat cuvântul Scripturii, doar atunci începem să percepem, în lumina harului, adevărata învățătură spre mântuire.

Un orb din naștere nu știe cum este lumina, pentru că nu a simțit-o niciodată. De aceea poate nici nu și-o dorește foarte mult. Nu știe cu adevărat ce pierde. Dar unul care a văzut, și apoi a pierdut vederea, acela toată viața va tânji după ea.

Noi creștinii nu suntem orbi din naștere, pentru că am primit Lumina odată cu taina Sf. Botez, dar ne-am îndepărtat de ea. Orice răutate, orice păcat, fie el doar cu gândul, ne întunecă vederea acesteia. Cu cât greșim mai mult, cu atât oglinda sufletului devine fumurie și se opacizează. Nu mai putem vedea și trăim în întuneric. Iar încet, cu cât înaintăm în timp și în păcat, începem să uităm și parcă nici nu mai știm cum era lumina, sau dacă a fost vreodată. Dar dorința rămâne ascunsă în noi, pentru că suntem icoane ale Luminii, și icoana tinde mereu spre prototip, spre modelul perfect după care a fost creat.

În viața noastră sunt multe ispite care ne îndepărtează de la calea adevărată către Dumnezeu. “Deșteaptă-te cel ce dormi și te scoală din morți și te va lumina Hristos “(Ef. 5:14) spune Sf. Apostol Pavel! Trebuie mereu să ne întoarcem pe cărarea mântuirii. Dacă ne vom rătăci, să ne folosim de călăuze, preoții Bisericii, ca să găsim din nou direcția bună. Sfințiții slujitori poartă cu ei lumina care vă va readuce acasă.. Nu vă lăsați furați de lumina palidă de neon a lumii moderne, nici de lămpioanele atrăgătoare ale sectelor și ale altor credințe. Nu aceasta este Lumina. Aprindeți un bec chiar de 500 de wați în plină zi și veți înțelege diferența. “Ia seama, spune Evanghelia, ca lumina din tine să nu fie întuneric”. (In. 11:35) Eu sunt Calea, Adevărul și viața spune Hristos! NU există alta!

Spre Lumina cea în trei străluciri a Slavei Sfintei Treimi, predată nouă în Biserica Ortodoxă, trebuie să tânjim și noi, în truda noastră spre mântuire. Aici să ne rugăm împreună, cu fața spre Răsărit, ca Hristos, Soarele Dreptății, să ne scoată din întunericul neștiinței, ca să înțelegem voia lui și să o îndeplinim. Și orbecăind în bezna păcatului să ne mâne speranța că odată vom auzi glasul care ne întinde o mână și spune: “Îndrăznește, scoală-te! Te cheamă.” (Mc. 10:49) Amin.

Ritul bizantin