- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Duminica a IV-a de peste an

Posted By volum colectiv ITRC On January 17, 2008 @ 4:00 am In Ritul latin | No Comments

Când un artist vrea să realizeze o operă de artă depunându-și toate energiile și lucrând cu măiestrie pentru a-și pune în lumină toate valorile sale, se oprește din când în când pentru a observa dacă se conturează ceea ce el vrea să creeze. În aceste momente el ia deciziile necesare pentru a ajunge la scopul dorit. Vă invit să ne sustragem astăzi și noi pentru câteva clipe din drumul nostru pe care îl construim zi de zi, pentru a ne întreba care este motivul trudei noastre, spre ce ne conduc toate acțiunile noastre. Răspunsul îl vom descoperi în adâncul sufletului nostru: vom observa că totul se îndreaptă spre găsirea satisfacțiilor, a bucuriei și a fericirii.

Fericirea este aspirația omului dintotdeauna. Este suficient să aruncăm o scurtă privire asupra istoriei umane, asupra preocupărilor și a vieții omului marcată de evenimente noi pe care le întâlnește la orice pas, pentru a ne convinge că acest dor după fericire este adânc înrădăcinat în inima omului. Fericirea apare astfel ca un ideal spre care se orientează permanent viața fiecăruia dintre noi. De aceea însăși viața omului se prezintă ca o continuă căutare a fericirii. Însă în aceasta căutare oamenii găsesc diferite căi: unii cinstesc zeitățile fără viață, alții își întemeiază credința lor pe diferite concepții filosofice, alții se îndreaptă cu toată ființa lor spre cultură și artă făcând din profesie crezul întregii lor vieți. De asemenea unii oameni își pun toate energiile lor pentru a se bucura exclusiv de progresul științei și tehnicii și pentru a ajunge la un grad cât mai mare de bunăstare materială. Astăzi această goană a multora după propria fericire nu de puține ori nedreptățește pe cei săraci și lipsiți de ajutor. Și atunci se naște întrebarea firească: mai poate fi numită aceasta fericire?

Evanghelia de astăzi aduce în fața noastră adevărata lumină în înțelegerea fericirii. Aici fericirea nu este considerată în mod abstract sau general, dar este pusă în relație cu diferite categorii concrete de persoane: “Fericiți cei săraci… fericiți cei ce plâng… fericiți cei blânzi…fericiți cei flămânzi și însetați…fericiți cei milostivi…fericiți cei curați cu inima…fericiți făcătorii de pace…fericiți cei prigoniți pentru dreptate…” Vedem deci că Isus Cristos își începe viața sa publică venind în ajutorul celor care au cea mai mare necesitate și care sunt dispuși să-i accepte mesajul. Tocmai acestora le propune programul fericirilor. Ne vine în minte aici un alt moment din viața lui Isus pe care îl descrie Evanghelistul Luca în capitolul IV al Evangheliei sale. Isus proclamă în sinagoga din Nazaret Cuvântul divin luat din profetul Isaia, anunțând că acest Cuvânt s-a împlinit în El: “Duhul Domnului este asupra mea, căci El m-a consacrat prin ungere și m-a trimis să duc vestea cea bună săracilor, să vestesc celor închiși eliberarea și celor orbi vederea, să eliberez pe cei asupriți și să vestesc anul de har al Domnului” (Lc 4,18-19).

În Evanghelia de astăzi Isus depășește cadrul sinagogii. Îl întâlnim străbătând Galileea alături de ucenici și o mare mulțime de oameni, apropiindu-se pas cu pas de momentul solemn al anunțului fericirilor. Locul pe care îl alege pentru acest moment este muntele. Pentru Isus muntele este locul privilegiat în care se retrage deseori pentru a se ruga, pentru a-și manifesta dumnezeirea și în cele din urmă pentru a săvârși actul suprem de ascultarea față de Tatăl din iubire față de noi: sacrificiul crucii.

Predica lui Isus de pe munte este Noua Lege a Împărăției lui Dumnezeu. Fericirile prezintă condițiile pentru a intra în împărăție și a o moșteni. Mesajul fericirilor este radical religios; de aceea a privi fericirile numai sub aspect social ne-ar conduce la o pierdere a semnificației evanghelice. Prima din șirul exclamațiilor de fericire conține sinteza celorlalte: “Fericiți cei săraci cu Duhul căci a lor este împărăția cerurilor” (Mt 5,3).

Profilul spiritual al celui care candidează pentru fericirea din împărăția lui Dumnezeu este conturat printr-un comportament plin de credință și iubire, printr-o autentică voință de pace și de dreptate. Omul fericirilor este acel om care are deplina stăpânire de sine și a realităților pământești. Am putea crede la o primă constatare că Isus se adresează numai celor săraci și umili neglijându-i pe ceilalți. Însă noi știm că El a venit în lume și a murit pentru ca apoi să învie pentru toți oamenii, ba mai mult pentru întreg cosmosul. Așadar el adresează vestea cea bună tuturor, dar cei mai fideli ascultători găsește în cei umili. Aceștia devin încet încet, dacă nu unicii, cel puțin autenticii destinatari ai veștii celei bune.

De fapt evanghelistul Matei punând accentul pe predicarea împărăției lui Dumnezeu celor săraci, vrea să scoată în evidență necesitatea de a deveni săraci pentru a intra sau a rămâne în împărăție. De aceea el precizează sensul sărăciei spunând că trebuie să fie în Duh. Cel sărac cu duhul este cel pe deplin sărac, dezlipit nu numai de bunurile materiale, dar mai ales de bunurile superioare ale inteligenței și voinței ale propriilor opinii și sentimente egoiste. Numai despuierea de noi înșine, de vederile și aspirațiile noastre umane înguste, ne face să fim dispuși să primim bunurile supranaturale ale împărăției.

Această dispoziție interioară este numaidecât necesară pentru oricine vrea să-l urmeze pe Cristos. Mântuirea are un traseu prea dificil și misterios dacă o privim numai la lumina inteligenței umane. Cine pretinde că poate ajunge la mântuire prin propria inteligență, poate risca să rămână afară. Mesajul lui Cristos este categoric: Cine nu este sărac, nu poate intra în împărăție.

A fi sărac cu duhul înseamnă în primul rând a-L slăvi pe Dumnezeu pentru măreția și atotputernicia sa, și în al doilea rând înseamnă a fi dispuși să recunoaștem condiția noastră umană păcătoasă și a fi capabili de umilință și de convertire. Deja în V.T., în învățătura profeților apare clar că sărăcia și umilința nu se referă exclusiv la condiția în societate, dar ele privesc o autentică experiență religioasă și morală care se poate rezuma prin corecta atașare față de Dumnezeu și față de aproapele.

Prima lectură de astăzi ne prezintă atitudinea profetului Sofonia care condamnă devastarea religioasă, morală și socială provocată de infidelitatea regilor Israelului. Profetul ne pune în față două situații: pe de o parte imaginea zilei mâniei Domnului care se va răsfrânge asupra celor care l-au trădat pe Dumnezeu și pe om, iar pe de altă parte imaginea speranței care va străluci peste cei buni care nu s-au lăsat învinși de nelegiurea care domnea în jurul lor. Aceștia din urmă (cei buni) formează după cum zice profetul, “rămășițele lui Israel” asupra cărora se va revărsa iubirea și protecția Domnului. Apelul profetului față de aceste rămășițe credincioase este încurajator: “Căutați pe Domnul toți cei smeriți din țară, care săvârșiți faptele legii Domnului” (Sof 2,3). Aceasta este atitudinea firească a celui sărac: a recunoaște că are nevoie de Dumnezeu și a-L căuta mereu.

Lectura a doua luată din prima scrisoare a Sfântului Paul către Corinteni, ne arată răspunsul pe care trebuie să-l dea creștinii la invitația la fericire pe care o face Cristos. Acest răspuns constă în umilință și credință. Apostolul, cunoscând bine situația comunității din Corint notează că în ea majoritatea nu este formată din intelectuali sau din oameni de proveniență înaltă, ci din oameni simpli și mici în societate. Și tocmai pe aceștia i-a ales Dumnezeu. Sf. Paul exaltă misterul planului de mântuire al lui Dumnezeu în care vocația celor mântuiți nu este condiționată de vreun privilegiu sau prestigiu uman și social dar se dezvoltă liber și gratuit, fiind în contrast cu orice fel de mândrie a omului. Singura laudă legitimă a creștinului este cea care izvorăște din harul primit de la Cristos: “Cine se laudă, în Domnul să se laude” (1 Cor 1,31), pentru că de la el provin și noua existență în har și bunurile supranaturale ale mântuirii care sunt înțelepciunea, dreptatea, sfințirea și răscumpărarea (Cf. 1 Cor 1, 29-31). Și acestea sunt tocmai caracteristicile împărăției lui Dumnezeu.

Cristos ni se adresează și nouă la această Sfântă Liturghie cu aceeași autoritate ca odinioară pe munte: “Fericiți cei săraci cu Duhul căci a lor este împărăția cerurilor“. Pentru a putea percepe acest mesaj, la începutul liturghiei am recunoscut în fața lui Dumnezeu și a Bisericii faptul că suntem păcătoși și că avem nevoie de iertarea divină pentru a putea participa plini de credință la Sfânta Liturghie. Numai după ce am recunoscut sărăcia noastră interioară putem să adresăm Tatălui împreună cu toți îngerii și sfinții din cer imnul slavei sale, bucurându-ne astfel încă de pe acum de prezența împărăției cerurilor între noi. În jertfa lui Cristos la Sfânta Liturghie găsim deci adevărata fericire care trebuie să se prelungească apoi în viața noastră concretă de fiecare zi.

Să-l rugăm așadar pe Dumnezeu în această duminică să mențină permanent în noi darul fericirii împărăției sale pentru a putea fi în mediul în care ne aflăm mesageri autentici ai speranței mântuirii care a fost promisă tuturor.

Egidiu Condac


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/1109/