Start > Ritul latin > Duminica a IV-a de peste an

Duminica a IV-a de peste an

17 January 2008
592 afișări

Autor: pr. Anton Iștoc
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a IV-a de peste an (Anul A)

Mărturisesc că-mi vine destul de greu să “spun ceva” drept comentariu la această pagină din Evanghelie. Aceste cuvinte mă fac să mă simt prost, oarecumva trăind niște sentimente contrastante de incertitudine și confuzie. Și nu știu dacă nu cumva se întâmplă ceva similar și cu domniile voastre care mă ascultați.

Pe de o parte, apare că suntem atenționați prin aceste cuvinte spre ceva măreț, sublim, foarte frumos… Pe de altă parte, poate aceste cuvinte răsună în urechile noastre ca niște cuvinte ireale, cuvinte lipsite de sens, ba chiar iritante în comparație cu anumite concrete și amare experiențe ale vieții.

Și totuși fericirile sunt ca un “manifest”, o adevărată “siglă” a creștinismului. În aceste fraze ale Evangheliei sfântului Matei, fiecare creștin poate și trebuie să recunoască, mai mult sau mai puțin clară, imaginea despre sine însuși. Auzind aceste cuvinte, fața noastră ar trebui să se lumineze și instinctiv să surâdă, așa cum se întâmplă de obicei când “ne recunoaștem” într-un anumit discurs. În fericiri, noi ar trebui să ne recunoaștem, dacă nu chiar “așa cum suntem”, cel puțin “cum încercăm să fim”, din moment ce spunem că credem în Isus Cristos.

Dar oare este chiar așa? Acesta este oare modul nostru de a gândi? Sau poate că ne gândim că anumite discursuri merg foarte bine în biserică (aici mergem pentru că “suntem creștini”), dar apoi nu pot fi luate în serios “în viața” de fiecare zi?

“Fericiți cei săraci…”. Ba, fericit cel care are mulți bani!

“Fericiți cei mâhniți…”. Ba fericit cel care se poate bucura de viață!

“Fericiți cei blânzi…”. Ba fericit acela care știe să-și impună punctul de vedere!

“Fericiți cei înfometați și însetați după dreptate…”. Ba fericit acela care se bucură de prestigiu și putere și știe să-și apere interesele proprii!

Și așa mai departe.

Evanghelia nu va înceta niciodată să fie un cuvânt mereu “nou” pentru toate epocile și pentru toate generațiile; așa cum de altfel nu va înceta niciodată să fie un cuvânt totdeauna “diferit” de raționamentele omenești comune, ieri și astăzi.

Fericirile vor rămâne totdeauna un fel de sfidare adusă logicii lumii. Dar tocmai această sfidare este cea pe care noi declarăm că o acceptăm ca program de viață declarându-ne identitatea de “credincioși”, cu toate rezistențele pe care le simțim în noi înșine și care ne constrâng să ne recunoaștem umil “oameni cu puțină credință”.

Pentru că despre aceasta este vorba în ultima analiză. Dacă noi gândim privind numai la felul cum merg lucrurile în această lume, cuvintele lui Isus apar absurde, nebunești: cel care trăiește într-o condiție de sărăcie, suferință, nedreptate, de fapt nu este un “fericit”!

Însă fericirile Evangheliei vor să ne spună în primul rând aceasta: viața nu este pur și simplu “falimentată” pentru cel care de fapt experimentează în existența sa pământească mizeria, durerea și necazul; pentru că Dumnezeu este ținta ultimă a vieții omenești, iar întâlnirea cu Dumnezeu va însemna o bucurie imensă, capabilă să răscumpere orice durere.

Dacă însă privim realist la existența noastră în orizontul lui Dumnezeu (și a unui Dumnezeu așa cum ni l-a prezentat Isus Cristos), atunci mesajul de încredere și speranță al fericirilor devine în același timp un apel și o angajare plină de responsabilitate.

Toți trebuie să fim “săraci cu duhul” înaintea lui Dumnezeu și deci capabili de o fraternitate concretă, solidaritate și împărtășire cu acela care este mai sărac decât noi.

Noi suntem primii care trebuie să știm să ne menținem seninătatea sufletului, chiar și în experiența contrarietăților și suferinței, pentru “speranța care este în noi” (cf. 1Pt 3,16).

Noi toți trebuie să avem o “inimă curată”, liberă de orice ipocrizie și de orice sentiment rău, care să ne permită să ne îndreptăm spre Dumnezeu și spre aproapele cu privirea curată a unui copil.

Toți trebuie să devenim “făcători de pace”, căutând să construim raporturi sociale fundamentate – la orice nivel – pe respectul reciproc, pe sensul dreptății și pe refuzul violenței…

De bună seamă: cuvântul lui Cristos ne depășește infinit. În fața fericirilor noi nu putem face altceva decât se ne recunoaștem mereu “inadecvați”. Dar acesta nu este un bun motiv să renunțăm să încercăm să acționăm, pentru că încrederea noastră nu se sprijină pe noi înșine și pe meritele noastre, dar pe bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu.

Ritul latin